Iată, semănătorul a ieșit să semene

Duminica a 15-a de peste an – 13 iulie 2014

Iată, semănătorul a ieșit să semene – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 13,1-23

În ziua aceea, ieșind Isus din casă, s-a așezat pe țărmul mării. S-a adunat lângă el o mulțime atât de mare încât el a trebuit să se urce să se așeze într-o barcă, iar mulțimea stătea pe țărm.

El le spunea multe în parabole: «Iată, semănătorul a ieșit să semene! Și, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Venind păsările cerului, au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; iar când soarele a răsărit, s-a veștejit și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbușit-o. Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod: care o sută, care șaizeci, care treizeci. Cine are urechi, să asculte!».

Apropiindu-se, discipolii i-au spus: «De ce le vorbești în parabole?». Iar el le-a răspuns: «Vouă v-a fost dat să cunoașteți misterele împărăției cerurilor, dar lor nu le-a fost dat, căci celui care are i se va da și-i va prisosi, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, pentru că deși privesc, nu văd, deși aud, nu ascultă și nu înțeleg.

Astfel se împlinește pentru ei profeția lui Isaía care spune: „De auzit veți auzi, dar nu veți înțelege și de privit veți privi, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec”.

Însă fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulți profeți și drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți și n-au văzut și să audă ce auziți și n-au auzit.

Așadar, ascultați parabola semănătorului! De fiecare dată când cineva ascultă cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine Cel Rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui: aceasta este sămânța semănată de-a lungul drumului. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine și este nestatornic; când vine o încercare sau o persecuție din cauza Cuvântului, imediat se scandalizează. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă Cuvântul, dar grija acestei lumi și pofta amăgitoare a bogăției înăbușă Cuvântul și rămâne fără rod. Iar ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă Cuvântul și-l înțelege. Acesta aduce rod și face care o sută, care șaizeci, care treizeci».

Matei 13,1-23

Parabola semănătorului pe care o găsim în capitolul 13 din Evanghelia după Matei nu vrea să fie atât o invitație la examinarea propriei conștiințe, cât o încurajare pentru discipoli să vestească evanghelia. Dacă în trei terenuri se eșuează, în al patrulea rodul abundent răsplătește toate pierderile. De ce? Isus se încrede în puterea cuvântului creator.

Cuvântul lui Isus este cuvântul aceluiași Dumnezeu care a spus: „Să fie lumină! Și a fost lumină”. Acel Dumnezeu care prin profetul Isaía garantează: „Așa va fi cuvântul meu care a ieșit din gura mea: nu se va întoarce la mine fără efect, fără ca să facă ceea ce îmi doresc și să aibă succesul pentru care l-am trimis”. Aceasta este puterea mesajului lui Isus.

Deci, cuvântul său conține în sine o energie, o putere creatoare care, atunci când este îmbrățișată, își eliberează toată puterea. Apoi Isus exprimă acest lucru în parabole. De ce îl exprimă în parabole? Adresându-se discipolilor pe care i-a inițiat în misterele împărăției cerurilor… Ce sunt misterele? Misterele sunt o cunoaștere secretă. Și care este cunoașterea secretă a împărăției cerurilor? Că iubirea lui Dumnezeu este universală.

Iubirea lui Dumnezeu nu are un popor preferat sau o parte privilegiată a lumii. Iubirea lui Dumnezeu este universală. Dar acest lucru nu poate fi spus poporului. Poporul, impregnat de o ideologie naționalistă, l-ar fi respins pe Isus, ca atunci când Isus în Evanghelia după Luca încearcă să propună acest lucru la Nazaret și aproape că a fost la un pas de a fi linșat.

Prin urmare, Isus le vorbește oamenilor în parabole, astfel încât cei care sunt în sintonie să înțeleagă; pentru alții va fi un gând pe care apoi vor trebui să-l dezvolte gradual.

Și Isus propune această parabolă a semănătorului și el însuși este cel care o comentează; deci noi ne vom limita la a sublinia comentariul lui. În timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Venind păsările cerului, au mâncat-o. Așadar, aici este o parte din sămânța care, de îndată ce a căzut, este luată. Deci o parte care nu încolțește.

Iar Isus însuși va comenta: De fiecare dată când cineva ascultă cuvântul Împărăției și nu-l înțelege… Căci pentru a înțelege acest cuvânt este nevoie de convertire. Ca și în pasajul din capitolul 6 din Cartea profetului Isaía, versetele 9-10, pe care Isus l-a citat de-a lungul acestei parabole, când profetul Isaia se ciocnește de neînțelegerea poporului, care se termina cu nu cumva să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec.

Pentru a înțelege cuvântul Domnului este nevoie de o convertire, iar convertirea în Evanghelia după Matei înseamnă a pune pe primul loc binele omului ca valoare absolută. Ei bine, Isus spune: De fiecare dată când cineva ascultă cuvântul Împărăției și nu-l înțelege… Exact, pentru că lipsește convertirea. Vine Cel Rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui: aceasta este sămânța semănată de-a lungul drumului.

Cel Rău este imaginea puterii, a ambiției. Aceste persoane sunt complet refractare sau ostile față de cuvântul Domnului, îl văd de-a dreptul ca pe o amenințare la adresa propriilor interese. Deci eșec total; în prima parte nici nu încolțește.

O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; iar când soarele a răsărit, s-a veștejit. Efectul soarelui asupra plantei este benefic, este ceea ce o întărește și o face să crească. Aici în schimb s-a veștejit. Dar vina nu este a soarelui, vina este a plantei, ba chiar a terenului, pentru că, fiind pietros, planta nu a putut să prindă rădăcini și s-a uscat.

Deci în prima parte nu încolțește, iar în a doua răsare, dar imediat se usucă. Și însuși Isus este cel care comentează: Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie. Deci cei entuziasmați de acest mesaj, care văd în cuvântul lui Isus un răspuns la dorința lor de plinătate a vieții, dar nu au rădăcini în ei. Adică cuvântul nu prinde rădăcini în om, nu pătrunde în el, nu îl transformă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie acceptat și, odată acceptat, el își eliberează toate capacitățile care transformă individul.

Dacă nu există acest lucru, de îndată ce vine o încercare sau o persecuție… Dar Isus i-a proclamat fericiți pe cei persecutați! Este evident că anunțarea acestui mesaj de iubire este împotriva intereselor lumii care trăiește din putere și este normal să existe neînțelegere sau persecuție din cauza cuvântului. Și Isus spune: și îndată se dezice de el. Literalmente „se scandalizează”, adică se împiedică. Deci aceste persoane entuziaste care cred că a-l urma pe Isus înseamnă a se îndrepta spre aplauze, recunoaștere, când văd în schimb că se îndreaptă spre neînțelegeri și persecuții, se clatină.

Isus continuă: O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbușit-o. Aici pământul era bun, dar era un pământ unde erau și spini. A crescut planta, au crescut și spinii și au înăbușit-o. Iar Isus comentează: Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă Cuvântul, dar grija acestei lumi și pofta amăgitoare a bogăției înăbușă Cuvântul și rămâne fără rod.

Ce înseamnă? Grijile lumii ne fac să vedem soluția lor în bani și bogăție. Ei bine, când reușim să ajungem la această bogăție, la acești bani, imediat după aceea bogăția trezește noi ambiții, noi dorințe, noi nevoi, și ne face să avem din nou preocupări economice, văzând mai departe soluția în bani.

Așadar, o persoană care este mereu îngrijorată din punct de vedere economic, o persoană care se gândește întotdeauna numai la sine, cum poate să se gândească la alții? Tocmai de aceea înăbușă cuvântul. Tragedia aici este că terenul este bun, produce, dar omul nu a smuls din rădăcini planta rea a ambiției, a bogăției. Pentru Isus, valoarea persoanei constă în generozitatea sa, iar un individ care este mereu preocupat de sine în mod natural nu poate fi generos.

În cele din urmă, Isus spune: Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod. Deci în prima parte nu încolțește, în a doua răsare și se usucă, în a treia crește și se înăbușă, aici în schimb în pământul bun își eliberează toate energiile și aduce rod care o sută, care șaizeci, care treizeci.

Pe timpul lui Isus, în cultura vremii, când dintr-un bob de grâu se năștea un spic cu zece sau treisprezece boabe, era considerată deja o recoltă bună, pentru că media era de șapte sau opt boabe. În ani excepționali existau chiar și spice cu treizeci de boabe. Ei bine, ceea ce reprezintă excepția, abundența, este pus de Isus la sfârșit.

Isus spune că va aduce rod o sută, șaizeci sau treizeci. Nu începe de la treizeci și apoi șaizeci și o sută. Ceea ce este deja extraordinar este pus de Isus la sfârșit. La început pune în schimb o sută. Când are loc convertirea și acest cuvânt este îmbrățișat fără să i se pună vreo limită, cuvântul își eliberează toată energia creatoare și se transformă într-o binecuvântare. În Biblie, numărul o sută este o imagine a binecuvântării.

Cuvântul intră în individ, îl transformă, individul însuși devine acest cuvânt, iar existența lui este o binecuvântare pentru cei de care se apropie.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice