Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!

Duminica a 32-a de peste an – 8 noiembrie 2020

Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 25,1-13

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: «Atunci împărăția cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înțelepte. Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit.

Iar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”. Atunci s-au ridicat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!”. Dar cele înțelepte au răspuns zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeți mai bine la cei care vând și cumpărați-vă!”.

Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis. Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!”. Dar el, răspunzând, le-a zis: „Adevăr vă spun, nu vă cunosc”.

Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!».

Matei 25,1-13

Capitolul 25 din Evanghelia după Matei începe cu ultimul din cele cinci discursuri care îi împart lucrarea, urmând modelul celor cinci cărți ale Legii despre care se credea că au fost scrise de Moise. Ei bine, acest capitol conține ultimul indiciu, ultimul moment când evanghelistul vorbește despre împărăția cerurilor care, trebuie amintit, nu este o împărăție în ceruri, ci înseamnă împărăția lui Dumnezeu. Iar evanghelistul face acest lucru prin legarea acestui discurs al împărăției cerurilor cu această parabolă, de la sfârșitul discursului de pe munte, din capitolul șapte. În special, când Isus afirmă că „nu cei care spun Doamne, Doamne” (certificatele de ortodoxie nu sunt suficiente pentru a fi în comuniune cu el), ci cei care colaborează cu acțiunea creatoare a Tatălui, „cei care împlinesc voința Tatălui meu”… Și Isus a încheiat discursul de pe munte cu imaginea unui om nebun care se duce să-și construiască casa pe nisip – iar la prima vreme rea casa se prăbușește – și a persoanei înțelepte, inteligente, care în schimb o construiește pe stâncă. Era imaginea celor care ascultă cuvântul său, dar apoi nu-l pun în practică și, prin urmare, viața lor cade în ruină, și a celor care îl ascultă și pe urmă îl practică. Să citim capitolul 25 din Matei.

Atunci… Evanghelistul se conectează la venirea Domnului în manifestările sale în istoria omenirii. Împărăția cerurilor, care, amintesc, înseamnă societatea alternativă pe care Isus a venit să o realizeze, va fi asemenea cu zece fecioare… Prin „fecioare” se înțelege fete încă necăsătorite, deci la vârsta căsătoriei. Care, luându-și candelele… Prin „candele” nu trebuie înțelese micile lămpi de uz casnic. Aici este vorba de torțe. Au ieşit în întâmpinarea mirelui. O imagine a lui Dumnezeu, începând de la profetul Osea încoace, era că el era mirele, iar poporul său mireasa. Cinci dintre ele erau nechibzuite, literalmente nebune. Și aici evanghelistul folosește același termen pe care Isus îl interzice să fie folosit în comunitatea sa, când spune: „oricine îi spune fratelui său nebunule!”… Și acest termen a fost folosit tocmai la încheierea discursului de pe munte pentru nebunul care merge să-și construiască casa pe nisip și se ruinează. Iar cinci, înțelepte, înțelepte ca omul care construiește în schimb pe stâncă.

Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. Tema nu este cea a vigilenței, pentru că toate adorm, ci este vorba despre a avea sau nu capacitatea de a-l întâlni pe mire.

La miezul nopții s-a auzit un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”. Aici Isus nu se referă la obiceiurile matrimoniale ale timpului, ci mai degrabă le inversează, pentru că nu fetele erau cele care se duceau în întâmpinarea mirelui, ci mireasa era cea care, însoțită de prietenele ei, intra în casa mirelui. De ce această diversitate? Tocmai pentru a atrage atenția auditoriului. Atunci s-au ridicat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele. Și aici e problema. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting! Poate părea ciudat acum răspunsul negativ al celor înțelepte care spun: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeți mai bine la cei care vând și cumpărați-vă! Dar acționează cu judecată, căci e mai bine câțiva cu făclii pentru a merge în întâmpinarea mirelui, mai degrabă decât mulți, dar pe întuneric. Așadar, acest ulei reprezintă ceva ce toți pot avea, dar nu poate fi împrumutat și vom încerca să înțelegem mergând mai departe.

Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Evanghelistul ne dă imaginea întâlnirii nupțiale, viața credinciosului nu este alcătuită din cine știe ce sacrificii dureroase, ci este un crescendo de bucurie în relația cu mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis. Chiar și aceasta este o altă incongruență. La căsătorie, la nuntă întregul sat era invitat și ușile nu se închideau, dar evanghelistul reproduce aceste ciudățenii pentru a atrage atenția publicului și, de fapt, se referă la ceea ce Isus a exprimat la sfârșitul discursului de pe munte.

Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au început să spună: „Stăpâne, stăpâne, deschide-ne! La fel ca cei care au strigat: „Doamne, Doamne!” și Domnul spune că nu-i cunoaște: „Nu vă cunosc, săvârșitori ai nelegiuirii!”, literalmente „constructori ai nimicului”. Nu este suficientă credința, nu este suficient certificatul de ortodoxie, nu este suficientă fidelitatea față de doctrină, Domnul ne cere să fim colaboratori ai acțiunii sale creatoare, iar acțiunea creatoare a lui Dumnezeu are loc prin comunicarea vieții. Iată ce este imaginea acestui ulei. În Evanghelie, tot în Evanghelia după Matei, Isus va spune: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”. Iată: această lumină, acest ulei care dă lumină sunt faptele bune, iar faptele bune nu pot fi împrumutate, ele ori există ori nu există.

Și astfel mirele răspunde aici la fel ca Isus săvârșitorilor nelegiuirii: Adevăr vă spun, nu vă cunosc. Isus, Domnul, nu-i cunoaște pe cei care au o relație cu el bazată pe ortodoxie, pe certificatele de fidelitate, ci pe cei care traduc această ortodoxie, aceste certificate de fidelitate în atitudini pe deplin umane, mergând în întâmpinarea nevoilor și necesităților, a suferințelor altora.

Iar apoi invitația finală: Vegheați, așadar… Aici „a veghea” nu înseamnă a sta treji noaptea pentru că, de fapt, toți dorm, ci înseamnă a fi pe deplin conștienți și atenți la ceea ce se întâmplă, a trăi cu plenitudine orice clipă a propriei vieți pentru a fi capabili să colaborăm la acțiunea creatoare a Domnului.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice