Episcopul, profesorul și Biserica intolerantă

Un episcop concediază un profesor de religie pentru criticile primite în urma recomandărilor sale electorale. Incidentul a avut loc la Verona și ridică două întrebări: 1) poate un episcop să dea indicații electorale? 2) poate un episcop să concedieze un profesor dintr-un liceu de stat? Sunt convins că la întrebările ridicate trebuie să se răspundă cu doi de nu expliciți, iar acum îmi argumentez gândirea.

Cei doi protagoniști sunt mons. Giuseppe Zenti, episcop de Verona, demisionar din cauza limitelor de vârstă, dar încă în funcție pentru că succesorul nu a fost încă numit de Vatican, și Marco Campedelli, preot și profesor de religie de 22 de ani la Liceul de Stat Scipione Maffei din Verona, fost paroh în centrul istoric din Verona, teolog și om de spectacol ca expert păpușar. Episcopul Zenti este cunoscut pentru pozițiile sale conservatoare, dar cu privire la acest lucru în opinia mea nu este nicio problemă: ca cetățean italian liber, chiar și un episcop poate avea pe deplin legitim opiniile sale politice și este liber să le exprime. Dar aici nu este vorba despre ideile politice personale, ci mai degrabă despre „indicațiile electorale” date de episcop în calitate de păstor suprem credincioșilor diecezei și în special clerului (căruia i se cere apoi să se adreseze pe larg credincioșilor). De fapt, ideile politice sunt una, iar indicațiile electorale sunt cu totul altceva: în primul caz se oferă elemente de gândire, în al doilea, exact invers, se cere supunere. De aceea, un episcop nu poate invita în mod deschis clerul și credincioșii să voteze pentru o anumită formațiune politică, fie ea de dreapta sau de stânga. Totuși, exact asta este ceea ce a făcut mons. Zenti cu câteva zile înainte de turul doi pentru alegerea primarului din Verona.

Imediat după declarațiile sale în favoarea forței politice de centru-dreapta, Campedelli s-a opus, atât în ​​consiliul teologilor, cât și în mod public printr-un text publicat de o revistă specializată care a făcut rapid înconjurul orașului. Alegerile, după cum știe toată lumea, s-au încheiat cu victoria candidatului neagreat de Zenti, și anume Damiano Tommasi, despre care s-ar putea vorbi ca de un „catolic adult”, pentru a prelua definiția pe care Prodi și-a dat-o despre sine în momentul referendumului bioetic iritându-l destul de mult pe cardinalul Ruini. În fine, episcopul Zenti și-a luat revanșa, sau poate mai bine, s-a răzbunat, concediindu-l pe pr. Campedelli.

Din punct de vedere politic, ceea ce s-a întâmplat reprezintă o ingerință nejustificată în laicitatea statului. Iar din punct de vedere eclezial? În acest sens, este suficient să spunem că mons. Zenti este exponentul acelei concepții învechite despre relația dintre biserică și lume pe care papa Francisc o deplânge în mod insistent numind-o „clericalism”. Clericalismul este concepția despre cler ca putere, ca putere absolută căreia trebuie să i se supună chiar și politica asupra anumitor lucruri și care, după Grigore al VII-lea și Pius al IX-lea, a avut în card. Ruini ultimul său exponent glorios. Această tradiție guelfă și clericală în alte părți ale lumii se numește „teocrație”: să ne gândim la talibani, la ayatollahi, la partidele religioase ale dreptei israeliene, la ideologia hindusă a lui Modi astăzi la putere în India. În mod evident, chiar și Trump și adepții săi fac parte din această structură care poate ajunge să lovească puternic, așa cum s-a întâmplat recent cu decizia Curții Supreme americane privind avortul.

Însă mai există o chestiune care privește foarte îndeaproape școlile noastre și cultura pe care o transmit. Cred că nu este admisibil ca un episcop să concedieze un profesor dintr-un liceu de stat cu mulți ani de predare în spate și o apreciere umană și profesională cunoscută în tot orașul. Cred că într-un stat laic acest lucru este pur și simplu inadmisibil și ar trebui să ofere o oportunitate de a regândi predarea religiei în școlile noastre. Ea trebuie luată din mâinile Bisericii (care astăzi are putere totală asupra programelor și profesorilor) și dată, ca toate celelalte discipline, statului și competențelor specifice de care acesta se prevalează. La fel ca pentru filozofie, muzică, artă, literatură și orice altă materie. Voi spune și mai mult: astăzi religia, ba chiar religiile sunt un factor geopolitic esențial pentru a înțelege lumea noastră, este de ajuns să ne gândim la terorismul islamic, la problema palestiniană, la tensiunile dintre India și Pakistan, la moștenirea confuciană din China, la centura Bibliei americane (Bible Belt), la patriarhul Kirill și la bisericile autocefale din lumea ortodoxă… În fața tuturor acestor lucruri, modul în care astăzi este predată materia religioasă, reducând-o la o expunere doctrinară (și controlată de sus) numai a religiei catolice, nu este deloc la înălțimea așteptărilor. Fără a calcula logicile puterii de care a dat exemplu episcopul Zenti, arătând în modul cel mai trivial puterea despotică pe care statul o acordă episcopatului. În opinia mea, toate acestea trebuie revizuite profund: spun asta pentru binele religiei și mai ales pentru binele copiilor noștri, ale căror conștiințe au nevoie și de religii pentru a înțelege lumea de azi.

Gestul dezagreabil al mons. Zenti poate servi deci la deschiderea unei serioase reflecții asupra predării religiei în școlile noastre. În ceea ce îl privește în final pe Marco Campedelli, căruia am norocul să-i fiu prieten, îi exprim și pe această cale stima mea pentru libertatea și curajul demonstrat și solidaritatea față de nedreptatea suferită. Sunt sigur că marionetele sale îl vor ajuta să continue în producția unei teologii narative excelente și a unei spiritualități prietenoase cu umanitatea și libertatea sa.

Vito Mancuso, La Stampa, 2 iulie 2022

Sursa: Vito Mancuso

Vito Mancuso este teolog și filosof, în prezent profesor de master în Meditație și Neuroștiințe la Universitatea din Udine. Anterior a predat la Universitatea San Raffaele din Milano și la Universitatea din Padova. Ultima sa carte este: La mente innamorata (Mintea îndrăgostită), Garzanti 2022. Printre celelalte lucrări ale sale: A proposito del senso della vita (Apropo de sensul vieții), Garzanti 2021, I quattro maestri (Cei patru învățători), Garzanti 2020 (despre Socrate, Buddha, Confucius și Isus), Il coraggio e la paura (Curajul și teama) (2020), La forza di essere migliori (Puterea de a fi mai buni) ( 2019), La via della bellezza (Calea frumuseții) (2018), Il bisogno di pensare (Nevoia de a gândi) (2017), Il coraggio di essere liberi (Curajul de a fi liberi) (2016), Dio e il suo destino (Dumnezeu și destinul lui) (2015), Questa vita (Această viață) (2015), Io amo (Eu iubesc) (2014), La vita segreta di Gesù (Viața secretă a lui Isus) (2014), Il Principio passione. La forza che ci spinge ad amare (Principiul pasiunii. Forța care ne determină să iubim) (2013), Il Caso o la Speranza? Un dibattito senza diplomazia (Întâmplarea sau Speranța? O dezbatere fără diplomație) (2013), Obbedienza e libertà (Supunere și libertate) (2012), Io e Dio (Eu și Dumnezeu) (2011), La vita autentica (Viața autentică) (2009), Disputa su Dio e dintorni (Dispută despre Dumnezeu și împrejurul lui) (2009), L’anima e il suo destino (Sufletul și destinul său) (2007), Hegel teologo (Teologul Hegel) (1996 și 2018), etc., dintre care unele au fost traduse în diferite limbi.