Imperfectă, rebelă, nonconformistă

Alberto Maggi: „Imperfectă, rebelă și nonconformistă, vă spun cine a fost Bernadeta de Lourdes”

„A fost victima răutăților, a umilințelor și abuzului. Uneori, în timp ce scriam cartea, mă opream și începeam și eu să plâng pentru ceea ce a trebuit să îndure. A fost martirizată”. Intervievat de ilLibraio.it, biblistul Alberto Maggi ne povestește despre noua sa carte, „Bernadette – La vera storia di una santa imperfetta”, în care vorbește despre viața tinerei de paisprezece ani, căreia Maica Domnului i-a apărut de optsprezece ori, de pe 11 februarie până pe 16 iulie 1858, într-o grotă din Massabielle, la Lourdes. Cine a fost cu adevărat această vizionară, canonizată de Pius al XI-lea în 1933, pe care hagiografia a transformat-o într-o iconiță naivă și prea perfectă? „Figura ei a suferit, de-a lungul secolelor, numeroase incrustații, până acolo încât a dat naștere unor adevărate legende, alimentate de fanatismul devotaților și detractorilor ei…”

Scriitorul Émile Zola a definit-o „o neregulată a isteriei”, afirmând că Bernadeta Soubirous a fost „în realitate doar o sărmană idioată”. Celebrul psihiatru Auguste Voisin tuna astfel de la catedra sa de la Universitatea din Paris: „Bernadeta este o nebună halucinantă pe care preoții, după ce o folosiseră, au închis-o într-o mănăstire îndepărtată”.

Misterul aparițiilor de la Lourdes – recunoscute oficial de Biserica Catolică și capabile să atragă milioane de pelerini din toată lumea – este legat de această fată vizionară, înaltă un metru patruzeci, analfabetă, care suferă de astm din cauza holerei care o lovise în copilărie, cu o mamă alcoolică și un tată șomer și pierde-vară, inculpat și apoi achitat pentru dovezi insuficiente ale acuzației de a fi furat doi saci de făină.

Tocmai ei, în vârstă de paisprezece ani, îi apare de optsprezece ori, între 11 februarie și 16 iulie 1858, într-o grotă din Massabielle, dintr-un orășel de la poalele Pirineilor, o figură îmbrăcată în alb care în cea de-a șaisprezecea apariție, cea din 25 martie, se va prezenta, vorbind în patois, dialectul local, ca fiind „Neprihănita Zămislire”. Un sit rău-famat, respingător, unde porcii veneau la pășunat și iubitorii neregulați mergeau să consume netulburați. Pentru combaterea Lourdes-ul era necesară discreditarea Bernadetei.

Dar cine era cu adevărat această vizionară canonizată de Pius al XI-lea în 1933, pe care hagiografia a transformat-o într-o iconiță naivă și prea desăvârșită?

Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă biblistul și autorul Alberto Maggi, călugăr din Ordinul Slujitorilor Mariei, în cartea Bernadette – La vera storia di una santa imperfetta (Garzanti, pp. 360, euro 18), care calcă pe urmele părintelui René Laurentin, mariolog de renume internațional și unul dintre cei mai mari cercetători ai Lourdes-ului, care spunea că „demonstrația cea mai frapantă a apariției este Bernadeta… ea însăși este o apariție”.

Ca și cum ar sublinia că adevărul și farmecul Lourdes-ului constă în întreaga personalitate a acestei vizionare și în calitatea mărturiei ei, capabilă să iasă nevătămată din treizeci de mii de interogatorii și să țină piept comisarilor de poliție, episcopilor, cardinalilor și călugărițelor invidioase și pline de răutate.

Despre Bernadette s-au scris biblioteci întregi. Ce nevoie era de o altă carte, părinte Maggi?

„De-a lungul secolelor, figura ei a suferit numeroase incrustații, până acolo încât a dat naștere unor adevărate legende, alimentate de fanatismul devotaților și detractorilor ei. Bernadeta era normală, prea normală, așa că a fost nevoie să se intervină, să se modifice și, acolo unde era cazul, chiar să se inventeze. Pe cât a putut, Bernadeta a protestat energic împotriva acestor exagerări. Ea nu suporta nici inexactitățile, nici aproximările, darămite invențiile. Scriind această carte, la care am lucrat în perioada de lockdown, mi-am îndeplinit visul vieții”.

Chiar așa…

„Laurentin, profesorul meu de mariologie, a fost cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Bernadeta. Gândiți-vă că numai el singur a scris treisprezece volume despre această femeie, șapte de documente și șase de explicații. Există de la cincisprezece până la treizeci de versiuni ale fiecărei propoziții rostite de Bernadeta. Analizându-le pe toate, Laurentin a aplicat metoda care se aplică Sfintei Scripturi. Între două versiuni mai mult sau mai puțin identice, se alege întotdeauna cea mai scurtă, deoarece copiștii aveau tendința de a dezvolta, și cea mai dificilă, deoarece copiștii aveau tendința de a glosa și a adăuga explicații”.

Ce caracter avea Bernadeta?

„Era o fată drăguță, deșteaptă, plină de umor. Când era în mănăstirea din Nevers făcea imitații, mai ales pe cea a medicului local, iar celelalte surori se prăpădeau de râs. A fost înfățișată ca o fată îmbufnată și plângăreață, dar era exact opusul”.

Și din punct de vedere cultural?

„Grea de cap, puțin toantă, nu avea memorie, i-a luat mult timp să învețe să citească și să scrie. Când la primul interogatoriu i se cere numele de familie și vârsta, se încurcă, se zăpăcește și răspunde cu mare greutate. Nu știe nici zilele săptămânii, pentru că spune că a văzut-o pe Doamnă în ziua de târg. Dar, ca o munteancă desăvârșită, era și o fată concretă, îndrăzneață și sfruntată, capabilă să se facă auzită și să protesteze împotriva nedreptăților suferite. În scrierea cărții, pe lângă studiile lui Laurentin, m-am lăsat călăuzit de două directive ale Bernadetei, care spunea că nu poate suporta viețile sfinților pentru că și despre ei trebuie cunoscute nu numai virtuțile, ci și defectele, pentru a înțelege cum au reușit să le depășească. Cealaltă invitație a ei era să rămână fidelă faptelor pentru că, repeta ea, „înflorând mereu lucrurile, le denaturăm”.

De ce i se arată tocmai ei Fecioara Maria?

„Poate pentru că era o adolescentă incredibilă, blândă, de o candoare extraordinară. Bernadeta este femeia fericirilor evanghelice. Ea provenea dintr-una dintre cele mai sărace și mai nefericite familii din Lourdes, dar după apariții ar fi putut deveni cea mai bogată femeie din Franța. Un reporter i-a oferit un turneu promițându-i câștiguri stratosferice, dar ea a ales să rămână săracă. Devenise o vedetă mediatică, la Lourdes veneau mulțimi de oameni care doreau să o cunoască sau chiar numai să o vadă și să o atingă, dar ea nu s-a exaltat niciodată. Isus îi numește fericiți pe cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Bernadeta a avut o experiență profundă a lui Dumnezeu. Puritatea ei i-a permis să-l perceapă pe Dumnezeu, puterea sufletească de a ține piept interogatoriilor”.

Primul care a mers după ea a fost comisarul de poliție de la Lourdes, Dominique Jacomet.

„Zugrăvit de istoriografie ca un personaj rău și nelegiuit. În realitate era un om foarte bun, foarte respectat în localitate. Era fiul unei mame adolescente, care în societatea vremii reprezenta un stigmat, chiar și social, de rușine și dezonoare. A fost sever cu Bernadeta pentru că, fără să știe, îi provocase un pandemoniu și el nu mai reușea să gestioneze ordinea publică la Lourdes”.

Statuia Maicii Domnului plasată în grotă și vizitată în fiecare an de milioane de oameni corespunde figurii văzute de Bernadeta?

„Nu. De fapt, statuia respectivă nu i-a plăcut niciodată, pentru că nu are nicio legătură cu descrierile pe care le făcuse și care au fost nesocotite. Bernadeta este foarte apropiată de Tereza de Avila, care atunci când i s-a arătat Fecioara Maria, a afirmat, în castiliană, că era muy niña. Chiar și Bernadeta spune că avea 9 sau 10 ani, la fel ca și ea care avea 14, dar părea de 10. Bernadeta vede o Maică a Domnului copilă, care zâmbește”.

Care este specificul aparițiilor de la Lourdes?

„Spre deosebire de Fatima sau alte locuri, unde Fecioara Maria evocă scenarii apocaliptice și infernale, mesajul de la Lourdes este un mesaj senin, care invită la convertire și sărăcia inimii. Aici Maria apare surâzătoare, ba chiar râde de naivitatea Bernadetei și de unele găselnițe ale ei”.

Ce credință avea vizionara înainte de apariții?

„Foarte neformată, normală. Recita rozariul în fiecare seară, după cum era obiceiul în familiile vremii, dar nimic deosebit. Au încercat să-i atribuie imaginea unei fete evlavioase și mereu în rugăciune, dar nu era așa. Când în cea de-a șaisprezecea apariție figura spune că este Neprihănita Zămislire, a cărei dogmă fusese proclamată cu patru ani mai devreme de Papa Pius al IX-lea, Bernadeta reacționează spunând: „Ah, atunci nu ești Fecioara Maria!”. Apoi merge la paroh, abatele Peyramale, spunându-i că nu este Maica Domnului, ci Neprihănita, și se încurcă în a spune „Zămislire”, un cuvânt greu de pronunțat și de înțeles pentru ea”.

În iulie 1866, Bernadeta intră în Congregația Surorilor Carității din Nevers.

„Unde este victima răutăților, a umilințelor și abuzului. Uneori, în timp ce scriam cartea, mă opream și începeam și eu să plâng pentru ceea ce a trebuit să îndure. A fost martirizată. Surorile, după ce au fost necruțătoare, spuneau că prin maestra novicelor, sora Marie Thérèse Vauzou, Dumnezeu însuși o răstignea și că ele nu erau altceva decât un instrument în mâinile lui Dumnezeu. Gândiți-vă că a fost amânată aproape treizeci de ani cauza canonizării pentru că maica Vauzou afirma că, atâta timp cât va fi în viață, cauza nu se va deschide niciodată”.

Bernadeta a fost cea care a ales să meargă la mănăstire?

„La Nevers intrau fiicele burgheziei, iar pentru a fi admise trebuiau să aducă o zestre bogată. Bernadeta, foarte săracă, a fost primită fără entuziasm și numai pentru că a fost impusă de episcop. De asemenea și parohul din Lourdes i-a sugerat o viață retrasă, deoarece viața ei devenise practic imposibilă. Era asediată de mii de oameni, nu putea ieși în stradă. Erau unii oameni care îi tăiau o șuviță de păr sau o bucată de haină pentru a avea o relicvă a ei. Alții o agresau spunând că era o posedată de demoni. Congregațiile religioase se luptat pentru ea și odată o doamnă evlavioasă, cu scuza de a o scoate la o plimbare, a dus-o la o mănăstire de carmelitane pentru a o convinge să rămână acolo și să depună voturile”.

Între timp, la Lourdes, mulțimile de pelerini creșteau.

„Ceea ce se întâmpla în jurul grotei era în contradicție evidentă cu viața și alegerea radicală a sărăciei făcută de Bernadette. Mulți au mirosit afacerea și au acționat în consecință. Prezența vizionarei devenise incomodă pentru mulți. De exemplu, spunea că nu este adevărat că Maica Domnului i-a spus să îndemne oamenii să ia apă sau să poarte lumânări, ci ea, din proprie inițiativă, a purtat o lumânare”.

La Nevers trebuia protejată.

„Da, dar nu s-a întâmplat. Maica Vauzou era femeia doctrinei și a legii, care dorea să o modeleze pe Bernadeta după clișeele ei, dar Bernadeta era femeia Duhului, deci liberă. Maica era foarte invidioasă: Mă întreb de ce, îi spunea ea, cu atâtea suflete nobile și educate, Maica Domnului a ales o biată analfabetă ca tine”.

De ce toată această ură? Oare nu spune Evanghelia că Dumnezeu a ales ceea ce este nebun și slab în lume pentru a-i încurca pe cei înțelepți și puternici?

„Novicele trebuiau să-și deschidă inimile maestrei. Apariția i-a încredințat Bernadetei trei secrete pe care ea nu a vrut să le dezvăluie nimănui niciodată. Un episcop i-a spus odată: ‘Dacă te-ar întreba Papa?’. ‘Nici măcar lui’, a fost răspunsul hotărât”.

Care ar putea fi aceste secrete?

„Se presupune că unul era știința sărăciei. Nu înțelegem altfel această încăpățânare a Bernadetei pentru sărăcie”.

Pe lângă torturi și umilințe, care a fost viața vizionarei în mănăstirea în care a murit la vârsta de 35 de ani pe 16 aprilie 1879?

„Adesea începea să plângă, pentru că nu mai suporta să povestească aparițiile. Spunea că suportă toate vizitele, dar pe cele ale episcopilor nu. Erau cardinali care stăteau la rând pentru a-i oferi, în schimbul rozariului ei, un rozariu de aur binecuvântat de Papă. Odată a sosit un episcop și pentru a avea o relicvă a vizionarei de acum bolnavă, a făcut ca țuchetul lui să cadă pe patul Bernadetei. Dacă ea l-ar fi luat și i l-ar fi dat, episcopul și-ar fi primit țuchetul atins de mâinile celei care a văzut-o și a vorbit cu Maica Domnului. Dar Bernadeta a rămas netulburată. Episcopul a fost atunci nevoit să ia inițiativa: ‘Soră, vreți să-mi dați înapoi țuchetul?’. Iar Bernadeta îi spune: ‘Monseniore, eu nu v-am cerut țuchetul, puteți să-l luați înapoi singur!’. Avea un caracter agreabil și vesel, în contrast deschis cu spiritualitatea sumbră și obsesivă a vremii care exalta suferința”.

Nu s-a adaptat la obiceiuri nici măcar în mănăstire?

„Nici măcar în vis. A fost un mare scandal când călugărițele au descoperit că, printre foarte puținele efecte personale ale acestei novice anormale, se afla și o sticluță cu vin. Bernadeta, care și-a păstrat gusturile străvechi de femeie din popor, nu a făcut un secret din a gustat un strop de vin bun și, nefiind suficient puținul pe care i-l dădeau la mănăstire, a trebuit să ceară să-i fie adus de acasă… iar când se simțea puțin deprimată, lua o gură de vin și mai departe! Însă asta nu era totul. Mai era ceva care era să o facă să leșine pe maica maestră și pe toate celelalte călugărițe: Bernadeta mirosea a tutun! La fel ca un bărbat sau unele femei din lume”.

Când ați fost prima dată la Lourdes?

„În 1966, când îmi făceam serviciul militar. M-am întors anul trecut în timp ce scriam cartea. Lourdes nu este doar grota aparițiilor, ci și unul dintre cele mai bogate locuri de spiritualitate din lume. Ceea ce este surprinzător este că momentul central este procesiunea cu Euharistia. Chiar dacă este locul apariției mariane, totul este centrat pe Isus. Bernadeta scrie la un moment dat că, atunci când se împărtășește, ea devine ca Isus, într-un fel Dumnezeu. O afirmație care este un motiv de scandal în spiritualitatea sumbră a secolului al XIX-lea”.

Antonio Sanfrancesco, 16.04.2022

Sursa: ilLibraio.it

AUTORUL – Alberto Maggi, călugăr din Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim.

Biblist și colaborator asiduu al ilLibraio.it, este una dintre vocile Bisericii cele mai ascultate de credincioși și necredincioși. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» din Montefano (MC), se ocupă de răspândirea sfintelor scripturi, interpretându-le mereu în slujba dreptății, niciodată a puterii. La editura Garzanti a publicat: Chi non muore si rivede (Cei care nu mor se vor revedea), Nostra signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor), L’ultima beatitudine – La morte come pienezza di vita (Ultima fericire – Moartea ca plinătate a vieții), Di questi tempi (În aceste vremuri), Due in condotta (Doi la purtare), La verità ci rende liberi (Adevărul ne face liberi, o conversație cu vaticanistul cotidianului Repubblica, Paolo Rodari) și Botte e risposte – Come reagire quando la vita ci interroga (Schimb de replici – Cum să reacționăm când viața ne interoghează). Noua sa carte, apărută în aprilie la ed. Garzanti, este Bernadette – La vera storia di una santa imperfetta” (Bernadeta – Adevărata istorie a unei sfinte imperfecte).

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pe ilLibraio.it