Eu sunt poarta oilor

Duminica a 4-a a Paștelui – 3 mai 2020

Eu sunt poarta oilor – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Pentru că i-a deschis ochii orbului din naștere, Isus a fost acuzat că este un păcătos pentru că pentru ei păcatul este încălcarea legii divine. Ei bine, Isus răspunde, afirmând că ei – fariseii – sunt păcătoșii, pentru că, pentru Isus, păcatul este ceea ce îl ofensează pe om; și tocmai fariseilor le adresează Isus avertismentul, care este cuprins în capitolul al zecelea al Evangheliei după Ioan; îl adresează fariseilor vremii, dar și celor de astăzi. Să auzim ce ne scrie evanghelistul.

Adevăr, adevăr… Când această expresie este folosită în Evanghelia după Ioan înseamnă: „vă asigur, vă spun cu fermitate”. Vă spun… Deci discursul este adresat fariseilor. Cine nu intră în staul… Aici, pentru termenul „staul”, evanghelistul l-a folosit pe cel care se folosește nu pentru oi, ci pentru atriumul templului, pentru că vrea să ne facă să înțelegem: „Atenție, nu este vorba de staule și oi, ci este vorba de popor și instituția religioasă!”. Pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoț și un tâlhar. Isus este foarte clar, le vorbește fariseilor: „Sunteți niște hoți, pentru că ați devenit stăpâni peste poporul lui Dumnezeu – Isus era Dumnezeul, era adevăratul păstor – și, mai presus de toate, sunteți niște tâlhari, pentru că ați folosit violența pentru a supune acest popor!”. Pe fundalul denunțului lui Isus este întreaga acuzație pe care profetul Ezechiel, în special în capitolul 34, o adresează împotriva păstorilor, care conduc turma numai pentru propriul interes, pentru propria conveniență și nu sunt interesați de binele și de bunăstarea oilor.

Și Isus continuă: Dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Isus pretinde că el este, asemenea lui Dumnezeu, adevăratul păstor al poporului său. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă glasul lui. De ce oile ascultă glasul lui? Pentru că recunosc, în glasul lui Isus, răspunsul la nevoia, la dorința de plenitudine a vieții, pe care fiecare persoană o poartă în interior.

El își cheamă oile pe nume… Isus nu are o relație cu mulțimea, cu masele, cu o turmă, ci Isus are o relație specială cu fiecare individ, cu fiecare oaie. Și le conduce afară. Verbul folosit de evanghelist este cel care a fost folosit în cartea Exodului pentru a indica eliberarea din sclavie, spre țara libertății. Când le-a scos, literalmente „le-a dat afară”, pe toate oile sale… În episodul intrării în Ierusalim, Isus alungase deja oile din templu. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. Isus eliberează oile din staulul instituției religioase, dar nu le închide într-un alt staul, chiar dacă este mai bun, ci le oferă libertate deplină.

Isus spune mai departe: Pe un străin nu l-ar urma… Aceasta nu este o constatare a lui Isus, ci un îndemn pe care îl dă.  Ci ar fugi de el. Trebuie să fugim de aceștia care se prezintă drept păstori, și în schimb, vom vedea, nu sunt decât niște lupi răpitori. Pentru că nu cunosc vocea străinilor. Oile cunosc vocea celor care le iubesc și nu a celor care vor să le exploateze; recunosc, în vocea păstorilor falși, dorința de putere, dorința de stăpânire. Isus le-a spus – deci se adresează fariseilor – această asemănare. Dar iată surpriza: ei nu au înțeles ceea ce le vorbea. Cum de nu înțeleg? Simplu, pentru că ei nu sunt oile lui; pentru că ei nu sunt surzi, ci se încăpățânează în ispita puterii, a ambiției lor.

Atunci, Isus le-a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt…”. Iar aceasta este revendicarea numelui lui Dumnezeu, deci plinătatea condiției divine care se manifestă în Isus. Eu sunt poarta oilor. Toți cei care au venit înainte de mine sunt hoți și tâlhari. Deci Isus reiterează acuzația împotriva conducătorilor religioși de a fi luat în stăpânire turma care era a lui Dumnezeu – Dumnezeu era păstorul – și de a fi supus-o prin violență. Dar oile nu i-au ascultat. Iată constatarea lui Isus: poporul s-ar putea să fi fost supus de frică, dar nu din propria sa alegere.

Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra și va ieși… Această intrare și ieșire înseamnă că Isus nu închide turma într-un alt staul, iar poarta nu este închisă. Închiderea porții indică siguranță pentru turmă, dar lipsă de libertate; nu, urmându-l pe Isus, există libertate deplină, se intră și se iese. Și va găsi… Iar aici evanghelistul face un joc de cuvinte în limba greacă. Va găsi pășune. Pășune, în limba greacă, se spune „nomen”, în timp ce lege se spune „nomos”. Cu Isus, așadar, nu găsim o lege față de care să ne supunem, ci găsim pășune, adică hrană care dă viață.

Și apoi concluzia. Isus folosește pentru acești așa-ziși păstori aceleași caracteristici ca pentru lupi. Deci nu sunt păstori, ci sunt lupi. Trebuie să fim atenți. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să distrugă. Iar aici este ecoul acuzației pe care deja profetul Ezechiel o făcuse în capitolul 22: „Căpeteniile sale sunt în mijlocul său ca niște lupi care sfâșie prada. Ei varsă sânge, fac să piară suflete pentru câștiguri necinstite”. Deci Isus îi identifică pe acești păstori drept lupi, deci trebuie să fim atenți, trebuie să fugim. Să fure, să înjunghie și să distrugă. Adevăratele victime ale cultului din templu sunt oamenii. Eu am venit ca să aibă viață și să o aibă din belșug. Așadar, este o invitație a lui Isus de a ne emancipa de acești păstori, care impun, care obligă, și de a îmbrățișa darul plinătății vieții pe care Isus îl oferă necondiționat fiecărei persoane care ascultă glasul său.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici