Eu sunt calea și adevărul și viața

Duminica a 5-a a Paștelui – 18 mai 2014

Eu sunt calea și adevărul și viața – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 14, 1-12

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc”? Și, după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la mine, ca să fiți și voi acolo unde sunt eu. Și unde mă duc eu, voi știți calea».

Toma i-a zis: «Doamne, nu știm unde te duci. Cum am putea ști calea?». Isus i-a spus: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-ați cunoscut pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut».

Filip i-a zis: «Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns!». Isus i-a spus: «De atâta timp sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: „Arată-ni-l pe Tatăl”? Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine, ci Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale.

Credeți-mă! Eu sunt în Tatăl și Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți datorită lucrărilor acestora!

Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl».

Ioan 14, 1-12

Acestea sunt ultimele momente în care Isus este cu discipolii săi și vrea să-i asigure, să-i liniștească. Vrea să-i facă să înțeleagă un paradox: că moartea lui nu va fi o pierdere pentru ei, ci un câștig; că moartea lui nu va fi o absență, ci o prezență și mai intensă. Așa că Isus, care tocmai a anunțat trădarea lui Petru discipolilor care sunt tulburați și peste care stă să se abată o furtună uriașă, îi asigură că Dumnezeu este cu el.

Iată de ce Isus spune: Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! Și apoi îi asigură cu privire la efectul plecării sale și spune că în casa Tatălui sunt multe locuințe. Aici trebuie să înțelegem bine acest verset, în lumina versetului 23, când Isus va spune: „Dacă cineva mă iubește, va împlini cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el”. Nu este vorba aici de o locuință la Tatăl, ci de Tatăl care vine să locuiască printre oameni. Aceasta este noutatea, marea noutate propusă de Isus: nu mai există un sanctuar unde se manifestă Dumnezeu, pentru că el se manifestă în fiecare persoană care îl primește.

Deci, Dumnezeul lui Isus este un Dumnezeu care cere să fie primit pentru a se contopi cu omul, a-i extinde capacitatea de iubire. Aceasta va fi locuința lui. Dar de ce vorbește Isus despre „multe locuințe”? Pentru că, fiind Dumnezeu iubire, aceasta nu poate fi exprimată și manifestată într-o singură formă, ci în multiple forme, în tot atâtea forme cât de multe sunt naturile oamenilor, situațiile lor. Apoi Isus continuă să-i asigure pe discipoli spunând că acolo unde este el vor fi și ei, adică în sfera dimensiunii divine, în sfera iubirii.

Iar aici Isus este întrerupt de unul dintre discipoli, Toma, care spune literalmente: Nu știm încotro te îndrepți. Este un verb care indică o cale fără întoarcere. El nu înțelege cum moartea poate avea aspecte pozitive. Iar Isus răspunde cu o afirmație solemnă, importantă: Eu sunt, deci revendică condiția divină, calea, adică o cale spre ceva, iar această cale este spre adevăr. Isus nu spune că are adevărul, nu spune: „Eu am adevărul”, ci „Eu sunt adevărul”.

Și nu le cere discipolilor să aibă adevărul, ci să fie adevărul. Diferența este mare. Cine are adevărul, prin însuși faptul că îl posedă, se consideră în măsură să-i judece și să-i condamne pe cei care nu gândesc ca el. A fi în adevăr înseamnă a fi inserați în însuși dinamismul iubirii lui Dumnezeu care vede binele omului ca pe o valoare absolută. A fi în adevăr înseamnă a nu ne despărți de nimeni, ci a fi aproape de toți într-o atitudine de iubire care se transformă în slujire.

Adevărul este un dinamism divin care nu poate fi exprimat prin formule doctrinare, ci doar printr-o ofertă a iubirii și comunicare a faptelor de iubire. Iar la final este viața. Cei care îl urmează pe Isus pe această cale și sunt în adevăr ca și el, ajung la viața indestructibilă, la plinătatea vieții.

Și apoi Isus le spune discipolilor: Dacă m-ați cunoscut pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl. În mod straniu, el nu spune: „Îl veți cunoaște în viitor”, ci spune: De pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut. Unde l-au văzut și l-au cunoscut discipolii pe Tatăl? La spălarea picioarelor. Isus, care este manifestare vizibilă a lui Dumnezeu, a arătat cine este Dumnezeu: iubire care devine slujire.

Deci, cu cât mai autentică este adeziunea față de Isus, făcând din viața noastră iubire și slujire față de ceilalți, cu atât mai mare va fi cunoașterea Tatălui. Iar aici este un alt discipol, de data aceasta Filip; el nu înțelege cum se poate manifesta Dumnezeu în Isus și răspunde: Arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns! Iată revelația importantă a lui Isus: De atâta timp sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.

La sfârșitul prologului la această Evanghelie, Ioan făcuse o declarație importantă: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, numai Fiul este revelația lui”. Ce înseamnă acest lucru? Că nu Isus este egal cu Dumnezeu, ci Dumnezeu este egal cu Isus. Evanghelistul ne invită să ne suspendăm gândirea despre Dumnezeu, cunoașterea noastră despre Dumnezeu și să ne concentrăm asupra lui Isus. Tot ceea ce Isus face și spune, toate acestea sunt Dumnezeu.

Prin urmare, toate ideile, imaginile, gândurile, cunoștințele pe care le avem despre Dumnezeu și nu le regăsim în Isus, trebuie să le eliminăm pentru că sunt incomplete sau false. Isus este foarte categoric: Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Și cine este acest Tată care se manifestă în Isus? Iubirea care devine slujire, așa cum am văzut la spălarea picioarelor.

Iar Isus, în fața necredinței discipolilor, le spune că, dacă nu vor să-l creadă datorită cuvintelor lui, să-l creadă măcar datorită lucrărilor sale. Lucrările – iar lucrările lui Isus sunt acțiuni prin care el comunică și îmbogățește viețile altora – sunt singurul criteriu de credibilitate. Finalul este exprimat într-o formulă solemnă, cu „Amin, amin”, adică Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu. Toate lucrările lui Isus sunt comunicări vitale pentru alții. Iar apoi Isus spune – și poate părea uluitor: și va face [lucrări] și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl.

Cum poate cineva să facă lucrări mai mari decât Isus? Isus nu a putut răspunde tuturor nevoilor umanității, și tocmai în comunitatea discipolilor care face referire la numele său și pune binele omului ca singură valoare absolută a propriei existențe – singură și sfântă –, o comunitate care se pune în acest dinamism de „a fi adevăr”, deci nu de a avea adevărul pentru a-i judeca pe ceilalți, ci de a fi pentru a-i apropia pe toți, acțiunea divină va crește și se va revărsa din abundență în favoarea celorlalți.

Isus spune: „Toate acestea vor avea loc pentru că mă duc la Tatăl”, pentru că el colaborează cu ei. Deci Isus îi asigură că moartea lui nu va fi o absență, ci o prezență și mai intensă și vivifiantă.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice