Învingători și învinși

Învingători și învinși: biblia ne îndeamnă să nu ne descurajăm

După cum amintește biblistul Alberto Maggi în reflecția sa pentru ilLibraio.it, „când răul pare să învingă, în realitate arată că a fost deja învins. Tocmai din acest motiv Isus ne invită să avem ochi pentru a vedea și urechi pentru a auzi, ca să interpretăm evenimentele istoriei cu Duhul său, conștienți că orice uriaș are picioare din lut și este sortit nu numai să se prăbușească dezastruos, ci și să dispară „fără urmă…”

În momentul cel mai dramatic al vieții sale, când urmează să fie prins, batjocorit și umilit, torturat și ucis ca un blestemat de Dumnezeu (Gal 3,13), Isus îi însuflețește pe discipolii săi și le spune: „Curaj: eu am învins lumea!” (In 16,33). Cea a lui Isus nu este o promisiune viitoare. El nu ne asigură că va învinge, anunțând triumful învierii, ci declară că a învins deja.

Cum poate să spună asta?

Nimic nu pare să permită această certitudine, speranță sau iluzie, dimpotrivă.

Isus a eșuat în misiunea sa.

Toți sunt împotriva lui.

Nu numai „nici frații lui nu credeau în el” (In 7,5) și „mulți dintre discipolii lui s-au retras și nu mai mergeau cu el” (In 6,66), ci și autoritățile religioase înseși, conducătorii poporului au certitudinea că Isus este un păcătos (In 8,24), un nebun stăpânit de un demon (In 8,48; 10,19). De aceea au încercat să-l lapideze ca pe un hulitor (In 10,31-33) și îl caută pentru a-l ucide (In 7,1; 11,53).

În acest eșec dramatic al său Isus îi va atrage și pe discipolii săi până acolo încât să-i avertizeze că „vor fi izgoniți din sinagogi și că oricine îi va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu” (In 16,2).

Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, Isus are certitudinea că, cei care, asemenea lui, se pun de partea Vieții, a Luminii și a Adevărului (In 14,5), vor fi mereu învingători asupra minciunii, asupra întunericului și asupra tuturor formelor de moarte. În Evanghelii, Adevărul, Lumina și Viața sunt întotdeauna în relație cu iubirea necondiționată a Creatorului pentru creaturile sale. Pentru Domnul nu există nicio valoare care să se suprapună binelui omului, libertății şi fericirii sale.

Convingerea lui Isus că a învins deja îi vine din faptul de a fi îmbrățișat pe deplin planul Creatorului și din angajamentul său, până la dăruirea propriei vieți, de a colabora la acțiunea creatoare a Tatălui pentru a face din fiecare om fiul său (Ef 1,5). Din aceasta izvorăște certitudinea arătată de Isus, în ciuda situației apăsătoare care este pe cale să-l învăluie și să-l înghită, de a fi învingător.

Potrivit Scripturii, când pământul era încă „fără formă și pustiu, și întunericul acoperea abisul” (Gen 1,2), Creatorul era deja pus pe treabă și spiritul său vibra asupra apelor, generând viața care începea să iasă la suprafață și să se manifeste. De șapte ori în cartea Genezei, acțiunea Creatorului, cadențată de viziunea sa asupra a ceea ce apărea din haosul inițial, este redată prin expresia: „a văzut Dumnezeu că era bun” (Gen 1,4.10.12.18.21.25.31), unde ebraicul tov indică nu numai ceea ce este bun, ci și ceea ce este frumos. În realitate nu era nimic bun și cu atât mai puțin nimic frumos, ci ceea ce se materializa în natură ca efect al Cuvântului creator era o magmă înspăimântătoare și cu siguranță deloc atrăgătoare. Cu toate acestea, privirea Creatorului nu era fixată asupra a ceea ce era, ci asupra a ceea ce avea să devină acel set indistinct de elemente. Dumnezeu este artistul care vede deja capodopera sa în masa amorfă a elementelor inițiale. Pentru a o realiza este nevoie de timp și răbdare, poate prea mult pentru mentalitatea umană care dorește în schimb totul și imediat. Graba, însă, nu pare să facă parte din acțiunea divină, care respectă timpii și modalitățile naturii și ale ciclurilor vieții. Scriptura compară acțiunea creatoare cu durerile nașterii, unde gemetele și suferințele prevestesc o mare bucurie (In 16,21; Rom 8,22). După cum o ființă umană nu se naște deja adultă, completă, ci ca un nou-născut fragil și lipsit de apărare, care are nevoie de îngrijire și atenție, pentru care nerespectarea etapelor necesare de creștere ar fi catastrofală, la fel este și dinamismul progresului istoriei omenirii. Există o dezvoltare, o lentă, dar în același timp „arzătoare așteptare” (Rom 8,19) pentru transformarea a tot ceea ce este inuman în uman, care necesită timp și care are nevoie de colaborarea activă a indivizilor pentru a ajunge la deplinătatea sa. Iar realizarea sa este mai mult decât sigură. De fapt, Isus a venit să împlinească acțiunea creatoare a Tatălui, pentru care „nici un proiect nu este imposibil” (Iob 42,1), și ne asigură că „mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară din Lege nu vor trece, până ce nu se vor împlini toate” (Mt 5,18).

Capodopera Creatorului, spre care tinde întreaga sa acțiune, este omul făcut după chipul lui (Gen 1,17). Paul chiar scrie că „înainte de crearea lumii” Dumnezeu i-a ales pe oameni să fie „fii adoptivi prin Isus Cristos” (Ef 1,4-5). Domnul are grijă de acest proiect al său și nu va permite ca evenimentele vieții să-l strice sau să-l distrugă. Dumnezeul căruia „nimic nu îi este cu neputință” (Lc 1,37), prin acțiunea sa și colaborarea activă a creaturilor sale face ca orice eveniment al vieții, oricât de dificil sau dureros, să nu-i desfigureze lucrarea, ci să devină oportunitate de creștere și ocazie de îmbogățire. Isus ne asigură că situațiile vieții care pot părea niște pietre care o zdrobesc, sunt de fapt pâine care o hrănesc („Cine dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră?” Mt 7,9).

Paul, pe baza experienței sale care l-a determinat să afirme că atunci când este slab, atunci este mai puternic (2 Cor 12,10), nu vorbește despre speranță, ci despre certitudine, nu numai a lui, ci a tuturor celor care, asemenea lui, au experimentat iubirea lui Cristos. El merge chiar până acolo încât afirmă că „noi știm că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care au fost chemați după planul lui” (Rom 8,28). Apostolul nu numai că își va însuși certitudinea lui Isus că a învins deja, ci, enumerând toate pericolele posibile, dezastrele și calamitățile care se pot abate asupra unui om (de la necaz la strâmtorare, de la persecuție la foamete, de la nuditate la sabie), va încheia exclamând triumfător că „în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători” (Rom 8,37). Credinciosul nu este un învins și nu numai că învinge, ci învinge peste așteptări.

Când răul pare să învingă, în realitate arată că a fost deja învins. Tocmai din acest motiv Isus ne invită să avem ochi pentru a vedea și urechi pentru a auzi (Mt 11,15), ca să interpretăm evenimentele istoriei cu Duhul său, conștienți că orice uriaș are picioare din lut (Dan 2,33) și este sortit nu numai să se prăbușească dezastruos, ci și să dispară „fără urmă” (Dn 2,35).

Cu siguranță este alarmant și înspăimântător să vezi „un dragon roșu enorm, cu șapte capete și zece coarne”, care stă la pândă înaintea unei femei care urmează să-l nască pe fiul ei pentru a-i „devora copilul de îndată ce va fi născut” (Apoc 12,3). Ce poate face o femeie sau un nou-născut în fața unui astfel de monstru? Cu toate acestea, viața care se naște este mai puternică decât cei care seamănă moarte, de fapt dragonul este învins și „aruncat pe pământ” (Apoc 12,8).

Învățătura pe care o extragem din Scriptură este să nu ne descurajăm niciodată, fără să ne lăsăm înșelați de aparențe, ba chiar continuând să scoatem la iveală ceea ce este mai uman în noi, convinși că viața se va afirma asupra oricărei forme de moarte și că „puterile cerului vor fi zguduite” (Lc 21,26). Invitația lui Isus este așadar să nu ne dăm bătuți niciodată în fața adversității, pentru că atunci când „vor începe să se întâmple aceste lucruri” va fi necesar să ne ridicăm capul din moment ce eliberarea va fi aproape (Lc 21,28).

Pr. Alberto Maggi, 28/09/2022

Sursa: ilLibraio.it

AUTORUL – Alberto Maggi, călugăr din Ordinului Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim.

Biblist și colaborator asiduu al revistei ilLibraio.it, este una dintre vocile Bisericii cele mai ascultate de credincioși și necredincioși. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» din Montefano (MC), se ocupă de răspândirea sfintelor scripturi, interpretându-le întotdeauna în slujba dreptății, niciodată a puterii. La editura Garzanti a publicat: Chi non muore si rivede (Cei care nu mor se vor revedea), Nostra signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor), L’ultima beatitudine – La morte come pienezza di vita (Ultima fericire – Moartea ca plinătate a vieții), Di questi tempi (În aceste vremuri), Due in condotta (Doi la purtare), La verità ci rende liberi (Adevărul ne face liberi, o conversație cu vaticanistul cotidianului Repubblica, Paolo Rodari) și Botte e risposte – Come reagire quando la vita ci interroga (Schimb de replici – Cum să reacționăm când viața ne interoghează). Noua sa carte, apărută tot la Garzanti, Bernadette – La vera storia di una santa imperfetta” (Bernadeta – Adevărata istorie a unei sfinte imperfecte), este dedicată figurii Bernadetei.

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pe ilLibraio.it