Fidelitatea față de Evanghelie a Papei Francisc

Genialitatea papei Francisc: fidelitatea lui față de Evanghelie

Genialitate, conform dicționarului RAE [Real Academia Española, n. tr.], înseamnă „singularitatea caracterului unei persoane”. În aceste condiții, genialitatea Papei Francisc se remarcă, mai ales, prin fidelitatea sa față de Evanghelie. Și de aceea a fost – și este încă – un Papă atât de deconcertant. Atât de lăudat de unii și atât de prost văzut de alții. Și așa este, chiar dacă sună ca o invenție. Sau poate părea o explicație fără nicio noimă. Ceea ce este în mod evident o problemă pe care multe persoane nu și-o imaginează. De ce?

Mi se pare că problema nu este că conservatorii văd această problemă într-un fel, în timp ce progresiștii cred contrariul. Cu siguranță asta poate influența. Dar mi se pare că problema de bază, pe care Părintele Jorge Mario Bergoglio a ridicat-o pentru noi toți, este mult mai profundă. În ce constă această problemă?

O voi spune, după cum văd eu această chestiune, în cel mai simplu și mai scurt mod posibil. Biserica, începând din secolele III-IV, a luat o întorsătură – pe cât de ușor de înțeles, pe atât de neînțeleaptă – care a condus (această Biserică a noastră atât de dragă) la contopirea și confundarea Religiei cu Evanghelia. Mai mult, acest lucru a fost făcut (și continuă să fie făcut) în așa fel încât Evanghelia a devenit un act sau o componentă a Religiei. Ba mai mult încă, s-a întâmplat (și continuă să se întâmple) ca, în Biserică, Religia să fie mai prezentă decât Evanghelia. Prin urmare (ca să dau un exemplu), persoanele care merg la liturghie cred și spun că merg la un „act religios”. Adică un act al Religiei care dedică câteva minute citirii (sau ascultării) Evangheliei și explicației ulterioare, dacă preotul predică omilia.

Și ce este atât de problematic în toate acestea? Ei bine, ceva pe cât de evident, pe atât de șocant. Totul constă în faptul că, dacă citim cu atenție cele patru Evanghelii canonice (Mc, Mt, Lc, In), ceea ce este cel mai evident este că Religia și conducătorii ei au fost în contradicție cu Isus și Evanghelia lui. Deci, dacă ceva este indiscutabil, este că Religia l-a ucis pe Isus.

Evanghelia, de fapt, este alcătuită dintr-o culegere de narațiuni din care iese în evidență ciocnirea lui Isus și a Evangheliei sale cu Religia și conducătorii ei. O ciocnire care era în creștere. Până a venit vremea când conducătorii Religiei (preoți, învățători ai legii…) și-au dat seama că Evanghelia lui Isus îi atrage pe oameni mai mult decât Religia preoților și s-a văzut limpede că Religia și Evanghelia sunt incompatibile. Cea mai clară relatare este capitolul al unsprezecelea din Evanghelia după Ioan: când Isus l-a readus la viață pe Lazăr a provocat o impresie atât de puternică, încât Sinedriul s-a reunit urgent și conducătorii Religiei au văzut că trebuiau să-l omoare pe Isus (In 11,53).

De ce a avut loc (și continuă să aibă loc) această înfruntare între Religie și Evanghelie? Pentru că Religia pune în centru subiectul, ceea ce însuși subiectul religios are nevoie sau dorește (bunăstare, siguranță, putere, propria mântuire…). Evanghelia, din contra, îi pune în centru pe ceilalți, ceea ce ceilalți au nevoie (sănătate, hrană, demnitate, respect, afecțiune…). Sunt două dinamisme opuse: ceea ce este primordial este „sinele” (Religie); ceea ce este primordial este „celălalt” sau ceilalți; și cu atât mai mult cu cât ceilalți sunt mai nevoiași (Evanghelie).

Acum, marea greșeală pe care a făcut-o Biserica a fost aceea de a contopi și de a confunda două realități opuse. Dar a unit aceste două realități dând mai multă importanță și mai multă prezență Religiei decât Evangheliei. Iată de ce – de facto – în Biserică se vede și se simte mai mult prezența Religiei decât prezența Evangheliei. Ca să dau un exemplu: de ce are Biserica un dicaster pentru doctrina credinței (Sfântul Oficiu) și nu are un alt dicaster pentru urmarea lui Isus?

Înțeleg că toate acestea au nevoie de o explicație mai amplă, mult mai amplă. Dar, prin ceea ce tocmai am subliniat, putem începe să înțelegem ce este și în ce constă „genialitatea Papei Francisc”. Nu știu dacă Părintele Bergoglio „s-a gândit așa”. Dar ceea ce contează, în viață, nu este „ceea ce gândește cineva”, ci „ceea ce face”. Iar mie mi se pare (și cred că este palpabil) că ceea ce este hotărâtor, pentru Papa Francisc, nu este Religia, ci Evanghelia. De aceea, Papa Francisc nu îi entuziasmează pe teologii „de meserie”. Dar îi entuziasmează pe cei care au nevoie de „respect și afecțiune”.

Pr. José María Castillo Sánchez, 16/06/2022

Sursa: Religión Digital