Fetiță, îți spun scoală-te!

Duminica a 13-a de peste an – 27 iunie 2021

Fetiță, îți spun scoală-te! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 5,21-43

În acel timp, după ce Isus a trecut din nou cu barca pe țărmul celălalt, o mare mulțime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare. ²² Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, și, văzându-l, a căzut la picioarele lui ²³ și l-a rugat stăruitor, spunând: «Fetița mea e pe moarte. Vino și pune-ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!». ²⁴ A plecat cu el. O mare mulțime îl urma și îl îmbulzea. ²⁵ Iar o femeie care avea hemoragie de doisprezece ani ²⁶ și care suferise multe de la mulți medici și își cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, ²⁷ auzind despre Isus și venind din spate prin mulțime, i-a atins haina; ²⁸ căci își zicea: «De voi atinge chiar și numai hainele lui, mă voi vindeca». ²⁹ Îndată, hemoragia ei s-a oprit și a știut în trup că a fost vindecată de boală.

³⁰ Isus şi-a dat seama îndată că o putere ieșise din el și, întorcându-se către mulțime, a spus: «Cine mi-a atins hainele?». ³¹ Dar discipolii i-au zis: «Vezi că mulțimea te îmbulzește și tu spui: „Cine m-a atins?”». ³² Privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. ³³ Femeia, cuprinsă de frică și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut în fața lui și i-a spus tot adevărul. ³⁴ Atunci el i-a spus: «Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de suferința ta!».

³⁵ Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: «Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învățătorul?». ³⁶ Dar Isus, neținând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: «Nu te teme, crede numai!». ³⁷ Și nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob și Ioan, fratele lui Iacob.

³⁸ Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare și pe cei care plângeau și boceau mult. ³⁹ Intrând, le-a spus: «De ce vă agitați şi plângeți? Copila n-a murit, ci doarme». ⁴⁰ Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toți, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu el și a intrat acolo unde era copila. ⁴¹ Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: «Talitha qum!», ceea ce tradus înseamnă: «Fetiță, îți spun scoală-te!». ⁴² Fetița s-a ridicat îndată și a început să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiți peste măsură. ⁴³ El le-a poruncit cu insistență ca nimeni să nu afle aceasta și le-a spus să i se dea să mănânce.

Marcu 5,21-43

Acțiunea eliberatoare a lui Isus față de poporul său este prezentată de evanghelistul Marcu prin două personaje feminine; era tipic în literatura ebraică prezentarea femeii ca figură a poporului. Aceste personaje feminine sunt anonime și sunt unite de termenul „fiică” și mai ales de numărul 12 care este numărul celor douăsprezece triburi ale Israelului. Primul personaj este fiica conducătorului sinagogii, a lui Iair, și reprezintă Israelul care este supus legii și este mort; celălalt este o femeie anonimă și reprezintă Israelul care este exclus de lege și este pe moarte; este episodul central și tocmai pe acesta îl vom analiza.

Scrie Marcu: „Iar o femeie…”. Personajul este anonim, deci toți cei care se oglindesc în această situație se pot regăsi în acest personaj, „care avea scurgeri de sânge”. Sângele în cultura ebraică este viață, deci a pierde sânge înseamnă a pierde viață, dar mai presus de toate pierderea de sânge o făcea necurată. Această situație a femeii este una dramatică; evanghelistul subliniază că este de doisprezece ani, pentru a ilustra că este situația poporului lui Israel. De ce este situația dramatică? O femeie în acele condiții este la fel de impură ca un lepros: nu poate nici să atingă, nici să fie atinsă, dacă este necăsătorită, cu siguranță nu se poate căsători, iar dacă este căsătorită, nu poate avea relații cu soțul ei, prin urmare este condamnată la sterilitate, nu are nicio speranță. Singurul care ar putea să o salveze este, desigur, Dumnezeu, dar, din moment ce este necurată, nu i se poate adresa lui Dumnezeu. Deci evanghelistul reprezintă situația dramatică a acestor persoane pe care legea nemiloasă a religiei le exclude din acțiunea divină.

Ei bine, această femeie, „auzind vorbindu-se despre Isus”… A avut loc episodul leprosului în care Isus manifestase că iubirea lui Dumnezeu nu este acordată pentru meritele persoanelor, ci pentru nevoile lor, iar leprosul răspândise acest mesaj, deci se gândește că există o speranță și pentru ea. „Venind prin mulțime” și, aproape în secret, „i-a atins mantia din spate”. Mantia indică persoana. De ce se comportă femeia astfel? Pentru că comite o abatere, comite un sacrilegiu, ea, impură, atinge un bărbat, și încă un om al lui Dumnezeu, deci îi transmite impuritatea, iar o astfel de acțiune era considerată o gravitate și era aspru pedepsită cu moartea, dar ea are această speranță. Ei bine, evanghelistul scrie că „sângerarea i s-a oprit imediat”. De îndată ce încalcă legea care o împiedica să-l atingă pe Isus, să atingă un bărbat, de îndată ce încalcă legea nu cade un blestem asupra ei, ci o binecuvântare, se regăsește vindecată.

Și „îndată”. Imediat, așa cum se oprește sângerarea, la fel și Isus devine conștient imediat de puterea care ieșise din el. „Întorcându-se către mulțime, a întrebat: «Cine mi-a atins hainele?»”. Întrebarea lui Isus nu este pentru a cunoaște, ci pentru a duce la îndeplinire acțiunea mântuirii. Iar aici evanghelistul subliniază cu ironie cum discipolii îl însoțesc pe Isus, dar nu îl urmează, sunt cu Isus, dar nu percep puterea pe care o emană. Și, într-adevăr, ucenicii săi îi spun: „Vezi că mulțimea te îmbulzește și tu spui: «Cine m-a atins?»”. Deci ei nu înțeleg. Dar Isus se uită de jur împrejur pentru a o vedea pe cea care făcuse aceasta, deci știe cine era, iar „femeia, cuprinsă de frică și tremurând”… De ce „cuprinsă de frică și tremurând”? Ea nu știe care va fi reacția lui Isus; a comis un sacrilegiu, a încălcat legea… Va fi aspru pedepsită? „S-a aruncat în fața lui și i-a spus tot adevărul”. Este singura dată când termenul „adevăr” apare în Evanghelia după Marcu. Adevărul nu este o doctrină, o cunoaștere, ci o experiență a vieții și a libertății.

Și iată acțiunea, răspunsul surpriză al lui Isus: în loc să o mustre pe această femeie care din punct de vedere ritual l-a făcut impur, i se adresează cu o profundă tandrețe, o numește „fiică”, iar femeia a comis un sacrilegiu… Ceea ce în ochii religiei este o transgresare, un sacrilegiu, în ochii lui Isus este o expresie a credinței, Isus îi spune: „Credința ta te-a mântuit”. Și apoi, în loc să o trimită la templu pentru a oferi o jertfă pentru vindecarea ei, el o trimite în pace spre plinătatea fericirii. Ea nu mai trebuie să meargă la templu pentru a-i oferi lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a fost cel care i s-a oferit ei și i-a dăruit mântuirea și viața.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice