Ei spun și nu fac

Duminica a 31-a de peste an – 30 octombrie 2011

Ei spun și nu fac – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

După ce toate forțele instituției religioase l-au atacat pe Isus într-o serie de valuri crescânde din partea marilor preoți, a bătrânilor, a fariseilor, a irodienilor, a saduceilor, a învățaților Legii, este timpul ca Isus să treacă la contraatac. Este capitolul 23 din Matei care începe cu un discurs de o violență verbală înspăimântătoare și care trebuie înțeles nu atât ca un atac la adresa instituției iudaice, de care comunitatea creștină pentru care scrie Matei s-a desprins, cât mai degrabă ca un avertisment sever ca în interiorul comunităților creștine să nu renască aceleași instrumente ale puterii, dominației și ambiției. Iar mai presus de toate, teologia cărturarilor este o teologie a meritului, o teologie care nu este cea a lui Isus.

Să vedem ce zice evanghelistul.

Isus s-a adresat mulțimilor și discipolilor săi. Exact ca în discursul de pe munte. Evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem că pentru a trăi mesajul fericirilor propus de Isus este necesar să evităm învățătura cărturarilor și a fariseilor, așa cum vom vedea acum.

Spunând: „Pe catedra lui Moise s-au așezat cărturarii și fariseii”. În sinagogă, pentru a reprezenta prezența lui Moise, era lăsat un scaun gol. Acesta avea să fie ocupat de profetul anunțat de Moise la sosirea lui.

Ei bine, în locul profetului – profetul este cel care este în sintonie cu Dumnezeul creator – s-au instalat juriștii, imaginea Dumnezeului legiuitor, s-au așezat cărturarii și fariseii. Iar aici există un verset care uneori este luat ad-litteram, fără să ne gândim că este extrem de ironic. Când Isus spune: Faceți și împliniți tot ce vă spun ei, dar nu faceți după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac, el nu spune să respectăm învățătura lor. Atenție! Pentru că după aceea Isus a condamnat și doctrina lor. Isus a spus că aceștia învață doctrine care sunt precepte ale oamenilor.

Așa că Isus nu spune: „Faceți ceea ce vă spun ei, dar nu faceți ceea ce fac ei!”, ci: „Nu faceți nici măcar ceea ce vă spun ei!”, pentru că învățătura lor este o invenție a lor, nu are nimic de-a face cu Dumnezeu.

Deci Isus nu condamnă numai învățătura cărturarilor și fariseilor, ci a condamnat și doctrina lor. Și iată acuzația lui Isus: Ei leagă poveri apăsătoare și greu de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le miște nici cu un deget.

Instituția religioasă, conducătorii religioși, autoritățile religioase, se îngrijesc numai de binele lor și nu de cel al poporului. Sunt insensibili la suferință, știu doar să impună alte suferințe oamenilor. Când pentru conducătorii religioși doctrina este mai importantă decât binele omului, iată rezultatele: se impun poveri insuportabile. În timp ce pentru Isus binele omului este mai important decât orice doctrină, decât orice adevăr.

Și apoi iată portretul foarte ironic pe care Isus îl face cu privire la acest ritual. Toate faptele lor le fac pentru a fi admirați, toate, fără nicio excepție. Ambiția persoanelor religioase! Tot ceea ce fac este pentru a obține admirație. În loc să atragă admirația pentru Dumnezeu, ei atrag admirația asupra lor înșiși.

Își afișează însemnele religioase, nu atât ca o demonstrație a apropierii lor de Domnul, cât pentru a fi admirați.

De fapt, Isus spune: își lărgesc filacterele, care erau niște teci din piele, conținând patru pasaje din Scriptură, și își lungesc ciucurii; ciucurii aminteau de poruncile lui Moise. Cu cât par să etaleze mai mult aceste lucruri, cu atât le împlinesc mai puțin în realitate, spune Isus. Afișarea însemnelor religioase este denunțul că, în realitate, aceste persoane nu respectă și nu practică nimic.

Și apoi continuă portretul teribil pe care îl face Isus lovind în inimă deșertăciunea acestor persoane religioase: Le plac locurile de onoare la ospețe. Se știe că locul de onoare era aproape de gazdă, unde mâncarea era servită mai întâi și se mânca mai bine.

Și primele locuri în sinagogi. Primele locuri în sinagogi, în sinagogile cu trepte, erau cele de sus. Deci, atunci când se mănâncă sunt pe primele locuri, dar când se stă cu ceilalți se așază departe de restul oamenilor.

Să fie salutați prin piețe, adică deferența, și să fie numiți de oameni „rabbi”. Rabbi înseamnă „Domnul meu”, care astăzi ar însemna ad-litteram „Monsenior”. Le place ca oamenii să se plece înaintea lor, le place să le fie aduse omagii, pentru că nu caută cinstea lui Dumnezeu, ci doar a lor. Denunțul lui Isus este înfricoșător.

Spuneam că nu este atât o polemică cu instituția religioasă, cât un avertisment pentru ca aceste situații să nu reapară în cadrul comunității creștine. Iată, așadar, învățătura lui Isus adresată discipolilor săi, care este foarte severă, dar, din păcate, nesocotită. Sunt cuvinte în vânt, ca și cum Isus nu le-ar fi rostit niciodată.

Dar voi, deci se adresează discipolilor, să nu fiți numiți „rabbi”, pentru că unul este învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. În comunitatea lui Isus nimeni nu să nu se pună mai presus de ceilalți. Tot sunt egali. Și nici „tată/părinte” să nu spuneți nimănui între voi pe pământ. Sigur că da! Pentru că unul este Tatăl/Părintele vostru, cel ceresc!

Tatăl/părintele este autoritatea, iar singurul tată/părinte care este în comunitate este Tatăl/Părintele ceresc care nu-i conduce pe oameni emițând legi pe care ei trebuie să le respecte, ci comunicându-le lăuntric capacitatea sa de a iubi.

Deci Isus nu vrea ca oamenii să se lase numiți „rabbi”, monseniori, nu vrea să se lase numiți tați/părinți… Cuvinte în vânt! Ca și cum Isus nu le-ar fi spus niciodată. Iar printre altele, „tată/părinte” era unul dintre titlurile membrilor Sinedriului.

Isus dă acum al treilea exemplu, care este cel complet, și adaugă: Nici să nu fiți numiți „maeștri”, pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! Așadar, pentru Isus, în cadrul unei comunități nu trebuie să existe niciun titlu care să indice superioritate, nu trebuie să existe nimeni care să fie o autoritate care să conducă grupul și, mai presus de toate, să nu existe nimeni care să se pună ca îndrumător.

De ce? Cel care face acest lucru uzurpă rolul lui Cristos.

Și aici este concluzia importantă: Cel mai mare dintre voi… În ce constă adevărata măreție? Să fie slujitorul vostru. Evanghelistul folosește termenul „diakonos”, care indică nu pe cel care este silit să slujească, ci pe cel care, din iubire, se pune în mod liber în slujba celorlalți.

Ei bine, pentru evanghelist Isus este foarte clar: cu adevărat mare în comunitate nu este cel care poruncește, ci cel care slujește, nu cel care pune poveri pe umerii oamenilor, ci cel care le înlătură pe baza anunțului Veștii bune a lui Isus.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici