Fiți și voi pregătiți!

Duminica a 19-a de peste an – 11 august 2019

Fiți şi voi pregătiți! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția! Vindeți ceea ce aveți și dați de pomană; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoțul nu se apropie, nici molia nu o distruge! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să fie coapsele voastre încinse și făcliile aprinse, iar voi fiți asemenea celor care-și așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă!
Fericiți acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găsește veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va așeza la masă și, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopții, fie că va veni spre dimineață și-i va găsi astfel, fericiți vor fi ei! Să știți aceasta: dacă stăpânul casei ar ști ora la care vine hoțul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiți și voi pregătiți pentru că Fiul omului va veni la ora la care nu vă gândiți!».
Atunci Petru a zis: «Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toți?». Domnul i-a spus: «Cine este administratorul credincios și înțelept pe care stăpânul îl stabilește peste servitorii săi ca să le dea porția de hrană la timpul potrivit? Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. Dar dacă acel servitor spune în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină” și începe să-i lovească pe servitori și servitoare, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și la ora pe care nu o știe, îl va pedepsi aspru și îi va face parte printre cei necredincioși. Acel slujitor care cunoaște voința stăpânului său, dar nu a pregătit și nu a făcut după voința lui, va primi multe lovituri; cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puține; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult».

Luca 12,32-48

În capitolul 12 din Evanghelia după Luca, evanghelistul prezintă noua realitate a împărăției. Dacă discipolii au grijă de frații lor, îi vor permite lui Dumnezeu, ca Tată, să aibă grijă de binele și bunăstarea lor. Aici, evanghelistul ne prezintă acum versetele finale ale acestui capitol.

Luca scrie: Nu te teme…. Deci Isus îndepărtează orice neliniște, orice îngrijorare. „Turmă mică”. Este chiar foarte mică. Termenul „mic” este „micron”, deci ceva aproape inconsistent. „Pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția”. Evanghelistul pune în contrast micimea, turma foarte mică, aproape microscopică, care este comunitatea care îl urmează pe Isus, cu măreția Împărăției lui Dumnezeu, a planului lui Dumnezeu pentru omenire.

Apoi, cu trei imperative, Isus continuă să definească caracteristicile care fac posibilă realitatea acestei Împărății. Prima este: Vindeți ceea ce aveți!”. Nu este o invitație, este un imperativ. Deci, să vindem ceea ce avem. „Și dați de pomană!”, adică, cu ceea ce ați obținut, faceți bine celor care au nevoie. Și apoi iată schimbarea, noua realitate a Împărăției: „Faceți-vă pungi care nu se învechesc, o comoară sigură în ceruri”.

Știm că termenul „ceruri”, în limba vremii, înseamnă „în Dumnezeu”. Ce vrea să spună Isus? Isus spune că, pe măsură ce credinciosul experimentează că a da nu înseamnă a pierde, el își pune încrederea în Tatăl, se eliberează de grijile materiale și se umple de o încredere tot mai mare în acțiunea Domnului.

Prin urmare, „faceți-vă o comoară sigură în ceruri”, adică în Dumnezeu, „unde hoțul nu ajunge și viermele nu distruge”. Deci este în afara oricărei preocupări. Și apoi iată afirmația clară a lui Isus: „Căci unde este comoara voastră (adică unde vă puneți încrederea, ceea ce vă dă siguranță), acolo va fi şi inima voastră”.

Inima, în cultura ebraică, nu este sediul afecțiunii ca în cultura noastră occidentală, inima înseamnă mintea, conștiința. Deci, acolo unde sunt gândurile tale – spune Isus – acolo va fi și viața ta. Așadar, acolo unde ți-ai îndreptat gândurile, acolo va fi întreaga ta viață. Dacă în schimb te gândești la binele celorlalți aceasta va fi bogăția ta sigură.

Apoi, din nou cu un imperativ – iar aici este o imagine foarte importantă care, dacă este înțeleasă corect, schimbă relația cu Dumnezeu și, în consecință, relația cu frații –, Isus spune: „Fiți pregătiți, cu hainele strânse la șolduri”. De ce această indicație? Haina obișnuită a bărbaților din Palestina era o tunică lungă până la glezne. Când trebuiau să plece în călătorie și mai ales când trebuiau să lucreze, această tunică îi împiedica, de aceea era strânsă și înnodată în jurul taliei.

Atunci Isus cere ca specificul, ceea ce distinge comunitatea sa de discipoli, trăsătura sa distinctivă, să fie această atitudine de slujire. Nu o slujire obișnuită, ci o slujire care devine trăsătura distinctivă a persoanei și a comunității.

Și apoi Isus adaugă: „Și făcliile aprinse”. De ce această referire la făcliile aprinse? Referința este la cartea Exodului, unde într-un cort era prezența Domnului și exista prescripția ca o lampă să fie mereu aprinsă. Cu această indicație prețioasă, Isus spune că individul și comunitatea, care se manifestă prin slujire, sunt adevăratul sanctuar în care Dumnezeu își manifestă prezența.

„Fiți asemenea celor care își așteaptă stăpânul (literalmente evanghelistul scrie „domnul”) când se întoarce de la nuntă”. Așa cum Yahve era mirele poporului său, tot așa Isus este mirele noii comunități. „Astfel încât, de îndată ce vine şi bate la ușă…”.

Isus nu se comportă ca stăpânul casei care intră, deschide larg ușa… El bate la ușă. Este un mare semn de respect și delicatețe față de ceilalți. „Să-i deschidă imediat”.

Iar aici Isus proclamă ceva de neconceput pentru cultura vremii. Isus îi proclamă „fericiți”, adică în mod extraordinar și pe deplin fericiți, pe „acei servitori pe care stăpânul (domnul), când va veni, îi va găsi încă treji”. Așadar, această atitudine de slujire nu este ceva care este valabil din când în când, ci este o atitudine care distinge în mod continuu comunitatea.

„Adevăr vă spun, își va strânge hainele la șolduri…”. Ceea ce Isus le-a cerut discipolilor săi să aibă ca trăsătură distinctivă, slujirea, este chiar trăsătura sa distinctivă. Isus, în comunitatea sa, este cel care slujește. Iar aici este ceva nemaiauzit. Isus se prezintă ca fiind Domnul, stăpânul casei și, în loc să se așeze la masă și să fie slujit de servitori, el va fi cel care va sluji. Isus spune: „Îi va așeza la masă (literalmente îi va pune să se întindă la masă) și va începe să-i slujească”. Aceasta este noutatea lui Isus. În Evanghelia după Luca, la ultima cină, Isus face chiar această afirmație: „Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește”.

Această imagine a evanghelistului este o aluzie la Euharistie. Euharistia nu este un cult, ci este comunitatea care, fiind mereu într-o atitudine continuă de slujire, este pusă de Isus să se odihnească, pentru a o reînvigora, pentru a o reîncărca cu o nouă încărcătură a iubirii sale.

Isus însuși începe să slujească, aceasta este imaginea pe care evanghelistul ne-o prezintă. Deci nu este o comunitate în slujba lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuși se pune în slujba comunității. Prin urmare, cultul comunității creștine nu este îndreptat către Dumnezeu, către Tatăl, ci de la Tatăl, prin Isus, se îndreaptă spre oameni, astfel încât ei să se manifeste continuu prin această atitudine de slujire.

Iar Isus continuă cu această atitudine a disponibilității care face să poată fi recunoscută comunitatea sa, spunând: „Încercați să înțelegeți aceasta: dacă stăpânul casei ar ști ora la care vine hoțul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiți şi voi pregătiți, pentru că, la ora la care nu vă gândiți, vine Fiul omului!”.

Această prezență a lui Isus în comunitatea sa, această apariție neașteptată a lui nu are un termen limită, are loc pe neașteptate. Ce înseamnă pe neașteptate? Ori de câte ori există situații de necesitate, de nevoi pentru alții, comunitatea trebuie să fie întotdeauna pregătită. Dar există și reversul medaliei. Isus spune că dacă în comunitate, în loc să ne slujim unii pe alții, dacă în comunitate nu ne tratăm unii pe alții cu iubire și respect, ci, din cauza aroganței, a prepotenței, a dorinței de putere, îi înrobim pe ceilalți pentru propria noastră comoditate… Isus folosește o expresie teribilă. El spune: „când va veni stăpânul – expresia este foarte puternică – „îl va împărți în două”. A fi împărțit în două era pedeapsa pentru trădători. Așadar, Isus ne avertizează că cei din comunitate care, în loc să slujească, să se pună în slujba celorlalți, pretind să poruncească, să domine, acționând cu aroganță, pentru Isus sunt niște trădători care nu au nimic de-a face cu realitatea lui.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici