După opt zile, Isus a venit

Duminica a 2-a a Paștelui – 11 aprilie 2021

După opt zile, Isus a venit – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 20,19-31

În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: «Pace vouă!». Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul.

Atunci, Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi». Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, le vor fi ținute».

Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: «L-am văzut pe Domnul!». Dar el le-a zis: «Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede».

După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: «Pace vouă!». Apoi i-a spus lui Toma: «Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!». Toma a răspuns și i-a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». Isus i-a spus: «Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!».Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Ioan 20, 19-31

Pentru a doua duminică a Paștelui, Biserica nu ne putea oferi o evanghelie mai potrivită și mai oportună în acest timp de anxietate și teamă din cauza pandemiei cumplite. Este Evanghelia după Ioan, capitolul 20, începând de la versetul 19. Să vedem ce ne oferă evanghelistul pentru viața noastră. Ioan scrie: „În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate…”. Ce s-a întâmplat? Ordinul de arestare nu fusese numai pentru Isus, ci pentru întregul său grup. Nu numai Isus era periculos pentru instituția religioasă, ci și mesajul său și, atâta timp cât exista un discipol liber, autoritățile nu erau liniștite. Și, într-adevăr, atunci când Isus este prins și dus în fața marelui preot, acesta nu este interesat de Isus, ci îl întreabă doar despre două lucruri: despre discipoli și doctrină. Așadar, sunt căutați ca să sfârșească în același fel ca Isus. Tocmai Isus a fost cel care, în momentul arestării sale, într-o poziție de forță, în loc să se salveze pe el însuși, a fost păstorul care și-a dat viața pentru ai săi, spunând: „Dacă mă căutați pe mine, lăsați-i pe aceștia să plece!”, și au fugit cu toții. Nu chiar toți, vom vedea dățile viitoare, dar s-au refugiat de teamă să nu sfârșească la fel el.

Ei bine, „a venit Isus”. Evanghelistul evită termenul „apariție”, acestea sunt întâlniri, sunt manifestări ale lui Cristos cel înviat. „A stat în mijloc”. Este importantă această indicație, pe care evanghelistul o va repeta apoi: atunci când Isus se manifestă, locul său este în centru. Isus nu se pune nici sus, nici în față, ci în centru, astfel încât toți cei din jurul său să aibă aceeași relație cu el. Nu există ierarhii, nu există cei care vin mai devreme și cei care vin mai târziu, nu există cei dintâi și cei din urmă.

„Și și le-a zis: «Pace vouă!»”. Cea a lui Isus nu este o urare, el nu spune: „Pacea să fie cu voi!”, ci este un dar. „Pacea”, știm lucrul acesta, în cultura ebraică indică tot ceea ce contribuie la plinătatea fericirii oamenilor. Atunci, primul cuvânt pe care îl spune Isus cel înviat este un dar al păcii, al fericirii. Dar nu sunt vorbe, sunt cuvinte însoțite de gesturi și, de fapt, scrie Ioan, că „Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta”. De ce? Înseamnă: „Acea dragoste care m-a îndemnat să-mi dau viața pentru voi în momentul arestării nu a fost un episod izolat din existența mea, ci continuă pentru totdeauna”. Adică, tradus în termeni mai ușor de înțeles: „Pentru ce vă faceți griji? Priviți la semnele iubirii, acestea sunt întotdeauna și pentru totdeauna pentru voi; Dumnezeu este cel care are grijă de ai săi”. Așadar, în cele din urmă, frica dispare și îi ia locul, scrie evanghelistul, [bucuria]: „Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”. Siguranța că Dumnezeu este alături de noi, că vine în mod constant în întâmpinarea noastră și precedă nevoile noastre este ceea ce dă seninătate comunității.

Apoi Isus repetă încă o dată: „Pace vouă!”. Din nou acest dar, și spune: „Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine, așa vă trimit și eu pe voi”. Isus a venit să manifeste iubirea Tatălui, iar discipolii trebuie să colaboreze prelungind această misiune de a fi martori ai iubirii, ai tandreței Tatălui. „Spunând aceasta, a suflat”. De ce a suflat? Este asemenea lui Dumnezeu în crearea primului om când a suflat, iar omul a devenit o ființă vie. „Și le-a zis: «Primiți Duh Sfânt»”. Isus este cel care botează în Duh Sfânt. „Cel care ridică păcatul lumii”, după cum a scris evanghelistul, este „cel care botează în Duh Sfânt”, le comunică [oamenilor] iubirea sa, însăși capacitatea sa de a iubi.

Și anunță… Și este important să înțelegem ce spune evanghelistul pentru că Isus nu a venit să judece, ci să mântuiască, iar sarcina comunității discipolilor săi nu va fi să judece, ci să ofere propuneri de viață. Acesta este motivul pentru care Isus spune: „Cărora le veți…” – și evanghelistul nu folosește verbul „a ierta”, ci verbul „a șterge, a anula, a grația” – „șterge păcatele…”. Prin „păcate” nu se face referire la culpele oamenilor. În Evanghelii păcatul indică întotdeauna trecutul nedrept al persoanelor. „Le vor fi șterse; cărora nu le veți șterge, nu le vor fi șterse”. Ce vrea să spună Isus? Nu este o putere, ci o responsabilitate, nu o putere pentru unii, ci o responsabilitate pentru toți. Comunitatea care l-a primit pe Duhul Sfânt trebuie să lase să strălucească lumina acestei iubiri. Cei care, trăind în întuneric, se simt atrași de lumina acestei iubiri, au trecutul șters complet. Dar cei care, deși văzând lumina, se retrag [în întuneric] – pentru că Isus spusese: „oricine face răul urăște lumina” –, rămân sub mantia acestui întuneric și deci a morții. Prin urmare, după cum a subliniat evanghelistul, iertarea păcatelor nu este o putere pentru unii, ci o responsabilitate pentru întreaga comunitate a credincioșilor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice