Iată mielul lui Dumnezeu!

Duminica a 2-a de peste an – 19 ianuarie 2020

Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 1,29-34

În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: «Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am spus: „După mine vine un bărbat care a trecut înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel”».

Ioan a dat mărturie, spunând: «Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: „Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt”. Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu».

Ioan 1, 29-34

În Cartea Exodului, în noaptea eliberării din sclavia egipteană pentru a începe lungul parcurs, drumul spre țara libertății, Moise îi cere fiecărei familii să mănânce un miel. Carnea mielului avea să le dea puterea de a începe acest parcurs al libertății, iar sângele, aspersat pe stâlpii corturilor, ai ușilor, avea să-i salveze de îngerul morții. Evanghelistul Ioan îl prezintă pe Isus ca pe acest miel, mielul pascal, a cărui carne îi va da omului capacitatea de a se elibera de întuneric, pentru a se ridica spre libertate, și al cărui sânge asimilat îl va elibera nu atât de moartea fizică, cât mai ales de moarte pentru totdeauna. Să citim cum evanghelistul Ioan ne prezintă toate acestea, în capitolul unu, versetele 29-34.

În ziua următoare… Evanghelistul își continuă datarea, aceasta este a doua zi, pentru că vrea să ajungă, în episodul nunții din Cana, la ziua a șaptea, plinătatea creației, cu schimbarea legământului. În ziua următoare, văzându-l pe Isus… Este prima dată când Isus apare doar cu numele său. Înainte, în prolog, era Isus Cristos, Isus Mesia. Venind spre el, a spus: «Iată-l… Literalmente: priviți! Deci le atrage atenția celor prezenți. Iată mielul lui Dumnezeu! Iată, evanghelistul îl prezintă pe Isus ca fiind mielul lui Dumnezeu, cel care trebuie să ducă la împlinire această eliberare.

Mielul lui Dumnezeu, pentru Ioan Botezătorul, este „cel care ia păcatul lumii”. Mai întâi de toate, evanghelistul nu spune că acest miel ispășește păcatul lumii, și nu este vorba despre păcatele lumii la plural, care ar putea da senzația de păcate ale oamenilor, ci este un păcat al lumii, un păcat care precedă venirea lui Isus. Ce este acest păcat? Acest păcat este respingerea vieții pe care Dumnezeu o comunică, un refuz din cauza ideologiilor false, chiar și a celor religioase, care împiedică să poată ajunge la om lumina iubirii lui Dumnezeu. Iată sarcina acestui miel. Iar apoi evanghelistul ne va spune și cum o va realiza; este aceea de a extirpa, de a elimina acest păcat, care, asemenea unei mantii întunecate, oprimă lumea.

El este cel despre care am spus: „După mine vine un bărbat…”. Acest miel, care trebuie să elibereze lumea de acest păcat, este acum prezentat ca fiind un bărbat. Evanghelistul nu prezintă o imagine a puterii, ar fi putut să-l prezinte pe Mesia ca fiind leul lui Iuda, nu ca miel, imagine a blândeții. Iar acum nu-l prezintă ca fiind o persoană înzestrată cu funcții religioase sau altele, ci ca pe un om. În umanitatea lui Isus se manifestă plinătatea divinității.

Care este înaintea mea, pentru că era înainte de mine. Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, pentru ca el să i se manifeste lui Israel. Cărui Israel? Printre profeți exista unul, Sofonía, care a transmis acest cuvânt al Domnului, această promisiune: „Voi lăsa în mijlocul tău un popor umil și sărac, o rămășiță a lui Israel care se va încrede în numele Domnului”. A existat o parte a Israelului care a fost mereu fidelă alianței, și exact acesteia i se adresează Domnul.

Ioan a dat mărturie, spunând: „L-am contemplat pe Duhul coborând… Articolul hotărât face trimitere la totalitate, la plenitudine. Duhul ce este? Duhul este energie vitală. În momentul botezului, ca răspuns la angajamentul lui Isus de a manifesta în mod vizibil iubirea Tatălui față de omenire, Tatăl îi comunică tot ceea ce el este, toată plinătatea iubirii sale, Spiritul.

Pe acest Duh coborând ca un porumbel din cer… Imaginea porumbelului are o dublă semnificație: referința la cartea Genezei, unde, în momentul creației, Duhul plutea deasupra apelor, deasupra haosului – deci Isus este prezentat ca împlinire a acestei creații; dar mai presus de toate referința la iubirea proverbială a porumbelului pentru cuibul său. Isus este prezentat ca fiind cuibul Duhului, locuința permanentă a Spiritului. Într-adevăr, el spune: ca un porumbel din cer și rămânând asupra lui. Este important acest aspect și apoi evanghelistul va reveni asupra acestei imagini: nu este suficient ca Duhul să coboare asupra unei persoane. Pentru a putea fi apoi comunicat, transmis altora, este necesar ca acest Spirit să rămână asupra acestei persoane, iar asupra lui Isus rămâne. Prin urmare, Isus este locuința permanentă a Duhului, adică manifestarea vizibilă a lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu pe pământ.

Eu nu-l cunoșteam, dar cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela asupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând asupra lui”. Deci evanghelistul repetă această coborâre, în special această rămânere a Duhului, din nou cu articolul hotărât, totalitatea, plinătatea lui Dumnezeu. El este cel care botează în Duhul Sfânt. Evanghelistul stabilește un paralelism între cel care ia păcatul lumii… Cum ia acest păcat al lumii? Ne spune: este cel care botează în Duhul Sfânt. Deja în prolog, evanghelistul a spus că lumina nu luptă împotriva întunericului, lumina strălucește în întuneric, iar întunericul se risipește. La fel și acest păcat, care apasă asupra umanității, nu trebuie combătut, ci trebuie eliminat, trebuie extirpat. Cum? Evanghelistul spune: este cel care botează în Duhul Sfânt. Activitatea lui Isus va fi aceea de a scufunda, de a boteza, de a impregna… Și a boteza cu apă înseamnă a fi scufundați într-un lichid exterior. A boteza în Duhul Sfânt înseamnă o pătrundere în adâncurile Duhului, tăria iubirii lui Dumnezeu. Aici, de această dată, acest Spirit este numit Sfânt, nu numai pentru calitatea sa excelentă, divină, ci și pentru activitatea sa de a sfinți, de a separa. Cei care îl primesc pe Isus și mesajul său, primesc de la Isus Duhul său, însăși capacitatea sa de a iubi, care îi îndepărtează progresiv de sfera răului. Deci această pătrundere a Duhului lui Dumnezeu în om.

Iar eu am văzut și am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu. Cel care a fost prezentat mai înainte ca mielul lui Dumnezeu, iar apoi ca om, este acum prezentat ca fiul lui Dumnezeu. Din moment ce în Isus coboară Spiritul lui Dumnezeu, în el există plenitudinea condiției divine, care nu va fi un privilegiu pe care Isus îl va considera exclusiv, ci va fi o posibilitate pe care o va comunica tuturor celor care doresc să-l urmeze.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice