Eu le dau viața veșnică

Duminica a 4-a a Paștelui – 12 mai 2019

Eu le dau viața veșnică – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Ioan 10,27-30

În acel timp, Isus le-a spus: «Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează.

Eu le dau viața veșnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea.

Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl unul suntem».

Ioan 10,27-30

Ori de câte ori Isus, fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu el însuși, se află în templul din Ierusalim, cel mai sacru loc de pe pământ, cel mai sfânt loc din Ierusalim, locul în care se credea că Dumnezeu însuși este prezent, ei bine, de fiecare dată când Isus se află în templu este întotdeauna o situație de conflict. În pasajul pe care îl vom vedea este ultima dată când Isus se află în templu, în sanctuarul din Ierusalim, iar de data aceasta vor încerca chiar să-l ucidă cu pietre.

Să vedem ce s-a întâmplat. Trebuie să inserăm aceste câteva versete ale liturgiei de astăzi în contextul mai larg în care le plasează evanghelistul. Are loc una dintre cele mai importante sărbători din Israel, sărbătoarea dedicării, adică reconsacrarea templului, făcută de Iuda Macabeul în 165 î.C.

Cu acea ocazie se aprindea un candelabru imens și se numea sărbătoarea luminilor. Este clar că există un conflict între această sărbătoare a luminilor și Isus care se prezintă pe el ca lumină a lumii. A spus deja acest lucru.

De fapt, când Isus intră în templu, este imediat încercuit de autorități care îl întreabă literalmente: „Până când ne iei viața?”. Misiunea lui Isus de a restitui viață poporului înseamnă să o ia autorităților care domină acest popor. Ei bine, de data aceasta Isus adresează autorităților religioase, reprezentanților lui Dumnezeu, cuvinte foarte severe. Isus spune: „Voi nu credeți pentru că nu faceți parte dintre oile mele”. Isus s-a prezentat ca adevăratul păstor trimis de Dumnezeu să adune poporul, turma, și totuși Isus spune că există unii care nu fac parte din această turmă. 

Tocmai autorităților religioase, conducătorilor spirituali, celor care credeau de drept că sunt cei mai apropiați de Dumnezeu, Isus le spune că sunt excluși. Și iată versetele pe care liturgia ni le prezintă. Isus afirmă: „Oile mele…”. Deci Isus subliniază încă o dată că oile sunt ale lui, el este păstorul adevărat, pentru că păstorul este cel care își dă viața pentru oile sale. „Oile mele ascultă glasul meu”. Glasul lui Isus, care este glasul lui Dumnezeu, este răspunsul lui Dumnezeu la nevoia de plinătate a lui Dumnezeu pe care fiecare persoană o poartă înăuntru. Ceea ce caracterizează glasul lui Isus este că mesajul iubirii nu este impus, ci este oferit, pur și simplu propus.

 „Oile mele ascultă glasul meu și eu le cunosc…”. Este importantă în acest pasaj folosirea verbului „a cunoaște”. Indică o cunoaștere cu adevărat intimă și profundă alor săi. „Iar ele mă urmează”. Îl urmează pentru că găsesc în Isus răspunsul la idealul lor de viață, lucru pe care conducătorii religioși nu îl găsesc, pentru că Isus spusese: „Credeți cel puțin în fapte!”. Dar ei nu pot crede în aceste fapte, deoarece faptele lui Isus sunt toate menite să restituie viață poporului. Iar ei sunt cei care în schimb sufocă această viață.

Și Isus continuă: „Eu le dau viața veșnică”. Aceasta este o temă dragă evanghelistului. Viața veșnică nu este un merit, ci este un dar din partea lui Dumnezeu și este numită veșnică nu atât pentru durata ei nedeterminată, cât pentru calitatea ei, care este indestructibilă.

„Și nu vor pieri în veci”, adică niciodată, „și nimeni nu le va smulge din mâna mea”. Iată, Isus dă un avertisment foarte sever, foarte clar autorităților religioase să nu încerce să-i smulgă aceste oi din mână. El va fi păstorul care își va da viața pentru oile sale. „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți”. Acesta este un verset oarecum dificil și complex. Există cinci variante pentru că problema este să înțelegem ce este mai mare, tatăl sau turma?

Sensul, semnificația în fond nu se schimbă. Noi propunem versiunea în care ceea ce este mai mare, mai important este turma, pe care Tatăl a dat-o fiului. Deci, Tatăl care i-a dat acest popor lui Isus este cel mai mare dar pe care i l-a putut oferi. Și dacă mai devreme Isus vorbise despre mâna sa, spunând că nimeni nu le poate răpi din mâna sa, acum ajunge să spună: „Și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui”. Prin urmare, nu se poate distinge între Isus și Dumnezeu așa cum făceau autoritățile religioase. Dumnezeu și Isus sunt unul și același lucru.

Iar turma este în mâna lui Isus, care este mâna Tatălui. Și nimeni să nu încerce să fure din nou această turmă, așa cum făcuseră autoritățile. Și iată fraza care îi va fi fatală, blasfemia, imediat după care se va declanșa acțiunea de linșare a lui Isus, de lapidare.  Isus afirmă: „Eu și Tatăl una suntem”. Traducerea nu este corectă. Textul spune: „Eu și Tatăl suntem unul”.

Unu în simbologia biblică este numărul care indică divinitatea. Adică, Isus spune că el este Dumnezeu, așa cum Tatăl este Dumnezeu. „Eu și Tatăl suntem unul”. Aceasta este o blasfemie insuportabilă. Aici evanghelistul realizează ceea ce scrisese la începutul Evangheliei sale în prolog când afirmase că nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, doar fiul este revelația sa. Isus nu este un trimis al lui Dumnezeu, Isus nu este un profet al lui Dumnezeu, Isus este manifestarea vizibilă și pământească a ceea ce este Dumnezeu.

Și iată de ce Isus spune: „Eu și Tatăl unul suntem”. Ei bine, după asta se dezlănțuie iadul. Evanghelistul va scrie că autoritățile, conducătorii, vor lua pietre pentru a-l ucide și vor spune motivul: „Nu pentru vreo faptă bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”.

Ceea ce era planul lui Dumnezeu asupra omenirii, ca fiecare făptură să devină fiul său și să aibă însăși viața sa divină, pentru autoritățile religioase care trebuiau să facă cunoscut poporului acest plan, era în realitate o blasfemie care trebuia pedepsită cu moartea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice