L-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii

Duminica Paștelui – 4 aprilie 2021

L-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 24,13-35

Și iată că, în aceeași zi, doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la șaizeci de stadii de Ierusalim. Aceștia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. Pe când vorbeau și se întrebau, Isus însuși, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască.

El le-a spus: «Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbați între voi pe drum?». Ei s-au oprit triști. Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: «Numai tu ești străin în Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea?». El le-a zis: «Ce anume?». Ei au spus: «Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte și l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață și, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers și ei la mormânt și au găsit așa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut».

Atunci le-a spus: «O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa?». Și, începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el.

Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei l-au îndemnat insistent: «Rămâi cu noi, pentru că este seară și ziua e de acum pe sfârșite!». Atunci a intrat să rămână cu ei.

Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Iar ei spuneau unul către altul: «Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?».Și, ridicându-se în același ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei care erau cu ei, care le-au zis: «Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon». Iar ei le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Luca 24, 13-15

Moartea lui Isus îi dezorientează și le provoacă dispersarea discipolilor săi care merg, ca și cum ar fi pierduți, în căutarea lui, dar în locuri nepotrivite. De ce? Femeile se duc la mormânt, dar la mormânt găsesc drumul blocat de doi bărbați, doi îngeri, care îi întreabă: „De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți?”, iar discipolii merg la Emáus. De ce exact la Emáus? Și acesta este pasajul pe care liturgia ni-l prezintă în această zi de Paști, este capitolul 24 din Luca. Pentru că Emáus era locul unei bătălii care a avut loc cu aproximativ două secole mai devreme, în care Iuda Macabeul, eroul național, îi învinsese pe păgâni și era locul care comemora răscumpărarea, eliberarea poporului. Prin urmare, ei îl caută pe Isus în locuri greșite, fie în mormânt, fie în trecut.

Isus se apropie, scrie evanghelistul, „Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască. De ce acest lucru? Cei care privesc spre trecut nu pot percepe prezența lui Isus în prezent. Iar Isus le pune întrebări și există atât de multă dezamăgire din partea lor. Aproape că se pare că comunitatea este mai dezamăgită de învierea lui Isus decât de moartea sa, pentru că, dacă Isus a murit, n-are decât, ne-am înșelat. Pe vremea aceea se ridica ocazional cineva, spunea că este Mesia, lumea îl urma, totul se încheia într-o baie de sânge, iar apoi era suficient să aștepte un altul. Pentru că Mesia nu poate muri; dacă moare nu este Mesia. Dar dacă Isus a înviat, trebuie să-și ia adio de la visurile de glorie ale restaurării lui Israel, pentru că, așa cum spune acest Cleopa, „noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul”. Deși toată viața lui Isus a propovăduit și a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, dar degeaba. Ei, orbiți de naționalismul religios, se gândesc la împărăția lui Israel și, prin urmare, există neînțelegere.

Așadar, Isus trebuie să le recapituleze puțin istoria biblică și nu se limitează să citească textele, ci le interpretează. De ce? Pentru a înțelege sfânta scriptură este necesar să o interpretăm cu același Duh care a inspirat-o, care este iubirea necondiționată a Creatorului pentru creaturile sale: numai în acest fel poate fi înțeleasă. Iar când sunt aproape de un sat, îl roagă pe Isus să rămână cu ei și Isus nu-i abandonează pe discipolii săi, chiar dacă merg în direcția greșită, se apropie. Și iată momentul important care este anunțul Paștelui: cum poate fi recunoscută prezența Celui Înviat în cadrul comunității? Și evanghelistul repetă scena cu aceleași cuvinte din ultima cină. Luca scrie: „Pe când stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a recitat binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o lor”, aceleași gesturi și cuvinte pe care le-a săvârșit la ultima cină. Iar în ultima cină Luca introdusese comentariul lui Isus: „Faceți aceasta în amintirea mea!”. Deci acum memoria se reaprinde. Scrie evanghelistul: „Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut”. Isus este recunoscut în frângerea pâinii, în darul generos al propriei sale vieți.

Iar aici evanghelistul scrie: „Dar el…”. Din păcate traducerea actuală este „a dispărut”, dar verbul nu este a dispărea, pentru că ceva care dispare nu mai există. Evanghelistul folosește termenul „s-a făcut nevăzut”, nu „a dispărut”. Isus este invizibil pentru că se face vizibil la frângerea pâinii. Acolo unde există o comunitate care împărtășește cu generozitate ceea ce este și ce are la frângerea pâinii, acolo se manifestă prezența lui Cristos cel înviat.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice