După opt zile a venit Isus și a stat în mijlocul lor

Duminica a 2-a a Paștelui – 19 aprilie 2020

După opt zile a venit Isus și a stat în mijlocul lor – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 20, 19-31

În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: «Pace vouă!». Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul.

Atunci, Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi». Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, le vor fi ținute».

Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: «L-am văzut pe Domnul!». Dar el le-a zis: «Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede».

După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: «Pace vouă!». Apoi i-a spus lui Toma: «Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!». Toma a răspuns și i-a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». Isus i-a spus: «Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!».

Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Ioan 20, 19-31

În prima zi a săptămânii – este ziua învierii lui Isus – discipolii au luat obiceiul, inițiativa de a se aduna pentru celebrarea euharistică. Și se referă tocmai la semnificația profundă a celebrării euharistice capitolul 20 din Evanghelia după Ioan în aceste versete, de la 19 până la 31, pe care liturgia ni le prezintă astăzi. Euharistia este momentul important, indispensabil și prețios pentru creșterea individuală și pentru creșterea comunității; evanghelistul, în acest pasaj, ne prezintă semnificația sa profundă. Să vedem.

Comunitatea este reunită în prima zi a săptămânii și – scrie Ioan – a venit Isus. De fiecare dată când comunitatea se adună, Isus se manifestă. În acest pasaj evanghelistul evită să folosească verbul „a apărea”; acestea nu sunt apariții, sunt întâlniri, sunt manifestări obișnuite ale lui Isus când comunitatea sa se reunește.

Și a stat în mijloc. Este importantă indicația pe care ne-o dă evanghelistul cu privire la poziția lui Isus: atunci când Isus se manifestă, el se pune în centru. Care este semnificația acestui lucru? Isus nu se pune înaintea altora, nu se pune nici sus – ceea ce ar presupune că unele persoane ar putea fi mai aproape de el. Nu, Isus se pune în centru. Aceasta înseamnă că în cadrul euharistiei nu există ierarhii de importanță, ci toți sunt egali în jurul lui Isus. Însă Isus, din centru, nu-i absoarbe pe ai săi, nu-i atrage spre sine, ci de acolo își comunică iubirea lui, își întărește iubirea față de ai săi pentru a-i trimite împreună cu el și asemenea lui spre alții.

Bine. Odată ce Isus se pune în centru, el pronunță cuvintele care sunt repetate de trei ori în acest pasaj. „Trei” înseamnă „ceea ce este complet, ceea ce este definitiv”. Pace vouă! Aceste cuvinte ale lui Isus nu sunt o invitație, nu sunt o urare – Isus nu spune „Pacea să fie cu voi!” –, ci sunt un dar. În cadrul euharistiei, prezența lui Isus implică un dar. „Pacea” – după cum știm – în lumea ebraică are o semnificație foarte bogată și indică tot ceea ce contribuie la bunăstarea oamenilor. Ei bine, Isus are grijă de bunăstarea discipolilor săi şi le-o dăruiește.

Dar cele ale lui Isus nu sunt vorbe, sunt fapte. Într-adevăr, evanghelistul scrie că, spunând aceasta – deci după ce le-a dăruit pacea –, le-a arătat mâinile și coasta, care poartă semnele pătimirii. Mandatul de arestare – după cum știm – fusese pentru întregul grup al lui Isus; tocmai Isus – care spusese că adevăratul păstor este cel care își dă viața pentru oile sale – a fost cel care, în momentul prinderii sale, într-o poziție de forță, le-a spus gardienilor: „Dacă mă căutați pe mine, lăsați-i pe aceștia să plece”. El nu s-a lăsat apărat de discipolii săi care erau gata să-și dea viața pentru Învățătorul lor. Nu, el a fost cel care și-a dat viața pentru discipolii săi. Ei bine, arătându-le mâinile și coasta cu semnele pătimirii, acest lucru înseamnă că acea iubire care l-a determinat pe Isus să-și dea viața, propria sa viață, pentru discipolii săi, rămâne pentru totdeauna.

Deci, pentru comunitate, iată acest dar al păcii: siguranța prezenței unei iubiri a Domnului care este pentru totdeauna, o iubire care ocrotește, o iubire care învăluie, o iubire care îi urmărește și îi însoțește pe discipolii săi. Și, într-adevăr, scrie evanghelistul că discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Experiența de a ne simți atât de iubiți – există o expresie pe care o folosim colocvial atunci când spunem: „în mâinile Domnului, a fi în mâinile Domnului” – nu este doar etapa finală a unui moment de dificultate, ci este experiența constantă a credinciosului comunității creștine: suntem în mâinile iubitoare ale Domnului. 

Apoi Isus repetă din nou acest dar al păcii, dar de data aceasta adaugă: Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine… Cum l-a trimis Tatăl pe Fiul? Pentru a manifesta iubirea sa, tandrețea sa necondiționată: o iubire care nu depinde de meritele oamenilor, ci de nevoile lor. Tatăl nu l-a trimis pe Fiul să transmită o doctrină despre el, ci să manifeste iubirea sa, tandrețea sa. 

Așadar, Isus spune: Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine, așa vă trimit și eu pe voi. Iată, sarcina credincioșilor este să prelungească în lume prin iubirea lor însăși iubirea Tatălui și a Fiului care a fost revărsată asupra lor și, așa cum Isus nu a venit să aducă o doctrină despre Dumnezeu, tot așa și comunitatea creștină nu trebuie să transmită o doctrină, ci să fie expresia iubirii sale. Și cum se exprimă iubirea sa? Prin mângâiere. Mângâierea este un gest de tandrețe pe care oricine îl poate înțelege. 

Iar de data aceasta evanghelistul scrie: Spunând aceasta, deci pentru mandat, pentru a fi capabili să manifestăm această iubire a tandreței, a suflat. Expresia o găsim în cartea Genezei, în capitolul 2, versetul 7, când este momentul creării omului. Și le-a spus: „Primiți…” – nu scrie „pe Duhul Sfânt”, ci primiți Duh Sfânt. De ce nu scrie „pe Duhul Sfânt”? Nu este totalitatea. Isus spusese că dăruia Duhul fără măsură. Din partea lui Dumnezeu, comunicarea vieții este fără măsură, măsura o pune omul. Acele părți din noi care sunt încă ocupate de resentimente, ranchiună și egoism sunt toate părți în care Duhul nu poate ajunge, dar acolo unde acest Duh este pe deplin îmbrățișat se declanșează un dinamism al iubirii primite și al iubirii comunicate. Cu cât capacitatea discipolului de a comunica iubire este mai mare, cu atât mai mare va fi și capacitatea sa de a primi acest Duh din partea lui Dumnezeu.

După aceasta este indicația lui Isus cu privire la iertarea păcatelor, care nu este o sarcină importantă pe care Isus o dă unora, nu este o putere pe care Isus o dă anumitor persoane, ci este o responsabilitate pentru toți. Comunitatea lui Isus, cu el în centru, unde iradiază această iubire, emite lumină. Cei care trăiesc în păcat – termenul „păcat” indică direcția greșită a vieții și se referă deci la trecut –, cei care, trăind în păcat, se simt atrași de lumina acestei iubiri și intră (în această lumină) ca să facă parte din ea, au trecutul complet șters. Cei care în schimb fac răul – Isus spusese acest lucru – urăsc lumina, rămân în întuneric, chiar dacă văd lumina acestei iubiri se retrag din prezența ei; asupra lor rămâne, atârnă prezența vinovăției și a păcatului lor. Prin urmare, așa cum spuneam, nu este o putere pentru unii, ci o responsabilitate enormă a comunității de a fi lumina iubirii Tatălui.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice