Fiul omului a venit ca să slujească

Duminica a 29-a de peste an – 21 octombrie 2018

Fiul omului a venit ca să slujească şi să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus și i-au spus: «Învățătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îți vom cere». El le-a spus: «Ce vreți să fac pentru voi?». I-au răspuns: «Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta». Dar Isus le-a spus: «Voi nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să fiți botezați cu botezul cu care eu sunt botezat?». Ei i-au spus: «Putem». Iar Isus le-a zis: «Potirul pe care-l beau eu îl veți bea și voi și cu botezul cu care sunt botezat eu veți fi botezați și voi. Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu-mi revine mie să ofer; este pentru aceia cărora le-a fost pregătit».
Când au auzit, cei zece au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan. Atunci Isus i-a chemat la sine și le-a spus: «Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină, iar stăpânii lor le asupresc. Dar între voi nu este așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi va fi slujitorul vostru, iar cine vrea să fie primul între voi va fi sclavul tuturor. Pentru că nici Fiul omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți».

Marcu 10,35-45

Nu-i nimic de făcut: discipolii sunt animați de ambiție, de vanitate, iar acest lucru îi face să devină orbi, surzi: chiar dacă au urechi, ei nu aud; chiar dacă au ochi, nu văd. După a doua vestire a pătimirii făcută de Isus atât de clar, a izbucnit o discuție între discipoli pentru a afla cine era cel mai mare, iar Isus îi avertizase spunându-le: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor”. Acum are loc a treia și ultima vestire a pătimirii, iar Isus nu ar fi putut fi mai clar de atât: „La Ierusalim voi fi ucis”. Să vedem reacția discipolilor. Este capitolul 10 din Marcu, începând de la versetul 35.

S-au apropiat de el… Dacă se apropie, înseamnă că sunt departe. Ei îl însoțesc pe Isus, dar nu îl urmează. S-au apropiat de el Iacob și Ioan. Sunt o veche cunoștință. Sunt cei doi discipoli fanatici, violenți și autoritari, pe care Isus îi supranumise „fiii tunetului”, în aramaică „Boanerghes”, termen care redă sensul tunetului, din cauza caracterului lor. Fiii lui Zebedeu, spunându-i: „Învățătorule”. Ei îl numesc învățător, dar în realitate nu-l urmează, nu învață de la el. Vrem să faci pentru noi ceea ce îți vom cere. El le-a spus: „Ce vreți să fac pentru voi?”. Și iată cererea lipsită de sens, absurdă după ce Isus a spus în mod clar: „La Ierusalim voi fi ucis”. I-au răspuns: „Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta”. Este imaginea regelui în curtea regală unde îi are pe miniștrii săi, pe unul la dreapta și pe altul la stânga. Vrem locurile de onoare; nu au înțeles că Isus nu oferă locuri de onoare.

Și, de fapt, Isus le-a spus: „Voi nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul…?”. În Evanghelie, potirul este imaginea morții, este imaginea pătimirii lui Isus în Ghetsemani, unde Isus va cere: „Îndepărtează de la mine potirul acesta”. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu sau să fiți botezați…? Aici vom întâlni de mai multe ori verbul „a boteza”, care nu are semnificația liturgică, ci semnificația originală, aceea de a fi scufundat, de a fi copleșit de o forță. Să fiți botezați cu botezul cu care eu sunt botezat? De trei ori. Isus vorbește despre această scufundare care îl copleșește, iar ei i-au răspuns prezumpțios: Putem. Nici vorbă… Apoi, la sfârșitul Evangheliei, evanghelistul va scrie: „Atunci, părăsindu-l, au fugit cu toții”.

Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veți bea și voi ­– și ei vor suferi într-o zi martiriul și pătimirea – și cu botezul cu care sunt botezat eu veți fi botezați și voi. Însă – Isus le clarifică –, a sta la dreapta sau la stânga mea… Aici este un echivoc, ei se gândesc la locurile de onoare, în schimb Isus se gândește la cruce. Nu-mi revine mie să ofer; este pentru aceia cărora le-a fost pregătit. Cine sunt aceștia pentru care a fost pregătit? Cei care, în momentul încercării, vor fi capabili să-l urmeze pe Isus, ducând crucea lui, iar atunci nu va exista niciun discipol.

Cererea discipolilor provoacă indignarea celorlalți, dar nu pentru că au fost scandalizați, ci din cauza faptului că toți aveau această ambiție. Ceilalți zece… Evanghelistul subliniază faptul că numărul este zece, pentru că face referință la marea schismă care a dus apoi la sfârșitul Israelului, când, la moartea lui Solomon, din cauza prepotenței fiului său, zece dintre cele douăsprezece triburi l-au abandonat. Apoi a venit Siria și a cucerit Israelul. Așadar, este schisma cauzată de ambiție, care poate duce la ruina comunității. Ceilalți zece, auzind, au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan. Repet: s-au indignat din cauza faptului că aveau toți aceeași aspirație.

Atunci Isus i-a chemat. Încă o dată, evanghelistul subliniază că ei sunt departe, nu sunt aproape de Isus. Și le-a zis: „Voi știți că cei care sunt considerați – Isus nu spune că sunt conducători, ci spune că sunt considerați, ia distanță – conducători ai popoarelor le domină”. Prin urmare, Isus are o imagine total negativă despre cei care sunt la putere. Iar stăpânii lor le asupresc, literalmente „o fac pe stăpânii”, își impun autoritatea. Iar apoi Isus îi cere de trei ori comunității să nu existe niciun fel de imitație a sistemului puterii care există în societate. Dar între voi nu este așa, ci acela care vrea să devină mare între voi va fi slujitorul vostru. Folosește termenul „diaconos”, care îl indică pe „cel care în mod liber, în mod voluntar, din iubire se pune în serviciul celorlalți”. Iar acela care vrea să fie primul, adică cel mai aproape de el, va fi sclavul tuturor. Sclavul reprezenta nivelul cel mai de jos al societății.

Și iată încheierea lui Isus: Pentru că nici Fiul omului… Fiul omului este Isus, omul care manifestă condiția divină. N-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Răscumpărarea era prețul plătit pentru a elibera pe cineva din sclavie, iar aceasta este acțiunea lui Isus, Dumnezeul-cu-noi, aceea de a-și pune viața în serviciul celorlalți. Așadar, cei care vor să fie aproape de Isus nu pot pretinde să fie slujiți, ci ei înșiși, asemenea lui Isus, trebuie să-i slujească pe ceilalți în mod generos și liber.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici