În memoria lui Hans Küng

Hans Küng, teolog rebel

Filosoful catolic, unul dintre cei mai influenți ai timpului nostru, era un om liber care critica Biserica și promova dialogul între religii

Biserica și-a dat seama imediat de darurile extraordinare ale lui Hans Küng, care a murit la Tübingen la vârsta de 93 de ani: după ce a studiat la Roma și Paris, la doar 32 de ani, a fost numit profesor titular la facultatea teologică catolică din Tübingen, centrul cel mai important al teologiei germane şi deci a lumii în acea vreme. Era 1960, iar doi ani mai târziu se deschidea Vaticanul II, unde Küng a fost chemat în calitate de consultant teologic, cel mai tânăr participant la adunarea conciliară. Ce l-a determinat atunci pe acest teolog și preot care avea în fața lui oportunități de carieră nu mai mici decât cele ale lui Joseph Ratzinger (cu un an mai în vârstă, dar chemat la Tübingen pentru a fi profesor chiar de Küng), să critice din ce în ce mai des Biserica atât de mult încât să-l inducă pe Ioan Paul al II-lea în 1979 să-i retragă calificarea de teolog catolic? Răspunsul sună paradoxal: voința de a fi cu adevărat catolic. Adjectivul grecesc katholikós înseamnă de fapt „universal”, iar Küng a năzuit întotdeauna spre acest lucru: să unească ființele umane cât mai mult posibil. El nu a vrut să fie romano-catolic, ci, într-un mod mai genuin, universalo-catolic, adică om între oameni, în slujba binelui lumii, de-a lungul aceluiași drum parcurs de catolici precum Ernesto Balducci, Raimon Panikkar, Leonardo Boff, Carlo Maria Martini. Lucrând în țări cu o prezență puternic protestantă precum Elveția natală și Germania, Küng a voit în primul rând să contribuie la unitatea dintre catolici și protestanți, iar în această perspectivă și-a elaborat teza de doctorat despre doctrina justificării în Karl Barth arătând coincidența acesteia cu cea mai nealterată teologie catolică și primind o scrisoare entuziastă din partea lui Barth însuși și prestigioasa nominalizare catolică deja menționată. A dat naștere apoi unei discipline teologice deosebite, teologia ecumenică, pe care a predat-o timp de peste 20 de ani, întemeind Institutul de Cercetări Ecumenice din Tübingen.

Voința de dialog l-a îndemnat să abordeze cu rigurozitate gândirea laicală ca pe o negare a lui Dumnezeu: este din 1978 una dintre cele mai frumoase cărți ale sale, Există Dumnezeu? Un răspuns la problema lui Dumnezeu în epoca modernă, unde în mii de pagini discută obiecțiile diferitelor forme de ateism. Înfruntând problema credință-știință cu Începutul tuturor lucrurilor din 2005, chiar și astăzi una dintre cele mai bune contribuții în acest sens. A fost întotdeauna atracția universalității cea care l-a condus la studiul sistematic al marilor religii: a publicat Creștinismul și religiile universale în 1984, Creștinismul și religiozitatea chineză în 1988, Ebraismul în 1991, Islamul în 2004, eseuri voluminoase și foarte ușor de citit care l-au dus în universitățile din toată lumea. Din 1990 datează Proiectul pentru o etică mondială, din care a luat naștere, câțiva ani mai târziu, Stiftung Weltethos, „Fundația pentru etica mondială”, o instituție educativă care funcționează astăzi în diverse țări (dar nu și în Italia) cu scopul de a dezvolta cooperarea între religii prin recunoașterea valorilor comune și a unui set de reguli universal împărtășite. Küng s-a ocupat și de etică și economie, oferind o contribuție la prefigurarea celei de-a treia căi între liberalism și comunism care încearcă să conjuge rentabilitatea și justiția, eficiența și solidaritatea.

Dar ce a văzut Magisteriul Catolic ca fiind problematic în toată această muncă imensă? Răspunsul este simplu: libertatea. Libertatea cu care proceda Küng (primul volum al autobiografiei sale se intitulează Lupta mea pentru libertate) era resimțită ca o amenințare periculoasă la adresa stabilității instituției. Chestiunea s-a încins odată cu publicarea cărții Infailibil? O întrebare, eseu din 1970 cu care Küng sfida dogma infailibilității pontificale. S-au adăugat și alte motive de divergență, printre care funcția ierarhiei bisericești, criteriile numirilor episcopale, rolul femeii, sexualitatea, eutanasia, celibatul preoțesc, libertatea cercetării teologice. Și astfel a fost eliminat din echipă de Ioan Paul al II-lea.

Cu toate acestea, Küng nu a încetat să se simtă pe deplin catolic și nicio altă temă precum credința creștină nu a primit din partea lui aceeași atenție. Dar problema este că nu a făcut niciodată să coincidă creștinismul cu apartenența eclezială, iar în 2011 a ajuns în mod radical să se întrebe: „Ist die Kirche noch zu retten?”, „Mai poate fi Biserica salvată?”, tradusă din păcate în italiană cu blândul îndemn Să salvăm Biserica. Astăzi, una dintre cele mai mari probleme ale Bisericii este separarea dintre credința personală și apartenența eclezială, dintre spiritualitate și dogmatică.

Datorită inteligenței sale, muncii asidue și pregătirii lingvistice care îl făcea să vorbească cu dezinvoltură diverse limbi, printre care o italiană aproape perfectă, Küng a fost în opinia mea cel mai influent teolog catolic al timpului nostru. Opera sa poate fi descrisă ca fiind înzestrată cu următoarele caracteristici: 1) mare capacitate teoretică: pe lângă faptul că a fost teolog, el a fost și filosof, ca Augustin, Toma de Aquino, Cusanus, Florenski, Tillich, Balthasar, Panikkar; 2) mare capacitate sistematică: în lucrările sale principale retrăiește genul Summae-lor medievale cu acea organizare a materiei într-un mod didactic clar și configurat ierarhic, deosebit de prețioasă astăzi când abundă analizele, dar lipsesc viziunile de ansamblu; 3) mare capacitate expozitivă: Küng a fost un eseist de succes la nivel mondial, stilul său, niciodată ermetic, ci mereu atent la cititor, corespundea perfect bunătății și amabilității sale înnăscute; 4) mare onestitate intelectuală: într-o zi Barth i-a scris: „îmi place să vă consider în întregul dumneavoastră mod de a acționa un israelit in quo dolus non est”, o referire clară la cuvintele lui Isus care îl definea pe Natanael ca fiind „un israelit în care nu este viclenie”.

Aceasta este ceea ce l-a făcut pe Küng nu numai eminentul teolog despre care s-a vorbit mai sus, ci și unul dintre cei mai ascultați intelectuali la nivel mondial: dovadă în acest sens sunt cele 16 diplome onorifice și numeroasele premii de pe toate continentele, dintre care în Italia cetățenia de onoare a orașului Siracuza în 2002, diploma Honoris Causa a Universității din Genova în 2004, Premiul Nonino în 2012.

Odată cu dispariția sa se apropie de final sezonul extraordinar al teologiei secolului XX care a produs personalități unice: printre protestanți Barth, Bultmann, Tillich, Bonhoeffer, Moltmann, Pannenberg; printre catolici Teilhard de Chardin, Rahner, von Balthasar, Congar, de Lubac, Panikkar, Boff. Printre ei se numără cei care și-au interpretat cercetările în funcție de instituția eclezială și alții care au privit mai departe, spre viitor. Printre aceștia va ocupa mereu un loc de cinste elvețianul Hans Küng, un om drept și vesel precum muzica lui Mozart pe care a iubit-o atât de mult.

Vito Mancuso, Republica, 7 aprilie 2021

Sursa: Vito Mancuso