Lăsați-le pe amândouă să crească împreună până la seceriș

Duminica a 16-a de peste an – 20 iulie 2014

Lăsați să crească împreună până la seceriș – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 13,24-43

În acel timp, Isus le-a prezentat mulțimilor o altă parabolă: «Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu și a plecat. Când a răsărit grâul și a dat rod, atunci s-a văzut și neghina. Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: „Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?”. El le-a spus: „Un om dușmănos a făcut aceasta”. Servitorii i-au spus: „Vrei să mergem ca să o smulgem?”. Dar el le-a zis: „Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateți din rădăcină și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș! În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu!”».

Le-a mai prezentat o parabolă: «Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât vin păsările cerului și locuiesc între ramurile lui».

Le-a spus o altă parabolă: «Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul».

Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: «Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii».

Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el și i-au spus: «Explică-ne parabola neghinei din ogor!». El, răspunzând, le-a zis: «Cel care seamănă sămânța bună este Fiul omului. Ogorul este lumea, sămânța cea bună sunt fiii împărăției. Neghina sunt fiii Celui Rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, așa cum se adună neghina și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul veacului. Fiul omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăția lui toate scandalurile și pe cei care săvârșesc nelegiuirea și-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!».

Matei 13,24-43

Isus le propune discipolilor săi trei parabole care privesc cele trei mari ispite ale comunității: ispita de a fi o comunitate a aleșilor, ispita măreției și ispita descurajării.

Pentru aceste parabole, Isus ia trei elemente din natură – grâul, muștarul și drojdia – care necesită un proces de creștere răbdător; orice accelerare poate fi nefastă. Aceste parabole servesc pentru înțelegerea semnificației împărăției cerurilor. Această expresie, tipică lui Matei, nu indică împărăția din ceruri, ci împărăția lui Dumnezeu, adică societatea alternativă pe care Isus a venit să o propună.

Prima parabolă vorbește despre un om care a semănat sămânță bună, dar noaptea vrăjmașul i-a semănat neghină. Neghina este o plantă ale cărei boabe sunt toxice și au efect narcotic. Ei bine, slujitorii sunt uimiți că în ogorul domnului există neghină și pun la îndoială bunătatea semănării lui și îl întreabă: Nu ai semănat sămânță bună? Iar stăpânul răspunde: Un dușman a făcut asta!

Și iată râvna promptă a slujitorilor: Vrei să mergem să o smulgem? Acțiunea lor riscă să fie mai periculoasă decât neghina. Zelul slujitorilor este mai periculos decât paguba pe care o poate face neghina. Iar omul răspunde: Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateți din rădăcină și grâul.

Apoi va veni momentul coacerii și atunci va fi clar care este grâul, care oferă viață, și care este neghina, care în schimb este toxică și produce moartea.

În a doua parabolă, Isus ia distanță față de imaginea grandioasă a împărăției, care fusese descrisă de profetul Ezechiel în capitolul 17 al cărții sale. Profetul își imagina un munte foarte înalt, iar pe acest munte foarte înalt un cedru. Cedrul este planta cea mai frumoasă, copacul cel mai frumos, numit „regele arborilor”, deci ceva care chiar și de departe atrage atenția.

Ei bine, Isus se distanțează de toate acestea, împărăția este asemenea cu un grăunte de muștar, care este elementul cel mai mic, aproape microscopic, pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă după ce a crescut este mai mare decât toate legumele din grădină. Atenție la acest detaliu. Nu este o plantă care crește în vârful unui munte, ci în grădina de lângă casă. Arbustul de muștar – pentru că nici nu se poate vorbi de copac – chiar și în momentul dezvoltării sale maxime atinge o înălțime de doi metri și jumătate, cel mult trei.

Este o plantă comună care nu atrage atenția. Împărăția lui Dumnezeu, chiar și în momentul dezvoltării sale maxime, nu va atrage atenția oamenilor datorită grandiozității sale, a magnificenței sale. Dar, fiind aceste semințe foarte mici, vântul le duce peste tot și deci este o plantă infestantă.

În fine, a treia parabolă care se referă la împărăție spune: Împărăția este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o amestecă în trei măsuri de făină până când dospește totul. De ce folosește evanghelistul această unitate de măsură? Trei măsuri de făină sunt aproximativ 40 kg, iar această unitate se regăsește în trei episoade din Vechiul Testament referitoare la realizarea a ceea ce era considerat imposibil. Este ceea ce oferă Abraham și Sara când li se anunță că vor avea un fiu în ciuda vârstei lor înaintate.

Este la fel ca în cazul lui Ghedeon care se simte părăsit de Dumnezeu și crede că promisiunile Domnului de eliberare nu se mai pot realiza, și ca în cazul Anei, mama profetului Samuel care era sterilă și în schimb va avea un fiu. Deci este vorba de situații în care ceea ce părea imposibil devine realitate. Atunci Isus ne asigură că puterea mesajului său este de așa natură încât va fi capabil să fermenteze întreaga lume.

Trei parabole, iar singura în care discipolii cer explicații este cea a neghinei, dar nu pentru că nu au înțeles-o; tocmai pentru că au înțeles-o ei nu sunt de acord. Ei sunt animați de sentimente de superioritate, de ambiție, de rivalitate între ei și deci nu sunt de acord asupra acestui fapt de a nu fi o comunitate a drepților, o comunitate a aleșilor. Se apropie de Isus și, în mod imperativ, îi spun: Explică-ne parabola neghinei din ogor.

Deci tonul este al celor care nu sunt de acord. Și Isus o explică. Cel care seamănă sămânța bună este Fiul omului. Fiul omului îl indică pe Isus în condiția sa divină. Ogorul este lumea, iar sămânța bună sunt fiii Împărăției. Fiii Împărăției sunt cei care au îmbrățișat condițiile pentru ca împărăția să devină realitate. Iar condiția ca împărăția să devină realitate este convertirea, înlocuirea valorilor false care guvernează societatea, pentru a le îmbrățișa pe cele noi propuse de Isus, adică împărtășirea, slujirea și iubirea universală.

Neghina sunt fiii Celui Rău. Cu termenul „fiu” este indicat cel care se aseamănă cu tatăl [prin comportament]. Iar pe acest dușman Isus îl identifică în diavol, care este puterea, dominația, aparența. Secerișul este sfârșitul acestui veac, nu sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii, adică trimișii Domnului.

Iar Isus adaugă, explicând parabola: Așa cum se adună neghina, ceea ce este toxic, și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul veacului. Fiul omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din Împărăția lui toate scandalurile. Expresia „scandal” apare în ciocnirea dintre Isus și Petru, când Isus îi va spune: „Depărtează-te de mine, căci tu ești motiv de scandal”. Scandalul este cauzat de ideea unui Mesia triumfător, a unui Mesia de succes, care nu va fi cel care se va manifesta în Isus. Prin urmare, aici se referă la toți cei care doresc triumful.

Și pe toți cei care săvârșesc nelegiuirea. Expresia a apărut pentru acei discipoli care sunt constructori ai nimicului, spusese Isus, pentru că vestesc mesajul, dar nu ca expresie a vieții lor, ci ca folosire a numelui Domnului. Îi convertesc pe alții, dar nu s-au convertit pe ei înșiși. Pe aceștia Isus îi consideră ca pe aceia care comit nelegiuirea, adică cei care construiesc nimicul.

Iar aici Isus împrumută imaginea din profetul Daniel și spune: Îi vor arunca în cuptorul cu foc, care înseamnă distrugere completă, simbol al morții. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Aceasta este o imagine care indică disperarea din cauza eșecului. În limba noastră italiană putem folosi expresia „a-și smulge părul”; are aceeași semnificație, semn al disperării și al falimentului.

Așadar, folosind mai departe expresii din cartea lui Daniel, cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine alege viața are viață. Aceasta este semnificația acestei parabole: cine produce viață intră în plinătatea vieții; cine este mort și a produs moartea, se scufundă în plinătatea morții.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice