Juan Mateos: un inovator al exegezei biblice

La 23 septembrie 2003, murea la Malaga, la vârsta de 86 de ani, iezuitul spaniol Juan Mateos.

Un om de o cultură enciclopedică și memorie prodigioasă, cunoașterea lui Juan Mateos cuprindea toate domeniile științei umane. Acestei înțelepciuni atât de vaste Mateos îi alătura o mare capacitate de a se relaționa cu fiecare persoană, cu o atenție deosebită față de cei pe care nimeni nu-i lua în seamă. Ceea ce Mateos scria și preda izvora, desigur, dintr-o aprofundare extrem de exigentă a textelor biblice, dar și dintr-o practică zilnică a mesajului evanghelic, pe care îl concretiza într-o viață de mare austeritate și de solidaritate față de cei din urmă.

Înainte de a se dedica traducerii Scripturii, Mateos era unul dintre cei mai prestigioși specialiști din lume în liturgiile orientale și a trăit mulți ani la Roma predând la Institutul Pontifical Oriental și la Institutul Biblic, alternând prelegerile cu conferințe și cursuri de studiu în orice parte a lumii.

Tocmai prin studierea și predarea Liturgiei Răsăritene, Mateos a simțit dorința de a investiga Noul Testament, pentru a merge la sursele diferitelor ritualuri și, astfel, să înțeleagă mai bine motivul diversificărilor prezente în Biserica Catolică însăși. A început să se întrebe de ce anumite reguli considerate indispensabile în ritul latin nu erau indispensabile și în riturile orientale, și invers; și de ce în Codul Dreptului Canonic latin erau interzise sau permise lucruri care în tradiția orientală nu erau deloc interzise sau permise.

Cercetarea surselor diferitelor tradiții creștine l-a determinat să relativizeze anumite formulări categorice însușite de-a lungul timpului de către Biserica Catolică și să aibă o mare deschidere față de diferitele expresii pe care creștinismul le-a asumat de-a lungul secolelor, cu mult înainte ca cel de-al II-lea Conciliu din Vatican să le recunoască valabilitatea.

Chiar când era la apogeul carierei sale didactice și cercetările lui erau considerate texte de bază pentru studiul și reînnoirea liturgiilor orientale, Mateos a abandonat această disciplină și a pornit în căutarea izvoarelor creștine, începând un studiu sistematic al Noului Testament. Și-a dat seama, de fapt, că lucrarea sa de mare erudiție în domeniul liturgic, chiar dacă îi oferea prestigiu științific, nu avea nicio influență asupra realității, în timp ce Evangheliile posedau un dinamism capabil să transforme viața credinciosului.

Texte antice și limbaj contemporan

Cunoscător profund al limbii grecești, precum și al altor limbi biblice, Mateos a început o analiză meticuloasă a textelor evanghelice, pe care le examinase deja parțial în studiul lecționarelor antice (texte neotestamentare folosite în liturgie). Datorită rezultatului cercetărilor sale, Mateos, împreună cu biblistul Luis Alonso Schökel, a fost însărcinat de episcopii spanioli să pregătească o nouă traducere spaniolă a textelor biblice folosite în cadrul liturgic.

Pornind de la această lucrare inițială, Mateos și Schökel au continuat cu traducerea completă a Bibliei, acordând o atenție deosebită fidelității față de textul original, stilului său literar și limbajului contemporan. Din studiile lor a luat naștere, în 1975, Nueva Biblia Española, „nouă” nu pentru că era cea mai recentă traducere a Bibliei în limba spaniolă, ci pentru că a fost realizată cu criterii absolut noi și care nu au fost aplicate niciodată acestui tip de traduceri: cel exegetic, lingvistic și stilistic, restituind fiecărei cărți a Bibliei stilul și contextul său literar. Astfel, Cântarea Cântărilor a fost tradusă ca poezie de dragoste, Iob ca o lucrarea teatrală, iar Qohelét în stilul sentențios al celui înțelept. American Bible Societies a considerat Nueva Biblia Española ca fiind „cea mai bună traducere într-o limbă europeană”, atât pentru frumusețea sa literară, cât și pentru rigoarea sa lingvistică.

Așa cum a făcut pentru studiul Liturgiilor Orientale, Mateos și-a creat propria sa metodă exegetică pentru studiul Noului Testament bazată pe analiza filologică și semantică a fiecărui cuvânt în parte, publicând diferite studii în acest sens (El aspecto verbal en el NT (1979), Cuestiones de gramática y léxico en el Nuevo Testamento (1979), Método de análisis semántico aplicado al griego del Nuevo Testamento (1989). Din aceste cercetări ale sale s-au deschis sclipiri de lumină care luminau textele biblice cu o formă inedită și fascinantă. În traducerea Evangheliilor, de fapt, Mateos și-a supus excepționala sa cunoaștere a limbii grecești biblice unei verificări meticuloase și adesea înverșunate, atât în aspectele semantice, cât și în cele semiotice, analizând uneori săptămâni întregi o singură expresie verbală, până când aceasta nu-și dezvăluia semnificația sa cea mai profundă.

Acestei măiestrii în analiza filologică, Mateos îi alătura o mare cunoaștere a mediului cultural în care s-au născut Evangheliile, a stilurilor și a tehnicilor literare ale timpului, care i-au permis să scoată din textul evanghelic referințele numeroase și uneori imperceptibile la pasaje din Vechiul Testament, indispensabile pentru a înțelege mai bine gândirea evangheliștilor.

Ca o operă de artă după restaurare

Rezultatul acestei imense activități a fost o traducere a Evangheliilor, cât mai fidelă cu putință gândirii și artei evangheliștilor, care a avut un mare răsunet, atât pentru prospețimea limbajului, cât și pentru înțelegerea acestora. Asemenea unei opere de artă după o restaurare radicală, Evangheliile străluceau de o lumină nouă, și, la fel ca toate luminile, dacă pentru unii le luminau viața, pentru alții erau de o strălucire intolerabilă. De fapt, noua traducere a textului biblic făcea să fie evident faptul că Evangheliile cu greu puteau fi puse în slujba unei ideologii religioase sau a justificării tezelor dogmatice consacrate prin uz. Pe de altă parte, nu se putea pretinde ca textele Noului Testament, care exprimau experiența creștină din diferite puncte de vedere și într-un mod nesistematic sau omogen, să fie traduse și comentate utilizând formulările teologice din secolele trecute.

Din lectura și traducerea textului original al celor patru Evanghelii de către Mateos, a reieșit că Isus cel al evangheliștilor era pe deplin orientat spre binele omului și propunea o relație cu Dumnezeu complet nouă, precum cea a unui fiu cu Tatăl său, o relație care relativiza orice instituție considerată sacră, de la Templu până la Lege, și făcea să fie superflue medierile preoției și ale cultului. Obiectivul lui Isus era împărăția lui Dumnezeu, care, conform întregii tradiții a lui Israel, era societatea dreaptă pe care urma să o inaugureze Mesia. Dar, spre deosebire de împărăția așteptată de Israel, această societate nu era bazată pe observarea Legii, ci pe îmbrățișarea Duhului care îl transformă pe om, și apoi nu s-ar fi limitat la Israel, ci avea să aibă un orizont universal. În Evanghelii, Tatăl lui Isus se dovedește a fi un Dumnezeu îndrăgostit de oameni, un Domn al cărui plan era crearea unui om care să aibă condiția divină, iar păcatul nu era încălcarea legilor și a preceptelor, ci respingerea plenitudinii vieții oferite de Tatăl.

Mateos a însoțit activitatea științifică cu cea pastorală, publicând cărți scrise într-un limbaj simplu și clar, cu scopul de a face să ajungă la cât mai multe persoane frumusețea Evangheliilor. Prima sa carte divulgativă, din 1972, a fost Cristianos en fiesta. Más allá del cristianismo convencional (trad. it. Cristiani in festa, EDB, 1979), care, deja de la titlul semnificativ, arăta lumina nouă care țâșnea din Evanghelii. În această carte ieșea clar în evidență că multe lucruri pe care creștinii le considerau sacre nu numai că nu erau sacre, ci obstaculau comuniunea cu Dumnezeu și că, din contra, ceea ce era considerat încălcare sau păcat, era irelevant în ochii Domnului. Această primă carte a fost urmată de o serie de texte potrivite pentru toți cei care doreau să înțeleagă mai bine Evangheliile: L’alternativa Gesù (Cittadella, 1989), L’utopia di Gesù (Cittadella, 1991) și Vangelo: figure e simboli (Cittadella, 1991), studiu indispensabil pentru a înțelege limbajul evangheliștilor și semnificația imaginilor folosite de ei.

În 1979 Mateos a publicat, împreună cu Juan Barreto, o traducere și un comentariu al Evangheliei lui Ioan (Evanghelia după Ioan, Citadella, 1982), care a făcut posibilă redescoperirea bogăției celui de-al patrulea evanghelist și frumusețea mesajului său, total centrat pe planul lui Dumnezeu asupra umanității: a face astfel încât omul să fie expresia realității divine însăși.

După venirea Papei Woytiła, Mateos a părăsit Roma și în 1980 s-a transferat la Granada, unde și-a continuat cercetările asupra Evangheliei lui Marcu, iar în 1982 a publicat studiul Los “Doce” y otros seguidores de Jesús en el Evangelio de Marcos, care l-a costat pierderea catedrei în Universitățile Pontificale din Roma. În acest volum, Mateos argumenta că cei doisprezece din Evanghelia după Marcu nu trebuiau înțeleși ca o entitate numerică, ci teologică, deoarece în această cifră evanghelistul îi indica pe toți adepții lui Isus care proveneau din Israel.

În jurul lui o nouă exegeză

Eliberat de activitatea academică, Mateos și-a dedicat toate energiile traducerii textelor evanghelice, iar de atunci producția literară, științifică și pastorală a lui Mateos și a echipei biblice internaționale creată în jurul său a început să producă roade abundente. În 1981 a publicat împreună cu Fernando Camacho traducerea și comentariul la Evanghelia lui Matei (Il Vangelo di Matteo,Cittadella, 1986), unde ieșea în evidență interpretarea fericirilor: nu o litanie mângâietoare pentru a-i alina pe cei chinuiți ai lumii, ci invitația practică de a elimina cauzele suferinței lor. Isus îi proclamă fericiți pe cei săraci, pe cei care plâng și pe cei flămânzi nu în măsura în care sunt astfel, ci pentru că aceste situații de suferință ale lor vor fi eliminate de comunitatea credincioșilor. Evanghelia după Matei va fi urmată de o primă traducere a Evangheliei după Marcu (Marco, testo e commento, Cittadella, 1996).

La zece ani după experiența din Granada, Mateos s-a mutat la Cordoba, unde a început cu alți colaboratori un grup de studiu al limbii grecești, dând startul realizării marelui său vis: un dicționar științific de greacă biblică (Diccionario Griego-Español del Nuevo Testamento).

Muncitor infatigabil, ceea ce îl îndemna pe Mateos în mod neobosit, de dimineața până seara, spre studiul Evangheliilor era o sete pasionantă de cunoaștere. Până în ultimele zile, chiar dacă era împovărat de boală, Mateos a continuat să lucreze la finalizarea celui de-al treilea volum al marelui comentariu la Evanghelia după Marcu.

Ultima carte a lui Juan Mateos și Fernando Camacho, publicată în limba italiană, este Il Figlio dell’Uomo, verso la pienezza umana (Cittadella, 2003). În această carte este cuprinsă sinteza activității exegetice a lui Mateos și a experienței sale de viață. Citind aceste pagini, simțim, de fapt, întreaga bogăție a unei vieți pe deplin realizate, în măsura în care a fost pusă în serviciul celorlalți. Ajuns la desăvârșirea existenței sale, Mateos a înțeles și mai bine plinătatea lui Isus, la care este chemat fiecare individ care „descoperă că Dumnezeu este iubire, dătător al vieții fără limite și rezerve, și că el este obiectul acestei iubiri, ceea ce îl face să se accepte pe sine însuși și îi garantează succesul planului său de viață; noua viață pe care o experimentează îl face să înțeleagă că umanitatea și lumea trebuie să fie obiectul iubirii sale active, așa cum sunt pentru Dumnezeu (Il Figlio dell’Uomo, p. 261).

Mateos a murit lăsând o moștenire uriașă, un mare regret și o infinită mulțumire. Datorită studiilor sale și a interpretărilor textelor evanghelice, vestea cea bună a redevenit ca atare. Numeroase grupuri creștine și foarte multe persoane s-au hrănit cu scrierile lui și au descoperit chipul unui Tată care îi iubește pe fiii săi indiferent de comportamentul lor și care, din iubire, le dăruiește o viață capabilă să depășească moartea, aceeași viață pe care Juan o experimentează acum în plinătate.

Când era deja grav bolnav, fiind rugat să formuleze într-o singură expresie experiența sa despre Cristos, Juan Mateos a răspuns: „Este un Domn care spune încontinuu: «Nu te preocupa, încrede-te în mine!»”.

Ultimele sale cuvinte au fost: „Sunt foarte fericit”.

Pr. Alberto Maggi

Sursa: Centro Studi Biblici