Isus este găsit de părinții săi în templu

Sfânta Familie: Isus, Maria și Iosif – 30 decembrie 2018

Isus este găsit de părinții săi în mijlocul învățătorilor – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 2,41-52

Părinții lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim, de sărbătoarea Paștelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo, după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinții lui nu știau. Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuți. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l.

După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toți cei care îl ascultau se mirau de înțelepciunea şi de răspunsurile lui.

Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți şi mama lui i-a spus: «Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijorați!». El însă le-a spus: «De ce m-ați căutat? Nu știați că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?». Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese.

Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Luca 2,41-52

Atunci când citim Evanghelia trebuie mereu să distingem ceea ce evanghelistul vrea să ne spună, iar acest lucru este cuvântul lui Dumnezeu, care este valabil pentru totdeauna, de modul în care spune, folosind schemele teologice și literare ale culturii și ale timpului său. Acest lucru trebuie să-l avem în vedere cu atât mai mult în privința pasajului pe care Biserica, liturgia ni-l prezintă pentru sărbătoarea Sfintei Familii pentru că, dacă privim acest episod din punct de vedere literar, mai mult decât o familie sfântă pare să fie o familie cu adevărat neconcludentă. Un fiu care rămâne la Ierusalim fără să-și anunțe părinții, părinți care își dau seama de absența fiului abia după o zi întreagă și un fiu care de-a dreptul își ceartă părinții. Să vedem, așadar, ce anume vrea să ne transmită evanghelistul, amintindu-ne cum a început această Evanghelie.

Când îngerul i-a vestit lui Zaharia nașterea fiului, a lui Ioan Botezătorul, el a spus că vine „să întoarcă inimile părinților către fii”. Era un citat din profeția profetului Malahia, care însă continua: „și inimile fiilor către părinți”. Ei bine, Luca nu este de acord. Nu noul trebuie să îmbrățișeze vechiul, ci vechiul este cel care trebuie să se străduiască să îmbrățișeze noul. Este exact ceea ce va face Isus. El nu merge, nu calcă pe urmele părinților, ci părinții sunt cei care trebuie să îmbrățișeze noutatea sa. Faptele sunt cunoscute. Este sărbătoarea Paștelui, este una dintre cele trei mari sărbători anuale cu ocazia cărora evreii se duceau la Ierusalim. Îl duc și pe Isus acolo, iar Isus rămâne la Ierusalim fără să-și prevină părinții. Părinții își dau seama de acest lucru abia după o zi de drum și iată că apare incidentul.

„După trei zile l-au găsit în templu, în mijlocul…”. Evanghelistul îl prezintă pe Isus ca imagine a înțelepciunii divine care stă în mijloc. „În mijlocul Învățătorilor, pe care îi asculta și îi întreba”. Și toți sunt stupefiați, șocați de inteligența și de răspunsurile lui. Și iată punctul central al acestui episod, incidentul: „Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți” – părinții nu se așteptau să-l găsească acolo – „iar mama lui i-a spus”… Aici este mama, evanghelistul nu vorbește niciodată despre Maria, nu îi menționează niciodată numele. Atunci când personajele nu sunt prezentate cu numele lor, ci sunt anonime, înseamnă că sunt personaje reprezentative. Prin urmare, în figura mamei evanghelistul vrea să simbolizeze așteptarea frustrată a poporului lui Israel, care nu se recunoaște în acest Mesia care se deschide spre nou.

„I-a spus: Fiule…”. Iar cuvântul grecesc înseamnă „copilul meu”, cineva asupra căruia am dreptul. „De ce ne-ai făcut asta? Iată, tatăl tău și cu mine te-am căutat îngrijorați”. Ei bine, în loc să-și ceară scuze, Isus trece la contraatac. Iar prima și singura dată când Isus i se adresează mamei sale în această Evanghelie este pentru a-i adresa cuvinte de reproș aspre, severe. „Iar el le-a răspuns: «De ce m-ați căutat?»”. Îi face ignoranți și, într-adevăr, le spune: „Nu știați…, ceva ce trebuiau să știe, „că eu trebuie…”, verbul „a trebui” folosit de evanghelist indică faptul că este expresie a voinței divine, „să mă ocup de lucrurile Tatălui meu?”. Mama i-a spus lui Isus: „Iată, tatăl tău și cu mine…”, iar Isus îi amintește că tatăl lui nu este Iosif, că tatăl lui este altul, iar el trebuie „să se ocupe de lucrurile Tatălui său”.

Ei bine, comentează evanghelistul: „Ei n-au înțeles” – este prea mare această noutate – „ceea ce le-a spus, dar…”. Iată, aici începe să se dezvolte și să crească figura mamei lui Isus, care va ajunge la stadiul de a deveni apoi discipola fiului. „Mama lui păstra toate acestea”, adică reflecta la toate acestea. Este o mare noutate, este ceva care o deconcertează, dar mama lui Isus este mare pentru că nu respinge noul, ci cugetă, reflectează… „Iar Isus creștea în înțelepciune, vârstă și har”, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Aici referința evanghelistului este la unul dintre cei mai mari profeți din istoria lui Israel, profetul Samuel, care creștea și el înaintea Domnului și a oamenilor prin har. Așadar, ceea ce ne prezintă evanghelistul este o mare noutate și este o invitație la a părăsi trecutul pentru a ne deschide spre nou. Numai cei care se deschid spre nou umblă cu Isus și merg spre Tatăl.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice