Isus a fost dus de Duh în pustiu

Duminica 1 din Postul Mare – 10 martie 2019

Isus a fost dus de Duh în pustiu, fiind ispitit de diavol – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 4,1-13

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan și a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea și, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine». Însă Isus i-a răspuns: «Este scris: „Nu numai cu pâine va trăi omul”».

Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii și diavolul i-a spus: «Îți voi da toată autoritatea și gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată». Răspunzând, Isus i-a spus: «Este scris: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji”».

L-a dus apoi în Ierusalim și l-a așezat pe coama templului și i-a spus: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: „Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească” și: „Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră”». Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: «S-a spus: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!”».

Și, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

Luca 4,1-13

În prima duminică a Postului Mare, liturgia ne prezintă ispitirile din pustiu, după interpretarea pe care o dă Luca în Evanghelia sa în capitolul 4.

Să citim. „Isus, plin de Duhul Sfânt”… Este după botez… Asupra lui Isus a coborât după botez Duhul, care l-a convertit pe Isus în manifestarea vizibilă a iertării și iubirii lui Dumnezeu. „S-a îndepărtat de Iordan și era călăuzit (literalmente „condus”) de Duh în deșert”. Deșertul amintește de exodul lui Israel, când a început din sclavia egipteană drumul pentru a intra în țara promisă. Acum, țara promisă s-a transformat într-o țară a sclaviei din care Isus trebuie să-i elibereze pe oameni.

Instituția religioasă, pentru propriile interese, pentru propria ei conveniență, a pus stăpânire pe Dumnezeu, iar Isus trebuie să elibereze poporul din ghearele acesteia. „Timp de patruzeci de zile”. Numerele în Evanghelii, în Biblie, nu trebuie niciodată interpretate într-un mod aritmetic, matematic, ci întotdeauna la figurat. Numărul patruzeci indică o generație. Evanghelistul vrea să ne spună: ceea ce vă prezint acum nu privește o singură perioadă din viața lui Isus, ci întreaga sa existență.

„Ispitit de diavol”. Iată, este corect să traducem așa. Dar pentru noi, „ispita” înseamnă întotdeauna ceva care ne determină să facem răul. Nimic din toate acestea. Diavolul – vom vedea acest lucru – nu se prezintă ca un rival al lui Isus, ci ca un colaborator al său. Deci mai mult decât de ispite, am putea vorbi despre seducțiile diavolului din pustiu.

„Nu a mâncat în zilele acelea”. Nu este un post. Evanghelistul evită cuvântul post, ajunare, pentru că foamea lui Isus era o altă foame. Mai târziu, Isus va spune: „Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi!”.

„Dar când ele s-au sfârșit, i-a fost foame”. Exact asta spun, nu este foamea de pâine. Iată că acum apare diavolul. Cine este diavolul? În timp ce Dumnezeu este iubirea care se pune în slujba oamenilor, diavolul este puterea care domină persoanele.

„Atunci diavolul i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu»”. Nu este o punere la îndoială a filiației divine, care a fost deja afirmată la botez, ci înseamnă: „Din moment ce ești fiul lui Dumnezeu, folosește-ți capacitățile în avantajul tău!”. „Spune acestei pietre să devină pâine”. Așadar, folosirea capacităților în avantajul propriu.

„Isus i-a răspuns: «Este scris: „Nu numai cu pâine va trăi omul”»”. Este un citat din cartea Deuteronomului. Vedem că disputa dintre Isus și diavol arată ca o dispută teologică între cărturari sau rabini. De fapt, evanghelistul o construiește în acest fel.

„Diavolul l-a condus sus. „Sus” indică condiția divină. I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii și i-a spus: «Îți voi da toată autoritatea și gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau»”. Este teribilă această afirmație pe care Luca o atribuie diavolului. Nu Dumnezeu, ci diavolul este cel care conferă putere și bogăție. Deci cei care dețin puterea și bogăția nu o primesc de la Dumnezeu, ci activitatea lor este una diabolică pentru că o primesc de la diavol.

Este un denunț foarte serios și este tipic evanghelistului Luca.

„De aceea, dacă te vei prosterna în adorație în fața mea, totul va fi al tău”. Deci îl invită la un act de idolatrie, dar și de această dată, citând tot din Deuteronom, Isus „i-a răspuns: «Este scris: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji”»”. Este incompatibilitatea dintre Dumnezeu și putere, dintre iubire și slujire. Așadar, Isus respinge în mod categoric propunerea diavolului, această idolatrie a puterii.

„L-a condus la Ierusalim”. Deci diavolul pare familiarizat cu locurile sfinte și cu Biblia. „L-a așezat în punctul cel mai înalt al templului” … De ce l-a pus acolo? Pentru că exista tradiția religioasă care spunea că nimeni nu știa cine este Mesia, dar în timpul sărbătorii corturilor avea să apară dintr-o dată în cel mai înalt punct al templului. Deci diavolul îl invită să se manifeste, adăugând un semn spectaculos.

„Și i-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu…”. Să observăm că în prima și a treia seducție, ispită, diavolul spune: „de vreme ce ești Fiul lui Dumnezeu”. Pentru cea din mijloc, cea a puterii și a banilor, nu a avut nevoie să tulbure condiția divină, pentru că este o ispită la care toți oamenii cedează, cea a corupției și cea a puterii, a banilor. Dar aici spune iarăși: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”, adică „Din moment ce ești Fiul lui Dumnezeu”.

„Aruncă-te jos de aici”, adică fă un semn spectaculos. Și diavolul pare a fi destul de expert în scripturi, pentru că, așa cum Isus i-a replicat citând fraze din cartea Deuteronomului, iată că diavolul îi răspunde lui Isus citând Psalmul 91: „Căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească»”. Vedem cum diavolul este un expert, deci evanghelistul ne face să înțelegem aici că sunt disputele teologice pe care Isus le-a avut cu rabinii, cărturarii, care sunt adevăratele instrumente ale diavolului. „Și: «Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră». Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: «S-a spus: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!”»”. Din nou din cartea Deuteronomului. Isus afirmă încrederea deplină în acțiunea Tatălui fără a fi nevoie să-l provocăm pentru a da naștere acțiunii sale.

„După ce a terminat toată ispitirea”… Verbul „a ispiti” va apărea din nou pentru acțiunea învățătorilor legii: iată cine sunt diavolii. Pe acești apărători ai doctrinei în realitate evanghelistul îi denunță ca fiind instrumente ale diavolului.

„Diavolul s-a îndepărtat de la el până la momentul stabilit”. Care poate fi acest moment stabilit? Din datele pe care le avem din Evanghelie, momentul stabilit este momentul crucii, un moment înspăimântător, dramatic al sfârșitului lui Isus, când vor fi conducătorii poporului cei care îi vor spune lui Isus: „Să se salveze pe sine, dacă el este Cristosul”, adică să-și folosească capacitățile pentru a se salva pe sine.

Dar tot ceea ce el era, toate puterile sale, toate energiile sale, toate capacitățile sale Isus nu le-a folosit niciodată în interesul său, ci întotdeauna în interesul altora. Nu pentru propria conveniență, ci pentru conveniența oamenilor; nu s-a gândit la viața lui, ci la viața altora. Iată deci diferența care se ivește între Dumnezeu și diavol: Dumnezeu este iubirea care se pune în serviciul altora și pune interesul celuilalt pe primul loc; diavolul este puterea care domină și se gândește doar la propria sa conveniență.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice