Ești invidios pentru că eu sunt bun?

Duminica a 25-a de peste an – 20 septembrie 2020

Ești invidios pentru că eu sunt bun? – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 20,1-16

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: «Împărăția cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa. După ce s-a înțeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. Ieșind la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață și le-a spus: „Mergeți și voi în vie și ceea ce este drept vă voi da!”. Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al șaselea și la al nouălea și a făcut la fel. Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea și a găsit pe alții stând și le-a spus: „De ce stați aici toată ziua degeaba?”. I-au spus: „Pentru că nimeni nu ne-a tocmit”. El le-a zis: „Mergeți și voi în vie!”.

Când s-a lăsat seara domnul viei a spus administratorului său: „Cheamă lucrătorii și dă-le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi”. Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: „Aceștia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei și arșița”.

Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: „Prietene, nu te nedreptățesc. Oare nu ne-am înțeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău și du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca și ție. Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?”. Astfel, ultimii vor fi primii și primii, ultimii».

Matei 20,1-16

Evanghelie, știm asta, înseamnă „veste bună”. Dar care este această veste bună? Că Tatăl lui Isus nu este Dumnezeul religiilor; Dumnezeul religiilor este cel care îl răsplătește pe fiecare după meritele sale, îi recompensează pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Isus prezintă un Dumnezeu complet diferit: el vorbește despre un Tată bun care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni, nu depinde dacă îl merită sau nu, ci pentru că au nevoie de el; și chiar face să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți.

Acest mesaj, această noutate nu este bine primită de discipoli și tocmai lor Isus le adresează această parabolă importantă a viticultorilor. Să o citim. „Împărăția cerurilor…” – adică această societate alternativă propusă de Isus – „este asemenea unui stăpân al casei care a ieșit în zori să tocmească muncitori cu ziua”. În mod normal, acest rol era al administratorului. De ce îl preia stăpânul? Pentru a indica urgența. „Muncitori cu ziua pentru via lui și s-a înțeles cu ei cu un dinar pe zi”. Iată dinarul… Era o monedă de argint de patru grame și era salariul obișnuit al lucrătorilor.

Apoi evanghelistul scrie că „a ieșit pe la ora nouă dimineața”. De ce? De acum cei pe care i-a angajat erau suficienți pentru muncă, dar stăpânul nu se uită la propria lui nevoie, ci se uită la nevoia muncitorilor. „A văzut alți șomeri stând în piață”. Erau șomeri nu pentru că nu voiau să muncească, ci pentru că nu și-au găsit un loc de muncă, și „le-a spus: mergeți și voi în vie!”. Repet, nu face acest lucru pentru nevoile sale, ci pentru nevoile lor. Iar cu aceștia nu se înțelege cu un dinar, ci spune: „ceea ce este drept vă voi da”.

Și apoi iese din nou în jurul amiezii, apoi în jurul orei trei după-amiază… Ceea ce este surprinzător este că iese în jurul orei cinci după-masă. În orient, apusul are loc pe la acea oră, pe la ora patru și jumătate, pe la cinci, deci în acel moment încetează munca. De ce stăpânul viei merge în căutare de lucrători atunci când munca este de acum terminată? Și chiar și pe aceștia îi cheamă să muncească și ei spun: „nimeni nu ne-a luat cu ziua”; el spune: „mergeți și voi în vie!”.

Și iată lovitura de teatru: „Când s-a înserat, domnul…” – deci evanghelistul ne face să înțelegem că este vorba despre Dumnezeu – „i-a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii și dă-le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi»”. Cei din urmă, am văzut, au făcut practic doar o prezență, pentru că au ajuns la momentul încheierii lucrării și, spre surprinderea lor, constată că primesc, că sunt plătiți cu un dinar, plata pentru o zi de muncă. Evanghelistul scrie: „cei de la ora cinci după masă au primit fiecare câte un dinar”.

Este logic ca cei care au lucrat încă de la prima oră, din zori, văzând că cei din urmă, care practic nu au făcut nimic, au primit un dinar, să se aștepte să primească mai mult. Și, într-adevăr, când au sosit cei dintâi au crezut că vor primi mai mult, dar și ei au primit fiecare câte un dinar. Și atunci încep să murmure împotriva stăpânului: „Aceștia din urmă au lucrat numai o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei și arșița”. Dar domnul îi răspunde unuia dintre ei și spune: „Prietene…”. De trei ori Isus se adresează unui om în Evanghelia după Matei numindu-l „prieten” și nu este niciodată un moment bun. Îi spune, i se adresează numindu-l „prieten”, lui Iuda și altor două persoane mereu vinovate de ceva. Îi răspunde: „Nu te-am nedreptățit cu nimic. Nu am stabilit de comun acord un dinar pentru ziua întreagă? Iată-l pe al tău; de ce te plângi?”.

Și iată generozitatea stăpânului: „Nu pot să fac cu lucrurile mele ceea ce vreau? Sau…” – spune Isus în parabolă – „tu ești invidios…” – termenul invidios este „ochi rău”, adică avar, calic – „pentru că eu sunt bun?”. Iată noutatea pe care Isus o prezintă: Tatăl nu dă în funcție de meritele persoanelor, ci în funcție de nevoile lor. Aceasta este noutatea veștii celei bune a lui Isus.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice