Iubiți-i pe vrăjmașii voștri

Duminica a 7-a de peste an – 23 februarie 2014

Iubiți-i pe dușmanii voștri – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus îi învăța pe discipolii săi, zicând: «Ați auzit că s-a spus: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!”. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt! Celui care vrea să te judece și să-ți ia tunica, lasă-i și mantia, iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de pași, mergi cu el două! Celui care îți cere dă-i și celui care vrea să împrumute de la tine nu-i întoarce spatele.
Ați auzit că s-a spus: „Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!”. Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! Căci, dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Oare nu fac același lucru și păgânii? Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!».

Matei 5, 38-48

Poate părea descurajantă invitația pe care o face Isus și pe care o citim în Evanghelia după Matei: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit”, pentru că ne gândim imediat la desăvârșirea lui Dumnezeu, cu tot ceea ce ne imaginăm: puterea, măreția lui Dumnezeu.

Să vedem în schimb ce vrea evanghelistul să spună cu această invitație la desăvârșire. Evanghelia pe care o comentăm este capitolul 5 din Matei, începând de la versetul 38. Isus continuă să ia distanță de legislația lui Moise pentru a prezenta o societate alternativă și un nou mod de a ne raporta la Domnul. Și Isus spune: Ați auzit că s-a spus: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!”.

Această legislație a lui Moise a fost de fapt un mare pas înainte în ceea ce privea gestionarea răzbunării, care înainte era nelimitată. Este celebră în Biblie lauda lui Lameh, pe care o găsim în cartea Genezei, capitolul 4, versetul 24, unde Lameh se plânge și spune: „Am omorât un om pentru rana mea și un tânăr pentru vânătaia mea”.

Deci, răzbunarea era nelimitată. Moise a încercat în schimb să stabilească o limită: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Ei bine, Isus ia distanță de asta și ne cere să facem un pas înainte. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău. Această invitație a lui Isus nu înseamnă să fim persoane pasive care acceptă orice abuz de putere. Nu asta este creștinul. Ci înseamnă a rupe cercul violenței, a propune inițiative de bine, de iubire și de pace, care dezamorsează această ură și această violență care se abat asupra noastră.

De aceea, atunci când Isus spune dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt, nu înseamnă să trecem drept proști. Isus nu ne cere să fim stupizi, tonți, ci buni până la capăt. De fapt, singura dată în Evanghelia după Ioan când Isus a primit o palmă, nu a întors celălalt obraz, ci a spus: „Dacă am greșit, arată-mi unde am greșit, dar dacă nu am greșit, de ce această violență?”.

Deci, Isus ne invită să nu ne opunem violenței care vine asupra noastră cu altă violență, altfel aceasta crește și apoi devine un crescendo interminabil de violență care generează altă violență. De aceea Isus nu cere – repet – să fim tonți, ci să fim buni, să dezamorsăm violența cu propuneri de bine și mai mare.

Credinciosul este cel care, în fața violenței celuilalt, îl face să înțeleagă: „Uite, capacitatea ta de a voi să-mi faci rău nu va fi niciodată la fel de mare precum capacitatea mea de a te iubi și de a-ți face bine”. Aceasta este invitația lui Isus. Apoi Isus trece la unul dintre pilonii spiritualității ebraice: Ați auzit că s-a spus: „Să-l iubești pe aproapele tău”. Iubirea pentru aproapele era o iubire limitată, pentru că ajungea până acolo unde exista conceptul de „aproapele”, care era foarte relativ.

Conceptul mai restrâns însemna cel care aparține clanului meu familial, puțin mai larg, cel care aparține tribului meu, puțin și mai larg, cel care aparține poporului lui Israel, dar nu mai mult. Deci era o iubire care avea limite. Și să-l urăști pe dușmanul tău. Ura față de dușman era anormală în această societate, dar era justificată mai ales de ura pe care Dumnezeu o avea față de păcătoși. Tipică este cântarea psalmistului din Psalmul 139, versetele 21-22, unde spune: „Cât de mult îi urăsc, Doamne, pe cei care te urăsc… Îi urăsc cu ură implacabilă, îi consider dușmanii mei”.

Niciodată nu urâm cu atâta plăcere ca atunci când urâm în numele lui Dumnezeu, pentru că ne simți îndreptățiți în această ură. Ei bine, Isus ia distanță de toate acestea. Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri. Așadar, Isus propune o iubire de un nivel superior care nu numai că nu cunoaște limitele iubirii care ajunge până la aproapele, ci le depășește. Tocmai aceasta este noutatea exclusivă a lui Isus, o iubire care ajunge să cuprindă chiar și dușmanul.

Iar pentru „a iubi”, Isus nu a ales verbul grecesc „fileo”, din care provine „filosofie”, „filantropie”, o iubire de bunăvoință care primește ceva în schimb, ci verbul „agapao”, din care provine cuvântul „agape” pe care îl cunoaștem cu toții și care înseamnă o iubire care nu depinde de calitatea celui care o primește, nu depinde de răspunsul celuilalt. Așadar, o iubire care nu se uită la meritele persoanei iubite, o iubire care se generează pentru nevoile celuilalt, nu pentru răspunsul pe care îl poate primi.

Și rugați-vă pentru cei care vă persecută. Deci este clar că prin dușman se înțelege cel care persecută comunitatea creștină. Ei bine, Isus ne cere să facem un pas înainte, această iubire nu devine reală până când nu se transformă în iubire pentru cei care ne persecută. Dacă există acest lucru, se întâmplă ceva care transformă existența credinciosului: ca să fiți fiii Tatălui vostru.

A fi fiu în acea cultură înseamnă cel care se aseamănă cu tatăl prin comportament. Deci, dacă cel care îl iubește pe dușmanul său și se roagă pentru dușmanul său se aseamănă cu Tatăl, se vede că aceasta este calitatea iubirii lui Dumnezeu, o iubire a lui Dumnezeu care ajunge la toți, chiar și la cei care sunt considerați dușmanii lui.

Și apoi Isus ne oferă o imagine a ceea ce înseamnă această iubire: El face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni. Este o ofertă de viață care se adresează tuturor. Dumnezeul lui Isus nu este bun, este exclusiv bun. El nu se uită la meritele oamenilor, ci se uită la nevoile lor. Nu este Dumnezeul care îi răsplătește pe cei drepți și îi pedepsește pe cei răi, ci este Dumnezeul care le oferă tuturor, buni și răi, iubirea sa.

Și apoi Isus ne dă un alt exemplu: Face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți. Așadar, aceste exemple, care sunt înțelese de toată lumea, soarele și ploaia, înseamnă că iubirea lui Dumnezeu este o iubire din care nicio persoană nu se poate simți exclusă. Isus nu face discriminări între cei merituoși și cei nemerituoși, între cei curați și cei necurați, ci își îndreaptă iubirea spre toți.

Și apoi Isus spune: Dacă îi iubiți și îi salutați… Și ia categoriile considerate cele mai îndepărtate de Dumnezeu, vameșii, cei care erau necurați până la însăși esența persoanei, și păgânii, cei care aveau alte divinități. „Dacă îi iubiți și îi salutați pe cei care vă iubesc și vă salută, ce faceți mai mult? Sunteți ca cei care sunt profund necurați și cei care sunt fără Dumnezeu, păgânii”.

Și iată invitația finală a lui Isus: Fiți desăvârșiți… Înseamnă să fim deplini, compleți, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit. Ei bine, după toate acestea înțelegem bine ce înseamnă această invitație la desăvârșire. Înseamnă să fim buni până la capăt. Iar aceasta nu este o virtute, un eroism extraordinar posibil doar pentru unii, ci a fi buni până la capăt face parte din capacitățile și posibilitățile fiecărei persoane.

Când este realizat acest lucru, viața credinciosului se împletește cu cea a lui Dumnezeu și devine una; omul îi permite lui Dumnezeu să fie Tatăl său și experimentează prezența sa intimă, profundă, în fiecare eveniment al existenței și al vieții sale.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici