Gura vorbește din prisosul inimii

Duminica a 8-a de peste an – 3 martie 2019

Gura vorbește din prisosul inimii – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă: «Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Discipolul nu este superior învățătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învățătorul său.
De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poți să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea limpede să scoți paiul din ochiul fratelui tău!
Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele și, iarăși, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini și nici struguri din mărăcini. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii.
De ce mă numiți „Doamne, Doamne!”, şi nu faceți ce vă spun?».

Luca 6, 39-45

Isus își continuă învățătura adresată ucenicilor săi și, după ce i-a invitat să fie fii ai Celui Preaînalt, adică să fie buni cu cei nerecunoscători și răi, să nu excludă pe nimeni din raza de acțiune a acestei iubiri și să aibă de-a dreptul sentimente materne față de ceilalți, acum Isus îi pune în gardă pe discipolii săi cu privire la acele riscuri – și erau riscurile spiritualității farisaice – mereu prezente în orice comunitate: cel a pretenției din partea ucenicilor de a fi îndrumătorii și învățătorii altora. Nu, în comunitatea lui Isus există un singur îndrumător și un singur învățător: Cristos.

Așadar, în învățătura sa, Isus le spune discipolilor: Poate un orb să conducă un alt orb? Iată, deja simpla pretenție de a fi călăuzitorul celuilalt îl face pe om orb. Credinciosul nu este chemat să fie îndrumător – singurul îndrumător este Cristos –, credinciosul este un tovarăș de drum care îl sprijină pe celălalt, îl încurajează, dar nu-l îndrumă. Iar Isus spune: Dacă un orb conduce un alt orb, amândoi cad în groapă, atrăgându-și ceea ce era blestemul biblic din cartea Deuteronomului: „blestemat să fie cel care îl face pe orb să-și piardă calea”.

Iar apoi Isus îi pune din nou în gardă, dar acum va relua discursul despre orbire: Ucenicul nu este superior învățătorului, dar oricine care este bine pregătit va fi la fel ca învățătorul său. Isus îl invită pe discipol să crească, să devină independent, să se împlinească ca persoană și să nu mai aibă nevoie de un învățător, pentru că Duhul este cel care îl călăuzește. Dumnezeu, Tatăl lui Isus, nu îi guvernează pe oameni emițând legi pe care aceștia trebuie să le respecte, ci comunicându-le din interior Duhul său care îi face liberi și independenți.

Dar Isus revine la tema orbirii și explică ce este: De ce privești paiul din ochiul fratelui tău și nu-ți dai seama de bârna din ochiul tău? Pretenția de a fi îndrumătorul, învățătorul celuilalt poate duce la corectarea a ceea ce Isus spune că sunt lucruri mărunte, iar faptul că tu pretinzi să-l corectezi pe celălalt este cauzat de faptul că ai o bârnă înfiptă în ochi. Apoi Isus continuă într-un mod ironic: Cum poți să-i spui fratelui tău: lasă-mă să scot paiul din ochiul tău, în timp ce tu însuți nu vezi bârna din ochiul tău? Cum este posibil să nu vezi o bârnă care este în ochi? Tocmai bârna din ochiul tău este cea care te face să vezi paiul din ochiul fraților. Dar a nu vedea bârna din ochiul tău înseamnă o prezumție, un sentiment al superiorității: este ceea ce Isus definește ca fiind ipocrizie.

Iar apoi Isus îl invită, dar în mod aparent, pentru că după aceea îl descurajează: Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea limpede să scoți paiul din ochiul fratelui tău! Este ceea ce în spiritualitatea creștină se numește corectarea fraternă. Dar când cineva a reușit să-și scoată bârna pe care o avea în ochi, îi trece cheful de a merge să caute paie în ochii fraților. Apoi Isus oferă un criteriu pentru autenticitatea ucenicului. Care sunt aceste criterii? Sunt roadele. Atunci când aceste roade sunt dătătoare de viață, când îmbogățesc viața, comunică viață, ele vin de la Dumnezeu. Isus dă un exemplu pe înțelesul tuturor: Nu este niciun pom bun – literalmente frumos (evanghelistul continuă cu această imagine a frumosului) ­– care să producă fructe rele. Este evident. Nici nu există pom rău care să producă fruct bune, frumoase. Deci criteriul autenticității nu este doctrina, ortodoxia, ci fructul pe care îl produci. Dacă un stil de viață, dacă un mesaj produce viață, îmbogățește viața altora, cu siguranță vine de la Dumnezeu pentru că Dumnezeu este autorul vieții.

Și încheie Isus: Omul bun, din tezaurul bun al inimii sale… Inima în acea cultură este mintea, este conștiința. Scoate binele. Ce înseamnă acest lucru? Cei care se hrănesc cu binele produce în mod inevitabil binele pentru alții. Iată de ce este important să ne hrănim numai cu ceea ce Luca definește a fi binele, frumosul, pentru că ceea ce devine sursă de hrană în noi este ceea ce produce hrană pentru ceilalți. Apoi, liturgia nu îl are, dar există versetul 46, care este important: De ce mă numiți Doamne, Doamne, și apoi nu faceți ceea ce vă spun? Iată, cel care îl numește Doamne, Doamne, adică doctrină perfectă, ortodoxie perfectă, dar apoi nu face ceea ce Isus spune, este pentru Isus o persoană inutilă. Și atunci aceasta înseamnă că omul rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Deci este o invitație din partea lui Isus de a ne pune mereu alături de ceea ce este frumos, de a ne hrăni cu ceea ce este frumos pentru a fi persoane frumoase care să transmită altora binele.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici