Isus se va naște din Maria, soția lui Iosif

Duminica a 4-a din Advent – 22 decembrie 2019

Isus se va naște din Maria, soția lui Iosif, fiul lui David – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 1, 18-24

Nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind căsătorită cu Iosif, înainte ca ei să locuiască împreună ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns.

Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale». Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.

Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui.

Matei 1, 18-24

Evanghelia după Matei se deschide cu genealogia lui Isus. Citim în Matei: Genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham l-a născut pe Isaac… și așa mai departe. Există o serie întreagă de generații. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să ne plasăm în cultura ebraică, în limba ebraică a vremii, unde nu exista cuvântul „părinți”. Exista un tată, care este cel care naște, și mama, cea care se limitează să expulzeze copilul din pântecele ei. La nașterea unui copil nu este vorba despre faptul că tatăl și mama au contribuit în același mod: mama era considerată un fel de incubator, care doar primea sămânța soțului, iar apoi, la momentul potrivit, o expulza; deci bărbatul este cel care naște un copil. Ei bine, avem toată genealogia lui Isus, generație după generație, bărbați care nasc alți bărbați, până când ajungem la versetul 16: Iacob…, Iacob este bunicul lui Isus, tatăl lui Iosif, Iacob l-a născut pe Iosif… Iar aici ne-am fi așteptat, pentru a patruzecea oară, la verbul „a naște”: „și Iosif l-a născut pe Isus”. În schimb, aici se trunchiază, se trunchiază această genealogie: Iacob l-a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus, numit Cristos. Există ceva nou, există o noutate incredibilă: Mariei i se atribuie același verb „a naște” care se atribuia nașterii bărbaților. Ce vrea să spună evanghelistul? Că odată cu Maria, acea tradiție care a luat naștere la începutul veacurilor și care a perpetuat întreaga istorie a lui Israel, se încheie cu Iosif. Atunci când tatăl năștea un fiu, el nu-i transmitea numai viața fizică, biologică, ci întreaga tradiție și spiritualitate a poporului său. Ei bine, tot acest prețios capital al istoriei se oprește la Iosif. Odată cu Isus are loc o nouă creație.

Atunci să vedem pasajul pe care liturgia ni-l prezintă în această duminică. Este din Matei, primul capitol, de la versetul 18 până la 24: Astfel s-a născut Isus Cristos… Literalmente aceasta este geneza lui Isus Cristos. Cu acest cuvânt, cu acest termen, evanghelistul amintește de prima carte a Bibliei, vrea să indice că în Isus are loc o nouă creație, ceva inedit, ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. Astfel s-a născut Isus Cristos, adică „aceasta este geneza lui Isus Cristos”: mama lui, Maria, fiind… nu logodită, ci căsătorită… La fel și aici trebuie să înțelegem cum era instituția matrimonială pe vremea lui Isus. Căsătoria avea loc în două etape: prima parte, care se numea nuntă, și a doua, un an mai târziu, care era căsătoria. Așadar, căsătoria avea două faze. Aici Maria și Iosif sunt în prima fază, ea este deja căsătorită, sunt deja soț și soție, dar încă nu locuiesc împreună.

Mama lui, Maria, fiind…, deci nu „logodită”, ci căsătorită cu Iosif, înainte ca ei să locuiască împreună…, deci înainte de a trece în a doua fază, cea a coabitării în casa paternă, ea s-a aflat însărcinată prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce vrea să ne indice evanghelistul cu această afirmație? Înainte de toate să trecem la termeni: în ebraică termenul duh, ruah, este feminin, în greacă pneuma este neutru. Prin urmare, evanghelistul evită absolut orice referire la acele istorii, care erau frecvente în lumea păgână, despre zei care se acuplau cu fete tinere. Aici nu este vorba despre o acuplare a unui bărbat cu o femeie, de aceea evanghelistul folosește un termen neutru. Dar Duhul Sfânt ce este? Este puterea creatoare a lui Dumnezeu. Ceea ce s-a născut în Isus este aceeași putere care a început creația. În cartea Genezei, la care face referință Matei, „la început Dumnezeu a creat cerul și pământul, iar duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor”. Acum Duhul lui Dumnezeu a pătruns din nou în această făptură.

Iosif, soțul ei, pentru că era un om drept… Cuvântul „drept” nu are semnificația noastră morală, ci înseamnă un fidel împlinitor al tuturor regulilor și prescripțiilor legii. Și nu voia să o acuze în mod public… Deja în prima fază a căsătoriei, mirele și mireasa erau soț și soție, iar bărbatul își lua măsuri de precauție în acest sens, stabilind că, în caz de adulter, femeia urma să fie lapidată. Ei bine, Iosif se află într-o dilemă, iar această dramă în cărțile apocrife, în Protoevanghelia lui Iacob, este exprimată foarte eficient. Acolo Iosif spune: „Dacă ascund greșeala ei mă voi trezi luptând cu legea Domnului”. Deci Iosif este în fața unei drame: el este un fidel împlinitor al legii, iar legea îi poruncește să denunțe și să omoare o femeie adulteră infidelă, dar el nu se simte în stare să o facă. S-a gândit să o repudieze în secret… Pe vremea aceea repudierea era foarte simplă: era o foaie de hârtie pe care soțul scria pur și simplu: „De azi nu mai ești soția mea”, i-o înmâna femeii, iar aceasta pleca. Motivele repudierii erau multiple și, prin urmare, nu exista nicio problemă și asta se gândește să-i facă Iosif.

Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis… Este prima dată în Evanghelia după Matei când apare această expresie, „îngerul Domnului”. Dumnezeu, în cultura ebraică, era departe de oameni, iar când trebuia să intervină în viața oamenilor, el nu se prezenta niciodată cu divinitatea sa, personal, ci prin acea formulă, care este „îngerul Domnului”. „Îngerul Domnului” nu înseamnă un înger trimis de Dumnezeu, ci este Dumnezeu însuși atunci când intră în contact, în comunicare cu oamenii. Și de ce în vis? În cartea Numerilor este scris: „Când va fi printre voi un profet, eu, Jahve, Domnul, mă voi descoperi lui în viziune, în vis îi voi vorbi”. Dumnezeu este într-adevăr departe de oameni, el nu se manifestă oamenilor în mod direct, ci doar prin vise. Acest „înger al Domnului” apare acum pentru prima dată. El apare de trei ori în această Evanghelie și întotdeauna pentru viață. Aici este prima dată, Dumnezeu care comunică viața, apoi va apărea ca să apere această viață de comploturile ucigașe ale lui Irod, iar mai târziu, la momentul învierii, pentru a confirma că viața, atunci când provine de la Dumnezeu, este indestructibilă.

Și i-a spus: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei cu tine pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!». Iată, există asigurarea lui Dumnezeu că Maria nu este o femeie adulteră, nu l-a trădat pe Iosif, ci s-a creat ceva nou în ea, este o nouă creație care prinde contur în Maria. Ea va aduce pe lume…, literalmente „va naște” un fiu și tu îl vei numi Isus, căci el va salva poporul său de păcatele sale. Aici evanghelistul face o legătură între numele lui Isus și salvarea poporului de păcate. Acest lucru nu poate fi înțeles în limba noastră italiană, dar în ebraică da. Isus în ebraică se spune Jeshuà, iar verbul a salva, la viitor va salva, se spune joshuà. Deci în ebraică există un joc de cuvinte: îl vei numi Jeshuà-Isus, căci el va joshuà-salva poporul său. În italiană ar trebui să redăm cu expresia: el se va numi Salvator, pentru că va salva poporul său de păcatele sale. Matei este singurul evanghelist care, la cina Domnului, adaugă cuvintele că sângele lui Isus este dat spre ștergerea, spre iertarea păcatelor. Păcatele nu sunt culpele, greșelile oamenilor, păcatul este un trecut negativ, este un trecut care nu este conform dorinței lui Dumnezeu.

Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul… Și se referă la capitolul șapte din Isaía, versetul 14, unde profetul se adresează regelui Ahaz, anunțând nașterea unui fiu, viitorul rege Ezechia.

Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel… Și tocmai acesta este punctul unde a vrut să ne ducă evanghelistul, este firul conducător al întregii sale teologii, al întregii sale Evanghelii, marea noutate pe care o va aduce Isus, Dumnezeul care se face om, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi. De ce este firul conducător? Pentru că apare aici, la început, va reveni pe la jumătatea Evangheliei, iar apoi la sfârșitul acestei Evanghelii cu cuvintele lui Isus: „Eu sunt cu voi pentru totdeauna”. Aceasta este noutatea pe care ne-o aduce Isus: un Dumnezeu care nu este departe, ci un Dumnezeu-cu-noi. Deci, dacă Dumnezeu este cu noi, el nu mai este un Dumnezeu pe care să-l căutăm, ci un Dumnezeu pe care să-l îmbrățișăm și, asemenea lui și împreună cu el, să mergem spre oameni. În timp ce înainte omenirea trăia pentru Dumnezeu, era orientată spre Dumnezeu și Dumnezeu era ținta finală, acum, odată cu Isus, omenirea trăiește din Dumnezeu și, împreună cu el și asemenea lui, duce acest val de iubire tuturor oamenilor.

Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui. Așadar, Iosif este prezentat ca fiind drept în adevăratul sens, cel care, depășind chiar și tradiția prescripțiilor legii, este în sintonie cu cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinește, chiar și atunci când acesta contravine obiceiurilor și regulilor religioase proprii. Dar datorită acestei omisiuni a respectării legii, Duhul Sfânt își face o breșă și se poate forma o viață nouă, cea a lui Isus.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice