Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor

Duminica a 25-a de peste an – 19 septembrie 2021

Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor. Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 9,30-37

În acel timp, plecând de acolo, Isus și discipolii străbăteau Galileea şi el nu voia ca cineva să știe, căci îi învăța pe discipolii săi şi le spunea: «Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia». Ei însă nu înțelegeau aceste cuvinte şi se temeau să-l întrebe.

Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă, i-a întrebat: «Despre ce ați discutat pe drum?». Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alții despre cine este mai mare. Așezându-se, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: «Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți şi slujitorul tuturor!».

Şi, luând un copil, l-a așezat în mijlocul lor, apoi, îmbrățișându-l, le-a spus: Oricine primește pe unul dintre acești copii în numele meu, pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe acela care m-a trimis».

Marcu 9,30-37

De trei ori Isus își anunță pătimirea discipolilor și de fiecare dată este un prilej de conflict, de neînțelegere, așa cum vedem în acest al doilea anunț din capitolul 9 al Evangheliei după Marcu, versetele 30-37. „Plecând de acolo, străbăteau Galileea şi el nu voia ca cineva să ştie”; au o idee greșită despre Mesia, cred că Mesia merge la Ierusalim pentru a cuceri puterea, așa că Isus nu vrea ca oamenii să cunoască această idee greșită a lor. „Căci îi învăța”. Întocmai, este a doua oară când Isus îi învață despre pătimirea sa. „Căci îi învăța pe discipolii săi şi le spunea: Fiul omului…”. Fiul omului este omul care are condiția divină, adică omul cu Duhul care atinge plinătatea umanității sale. „Este dat în mâinile oamenilor”. În contrast cu Fiul omului, omul deplin, există oamenii, cei care nu au Duhul, care au nu au ajuns la maturitatea vieții. „Și îl vor ucide”. Nu pot suporta planul lui Dumnezeu pentru omenire. „Iar după ce îl vor ucide, a treia zi…”, „trei” înseamnă „complet”, „deplin” „va învia”.

Isus a vorbit foarte clar, nu a vorbit în parabole, dar reacția… „Ei însă nu înțelegeau aceste cuvinte”. Și nu numai că nu au înțeles, ci „se temeau să-i pună întrebări”. Nu că nu le-au înțeles, au înțeles ei bine, dar nu vor să-l lase pe Isus să explice ceea ce ei au înțeles cu adevărat, că Isus la Ierusalim va suferi un dezastru. Și aici revine reproșul pe care Isus l-a făcut deja discipolilor, că au urechi, dar nu înțeleg.

„Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă…”, este casa lui Isus, „i-a întrebat”; lor le este frică să-l întrebe, atunci Isus este cel care le pune întrebări. „I-a întrebat: despre ce aţi discutat”, literalmente ați vorbit, „pe drum?”. Iată, atunci când evanghelistul Marcu inserează indicația „pe drum”, el se referă întotdeauna la parabola celor patru terenuri, unde sămânța căzută pe drum este sămânța mâncată imediat de păsări, care erau imagini ale Satanei, iar Satana este puterea. Cei care urzesc sentimente de ambiție spre a fi mai presus de alții, de succes, sunt refractari la Cuvântul Domnului.

„Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alții despre cine este mai mare”. Continuă încă cu această idee de ierarhie, de rang, de superioritate și nu înțeleg mesajul lui Isus. Atunci Isus, „Așezându-se”, a sta așezat înseamnă poziția maestrului, „i-a chemat pe cei doisprezece”; este ciudat: e o casă palestiniană, o casă mică, de ce a trebuit Isus să-i cheme? Pentru că sunt departe. Da, sunt aproape în mod fizic, dar sunt departe, îl însoțesc, dar în realitate nu-l urmează. „Și le-a spus: dacă cineva”, iar aici evanghelistul construiește expresia asemenea invitației pe care Isus a făcut-o cu privire la cruce, „dacă cineva vrea să vină după mine”, deci este vorba despre urmare. „Dacă cineva vrea să fie primul…”. Ucenicii au discutat între ei despre cine era cel mai mare; nu, în comunitatea lui Isus nu există persoane mai mari, dar poate exista primul, adică cel mai apropiat de el, asta da. „Să fie ultimul dintre toți”. Iată, dacă cineva vrea să fie primul, cel mai apropiat de Isus, să devină ultimul dintre toți și „slujitorul tuturor”. Aici evanghelistul folosește termenul grecesc „diakonos”: în timp ce slujitorul este cel care este obligat să slujească, diaconul, diakonos, este cel care se pune în mod liber, în mod voluntar și din dragoste în slujba altora.

„Și luând un…”. În timp ce pe cei doisprezece a trebuit să-i cheme, aici Isus prinde de mână, ia pe cineva care îi este aproape; termenul folosit de evanghelist indică un băiat, unul care din punct de vedere al vârstei și al importanței este ultimul din societate, am putea traduce în italiană „un garson”. Cine este un garson? Unul care pentru vârsta lui este ultimul dintre toți, iar prin serviciul lui este în slujba tuturor. „Și l-a așezat în mijloc”. În mijloc este locul lui Isus, deci Isus pune în mijloc persoana care slujește, se identifică cu acea persoană. „Și, îmbrățișându-l…”, identificare deplină, „le-a spus: Oricine primește pe unul singur dintre acești băiețași…”, deci nu avem de-a face aici cu copiii, ei sunt „acești băiețași”, adică specifici, cei care prin atitudinea lor de slujire au imaginea adevăratului discipol al lui Isus, pentru că despre asta este vorba, „în numele meu”, ca și cum aș fi eu, „pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe acela care m-a trimis”. Isus ne asigură că slujirea exercitată în mod voluntar este ceea ce îl identifică pe individ cu Isus și tocmai îmbrățișarea celor din urmă din societate este cea care permite prezența continuă a Tatălui în interiorul comunității.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice