În timp ce Isus se ruga, s-a schimbat la față

Duminica a 2-a din Postul Mare – 17 martie 2019

În timp ce Isus se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 9,28-36

La vreo opt zile după aceste cuvinte, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim.

Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el.

Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: «Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie!», neștiind, de fapt, ce zice.

Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: «Acesta este Fiul meu cel ales; pe el să-l ascultați!».

Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Luca 9,28-36

Isus le-a anunțat discipolilor săi că la Ierusalim va fi ucis. În mod firesc, acest lucru provoacă nemulțumiri, provoacă dezamăgire.

Iată, așadar, acest pasaj. Este capitolul 9 din evanghelistul Luca, începând de la versetul 28. Este importantă localizarea, indicația temporală. Într-adevăr, evanghelistul scrie: La vreo opt zile după aceste discursuri…, adică după ce Isus și-a anunțat moartea.

De ce numărul opt? Este tipic pentru evangheliști să nu menționeze niciodată moartea lui Isus fără să ofere și un indiciu al învierii sale. A opta zi este ziua învierii lui Isus. Așadar, Isus arată acum care sunt efectele persoanei care trece prin moarte. Ele nu sunt de distrugere, de anihilare, ci de potențare.

Isus l-a luat cu sine pe Petru. Acest discipol este prezentat numai cu porecla negativă care indică încăpățânarea lui. Pe Ioan și pe Iacob. Ei vor fi cei mai dificili discipoli, pe care Isus îi va lua mereu cu el în momentele importante din viața lui. Și s-a urcat pe muntele, cu articol hotărât. Nu este un munte oarecare, dar nu este indicat. Evanghelistul nu vrea să indice un loc topografic, ci unul teologic. Muntele este locul sferei divine, al condiției divine.

Să se roage. Este tipic lui Luca să-l prezinte pe Isus în momentele importante ale vieții sale în rugăciune. În timp ce se ruga chipul său și-a schimbat aspectul, iar haina sa a devenit candidă și strălucitoare. Arată efectele morții anunțate în capitolul anterior. Moartea nu îl prăbușește pe om în întuneric, ci îl învăluie în lumină. Moartea, așa cum am spus, nu distruge persoana, ci eliberează toate energiile sale de iubire și viață.

Și iată… O expresie tipică a evangheliștilor pentru a indica ceva neașteptat, o surpriză. Doi bărbați conversau cu el: erau Moise și Ilie. De ce Moise și Ilie? Erau personajele care vorbiseră cu Dumnezeu în Vechiul Testament. Dar mai presus de toate Moise era marele legiuitor, iar Ilie era profetul care prin zelul său, dar și prin violența sa, a impus practicarea legii lui Moise.

Apărând în glorie, vorbeau despre exodul său. Iată, aceasta este o caracteristică tipică a evanghelistului Luca, de a folosi acest termen, „exod”, care indică eliberarea pe care a venit să o aducă Isus. Care avea să se împlinească la Ierusalim. La Ierusalim, cetatea sfântă, Isus va fi asasinat de cei mai înalți reprezentanți ai lui Dumnezeu, de instituția religioasă.

Iar aici evanghelistul amintește despre ceva de neînțeles pentru noi: Petru (din nou cu porecla negativă) și însoțitorii săi… Deja nu mai sunt însoțitorii lui Isus, ci îl urmează pe Petru. Erau toropiți de somn. Ei bine, în fața unei revelații de acest gen evanghelistul ne prezintă pe acești discipoli toropiți de somn. De ce? Somnul înseamnă neînțelegere a ceea ce se întâmplă.

Dar când s-au trezit au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el. Pe când aceștia se separau de el – deci Moise și Ilie se despart de Isus –, Petru… Și este a treia oară… Numărul trei, după limbajul evangheliștilor, indică întotdeauna ceea ce este definitiv. Prin urmare, Petru insistă în încăpățânarea sa. I-a zis lui Isus… Și nu îl numește „învățător”, așa cum văd aici în traducere, ci termenul folosit de Luca este „șef”, cineva căruia te supui. Tocmai aceasta este ideea pe care Petru o are despre Isus. Este frumos pentru noi să fim aici. Să facem trei corturi.

De ce aceste corturi? Dintre cele trei sărbători foarte importante care ritmau viața religioasă a lui Israel, sărbătoarea Paștelui, sărbătoarea Rusaliilor și sărbătoarea Corturilor, ultima era cea mai importantă. Atât de importantă încât nu avea nevoie să fie numită, ci era suficient să se spună „sărbătoarea” și se înțelegea că este sărbătoarea Corturilor. Era sărbătoarea care comemora eliberarea din sclavia egipteană, iar timp de o săptămână – chiar și astăzi se întâmplă la fel în Israel – oamenii trăiau sub niște ramuri, în corturi.

Ei bine, tradiția spunea că Mesia avea să sosească în timpul sărbătorii Corturilor. În memoria eliberării antice avea să fie inaugurată noua eliberare. Așadar, mesia cel așteptat, cel al tradiției avea să se manifeste în timpul acestei sărbători. Iată de ce Petru cere să facă trei corturi. Vrea ca Isus să se manifeste ca Mesia.

Unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Atunci când sunt trei personaje, în mod normal cel mai important ocupă centrul scenei. Iată, pentru Petru cel mai important nu este Isus; în centru pentru Petru este Moise, legislatorul. Apoi Isus, la fel ca Ilie, alături, ca cei care impun practicarea acestei legi. Dar pentru Petru cel mai important este Moise.

Iar evanghelistul comentează: El nu știa ce spune. În timp ce vorbea… (deci Petru încă nu a terminat de vorbit, în poliloghia lui) astfel, a venit un nor. Norul, în Vechiul Testament, este imaginea prezenței active a lui Dumnezeu. Și i-a acoperit cu umbra sa. Când au intrat în nor s-au înspăimântat. Deci când au avut această experiență a lui Dumnezeu. Este straniu: prima dată când Petru s-a aflat în fața lui Isus în timpul pescuirii miraculoase, i-a cerut lui Isus să se îndepărteze de el pentru că era un păcătos, iar de data aceasta, când are o experiență a lui Dumnezeu, îi este frică. Prin urmare, evanghelistul ne face să înțelegem cât de mult o tradiție religioasă, o ideologie religioasă, poate fi un obstacol în calea înțelegerii adevăratului Dumnezeu.

Iar din nor a venit un glas. Este glasul lui Dumnezeu. Care spunea: „Acesta este Fiul meu…”. Prin „fiu” nu se înțelege doar cel născut din tată, ci cel care i se aseamănă prin comportament. Așadar, Dumnezeu spune că în Isus este el în întregime. Cel ales; pe el să-l ascultați! Este un imperativ, adică „pe el să-l ascultați!”.

Apoi dispare Moise, dispare Ilie și numai Isus trebuie să fie ascultat. Acesta este un indiciu foarte prețios pe care evanghelistul îl dă comunității sale. Trebuie să ascultăm mesajul lui Isus, iar ceea ce este scris în textele lui Moise sau în cărțile profetice trebuie confruntat cu învățătura lui Isus: dacă este în sintonie cu învățătura lui Isus, se ia, altfel nu va reprezenta o normă de comportament pentru comunitatea creștină.

Îndată ce vocea a încetat, a rămas Isus singur. Ei au tăcut. Această tăcere este tipică dușmanilor lui Isus. Iar în zilele acelea nu au spus nimănui ceea ce văzuseră. De ce nu au spus nimic? Pentru că nu sunt de acord. Sunt dezamăgiți. Ei vor un Isus după legea lui Moise și după râvna violentă a lui Ilie. Nu îl acceptă pe Isus fără Moise și fără Ilie. Drept urmare, ei sunt în dezacord cu Isus și tac.

Așadar, drumul comunității lui Isus, al înțelegerii realității lui este încă lung.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice