Echivocul periculos

Ratzinger, descriindu-se de acum în pragul morții, abordează în sfârșit problema abuzurilor sexuale în Biserică și cea a responsabilităților episcopilor care le-au ținut ascunse pe ale lor și pe cele ale preoților lor pentru a evita discreditarea instituției catolice.

Chinuit de această remușcare, se încredințează clemenței Dumnezeului său, sigur de bunătatea lui şi mizând pe iertarea lui generoasă.

Prea confortabil.

Foarte ferm în doctrina care îngăduie clerului să ierte păcatele, nici nu-i trece prin cap că iertarea trebuie cerută și obținută de la cei ofensați și că fără aceasta este inutil să apelezi la vreo altă Clemență mai înaltă.

Nici măcar un Dumnezeu nu se poate substitui victimelor care au suferit violența și dacă ele nu o acordă, iertarea nu există. Nu o spun eu, ci tâmplarul din Nazaret atârnat pe cruce de Pilat: „Așadar, dacă te prezinți cu ofranda ta la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, mai întâi du-te și împăcă-te cu el și apoi întoarce-te să-ți oferi darul” (Mt 5,23-24).

Prin urmare, din moment ce este în mod clar dincolo de orice îndoială că iertarea nu poate fi extorcată de la nimeni, rezultă că atunci când nu îi este acordată de către victimă, credinciosului îi este interzis să se întoarcă la altar pentru a-și prezenta darul și, deci, să ceară iertare de la un Dumnezeu care nu are titlul să o acorde în numele şi pe seama victimei.

Evanghelia cu privire la acest lucru are o rigoare necunoscută doctrinelor care permit episcopilor și preoților să furnizeze iertarea în numele lui Dumnezeu chiar și fără știrea victimei care a suferit nedreptatea. Dacă adăugăm apoi teribila invectivă a lui Isus „Oricine scandalizează chiar și pe unul dintre aceștia mai mici, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în adâncul mării” (Mt 18,6) nu există aproape niciun motiv pentru episcopi să stea liniștiți, inclusiv pentru cei italieni, care sunt atât de reticenți la cererea imperioasă de anchetă independentă a abuzurilor clerului.

Mă întreb: nu este oare timpul ca clerul catolic să se despoaie de prerogativele iertătoriste care nu îi sunt acordate? Sau mă înșel?

Nu este aceasta boala clericalismului pe care Francisc o descrie ca fiind o plagă mortală?

Conștiința catolică trebuie să se elibereze în cele din urmă de teribilul echivoc de a crede că îl putem ofensa pe Dumnezeu, când în schimb îl putem răni și ucide doar pe celălalt.

Gilberto Squizzato, 10 februarie 2022

Sursa: Facebook