Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o

Duminica a 3-a a Paștelui – 5 mai 2019

Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o; la fel şi peștele – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Ioan 21,1-19

În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, și li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: «Mă duc să pescuiesc». Ei i-au zis: «Mergem și noi cu tine». Au ieşit și s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic.

Când era de acum dimineață, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: «Copilași, nu aveți ceva de mâncare?». I-au răspuns: «Nu!». Atunci le-a zis: «Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi!». Ei l-au aruncat și nu-l mai puteau trage, din cauza mulțimii peștilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: «E Domnul!». Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – și s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coți -, trăgând cu ei năvodul cu pești.

Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pești puși deasupra și pâine. Isus le-a zis: «Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!». Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: «Veniți și mâncați!». Și niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: «Tu cine ești?», căci știau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o; la fel și peștele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morți.

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât aceștia?». El i-a zis: «Da, Doamne, tu știi că țin la tine». El i-a spus: «Paște mielușeii mei!». El i-a zis iarăși, pentru a doua oară: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?». El i-a spus: «Da, Doamne, tu știi că țin la tine». I-a zis: «Paște oile mele!». I-a zis pentru a treia oară: «Simon, fiul lui Ioan, ții la mine?». Petru s-a întristat că l-a întrebat pentru a treia oară: «Ții la mine?» și i-a spus: «Doamne, tu știi toate, tu știi că țin la tine». Isus i-a zis: «Paște oile mele! Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi». Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: «Urmează-mă!».

Ioan 21,1-19

Atunci când Isus cel înviat s-a manifestat discipolilor săi, el i-a trimis. Spusese: După cum Tatăl m-a trimis pe mine, așa vă trimit și eu pe voi. Mergeți și dați mărturie despre o iubire a lui Dumnezeu pentru umanitate, deplină, totală și necondiționată.

Dar, după cum se pare, discipolii nu au înțeles sau nu au nicio dorință să meargă să manifeste această iubire și de fapt se întorc la ocupațiile lor obișnuite. Să citim capitolul 21 din Evanghelia lui Ioan.

După aceste fapte, Isus s-a manifestat din nou discipolilor lângă marea Tiberiadei. Este a treia oară când Isus cel înviat se manifestă. Numărul nu trebuie înțeles într-o manieră aritmetică sau matematică, ci înseamnă întregimea, plinătatea aparițiilor, a experiențelor cu Isus cel înviat.

Și li s-a arătat astfel: erau împreună Simon Petru, Toma, cel numit Geamănul, Natanael (ultimul dintre discipolii chemați de Isus) din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi discipoli. Evanghelistul vrea să ajungă la numărul șapte, care indică totalitatea discipolilor.

Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Petru continuă încă în dorința lui de a fi liderul grupului. El este cel care ia deciziile. I-au zis: „Mergem și noi cu tine”. Este o caracteristică a Evangheliei faptul că discipolii în momentele dificile, în momentele de criză, în loc să fie cu Isus, sunt cu Simon Petru. Iar rezultatele sunt catastrofale. Atunci au ieşit și s-au urcat în barcă; dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Isus spusese: „Fără mine nu puteți face nimic”; și a mai spus: „Când vine noaptea, nimeni nu poate lucra”. Dar discipolii încă nu au înțeles.

Iată deci acțiunea răbdătoare a lui Isus care își reînnoiește invitația la misiune. Când era de acum dimineață, deci când deja începe lumina, imagine a lui Isus, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: „Copilași”, termen plin de gingășie, de tandrețe, de delicatețe, „nu aveți ceva de mâncare?”. Literalmente „un acompaniator al pâinii”, deci ceva de pus pe pâine. I-au răspuns: „Nu!”. Atunci le-a zis: „Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi!”. Ei l-au aruncat și nu mai reușeau să-l tragă din cauza mulțimii (literalmente multitudinii) peștilor.

Este important acest termen, „multitudine”, pentru că evanghelistul îl folosise în capitolul 5 în episodul vindecării din templul din Ierusalim, în piscina din Betesda, când se afla acolo o multitudine de orbi, șchiopi și paralitici care erau cei excluși, cei marginalizați. Ce vrea să spună evanghelistul? Că misiunea grupului lui Isus trebuie să se adreseze celor excluși, celor marginalizați, celor respinși și celor înstrăinați. Tocmai acolo pescuitul va fi abundent.

Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea – discipolul anonim care își continuă prezența în toată această Evanghelie a lui Ioan – i-a spus lui Petru: „Este Domnul!”. El are experiența Domnului și îl recunoaște imediat. Simon Petru, auzind că este Domnul, și-a strâns haina în jurul șoldurilor (literalmente s-a încins cu haina, ceea ce înseamnă atitudine de slujire, la fel ca Isus atunci când a început să spele picioarele discipolilor), pentru că era dezbrăcat. Era gol. Este straniu că discipolul care era gol își îmbracă haina pentru a se arunca apoi în apă. Evanghelistul dă în mod firesc o semnificație figurată tuturor acestor lucruri. El este gol pentru că nu are distinctivul slujirii lui Isus, pentru că slujirea este cea care ne face discipoli ai lui Isus. Și s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit în schimb cu barca, trăgând năvodul plin cu pești: nu erau, de fapt, departe de uscat decât vreo două sute de coți.

Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pești puși deasupra și niște pâine. Acest fapt despre pâine și pești amintește de împărtășirea pâinilor și a peștilor, care este imaginea euharistiei.

Isus le-a zis: „Aduceți puțin din peștii pe care i-ați prins acum!”. Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniți să mâncați!”. Este delicatețea lui Isus care se propune ca cel care oferă viață, ca cel care propune această viață.

Și niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine ești?”, căci știau bine că era Domnul. În iubirea care devine dar se percepe prezența Domnului. Isus s-a apropiat, a luat pâinea – aceleași gesturi pe care evangheliștii le redau la cina euharistică – și le-a dat-o lor; la fel și peștele. Aceasta era a treia oară când Isus li se manifesta discipolilor după ce a înviat din morți. Euharistia este hrana care reconfortează și comunică putere. Și tocmai în acest punct evanghelistul rezolvă în sfârșit problema lui Simon Petru. Atunci când Isus l-a întâlnit pe Simon, el nu l-a invitat să-l urmeze, în această Evanghelie. Așadar, iată ultima ciocnire dramatică dintre Isus și acest discipol.

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan”… Fiu înseamnă discipol, iar aici în sensul de discipol al lui Ioan Botezătorul. Pentru că el a rămas cu ideea lui Ioan Botezătorul despre Mesia. „Mă iubești mai mult decât aceștia?”. El i-a răspuns: „Desigur, Doamne, tu știi că țin la tine”. Dar Isus l-a întrebat dacă îl iubește. Simon știe că nu poate răspunde că îl iubește și, într-adevăr, spune că ține la el. Dar Isus acceptă răspunsul. El i-a spus: „Paște mielușeii mei!”, adică cele mai vulnerabile elemente ale comunității. Și apoi reia asaltul: El i-a zis iarăși, pentru a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?”. El i-a spus: „Desigur, Doamne, tu știi că țin la tine”. De două ori Isus îl întreabă dacă îl iubește și de două ori Petru îi răspunde că ține la el.

I-a zis: „Paște oile mele!”. I-a zis pentru a treia oară (și numărul trei îi amintește bietului Simon de trădarea lui cu cântatul cocoșului): „Simon, fiul lui Ioan, ții la mine?”. De două ori Isus l-a întrebat: „mă iubești?”, și de două ori Simon i-a răspuns: „țin la tine”. Acum, a treia oară, Isus îl strânge cu ușa și îi spune: „ții la mine?”. Iată, în sfârșit, prăbușirea lui Simon. Petru s-a întristat (în sfârșit, era și timpul; în momentul trădării nu s-a întristat) că l-a întrebat pentru a treia oară: „Ții la mine?” și i-a spus: „Doamne, tu știi totul, tu știi că țin la tine”. El credea că se cunoaște pe sine mai bine decât îl cunoaște Isus. Când Isus spusese: „Toți mă veți trăda, toți mă veți abandona”, el i-a spus: „Nu. Eu sunt gata să-mi dau viața pentru tine”. Credea că se cunoaște mai bine decât îl cunoaște Isus. Acum, în sfârșit, admite: „Tu știi totul”.

Isus i-a zis: „Paște oile mele! Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi”. Și evanghelistul comentează: Aceasta a spus-o pentru a arăta cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. Petru îl urmase pe Isus crezând că urma un lider victorios, pe mesia cel triumfător, iar Isus îl face să înțeleagă, în schimb, că a-l urma pe el înseamnă a trece prin ignominie, prin dispreț, prin cruce. Acum, în sfârșit, acest discipol a înțeles și acceptă această invitație a lui Isus. După ce a spus aceasta, a adăugat: „Urmează-mă!”. Pentru prima dată, Isus îl invită pe Simon, la sfârșitul Evangheliei, să-l urmeze. Când a înțeles, în sfârșit, că urmarea lui Isus nu prevede un drum al onorurilor, al succeselor, al puterii, ci al iubirii și al slujirii și, de asemenea, al umilințelor și suferințelor, abia în acest punct Isus îi spune discipolului: „urmează-mă!”.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice