După ce a fost botezat, Isus l-a văzut pe Duhul

Botezul Domnului – 12 ianuarie 2020

După ce a fost botezat, l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu venind deasupra lui – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 3, 13-17

În acel timp, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: «Eu am nevoie să fiu botezat de tine și tu vii la mine?». Răspunzând, Isus i-a zis: «Lasă acum, căci așa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!». Atunci el l-a lăsat.

După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Și iată că s-au deschis cerurile și l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind deasupra lui! Și, iată, a fost un glas din ceruri care spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!».

Matei 3, 13-17

În Evanghelia după Matei activitatea lui Isus se deschide sub însemnul botezului. Odată cu botezul său, Isus devine manifestarea vizibilă a Tatălui. Ultimele cuvinte ale lui Isus vor fi invitația adresată discipolilor să meargă să boteze, să devină ei înșiși manifestare vizibilă a Tatălui. Să vedem ce ne scrie evanghelistul Matei, în capitolul 3, versetele 13-17.

Așadar, „Isus a venit din Galileea…”, iar aici evanghelistul folosește același verb pe care l-a folosit pentru a indica activitatea lui Ioan Botezătorul de la începutul capitolului trei. Acest lucru înseamnă că Isus duce la îndeplinire și realizează activitatea Botezătorului. „A venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el”: faptul că Isus a mers să fie botezat, a cauzat mereu multe probleme, deja în biserica primară. Există o Evanghelie, numită Evanghelia Evreilor, în care chiar Isus însuși protestează și spune: „Ce păcat am făcut eu ca să mă duc să fiu botezat?”. Aici, în schimb, dificultatea îi vine chiar de la Ioan Botezătorul.

„Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: «Eu am nevoie să fiu botezat de tine și tu vii la mine?»”. Pentru a înțelege reacția lui Ioan și întregul pasaj, este necesar să înțelegem semnificația botezului, care pentru noi a căpătat de acum semnificația unui ritual liturgic, a unui sacrament. Verbul „a boteza” nu înseamnă altceva decât „a scufunda”. Era un ritual foarte cunoscut, care indica moartea față de ceea ce era cineva. Așadar, Ioan Botezătorul a invitat populația să se ducă să se boteze, în semn de convertire. Însemna să se scufunde, lăsând să moară omul care fusese cineva până atunci, pentru a face să iasă la suprafață o persoană complet nouă. Era un ritual care era folosit, de exemplu, pentru a le reda libertatea sclavilor: murea sclavul și apărea persoana nouă, liberă. Deci botezul este un semn al morții. Așadar, care este semnificația botezului? Dacă pentru popor însemna să moară față de un trecut nedrept al păcatului pe care îl avea, pentru Isus nu, pentru Isus botezul, această scufundare, va însemna acceptarea în viitor a morții, spre care se va îndrepta, pentru a fi fidel tocmai acestei misiuni de a da mărturie despre iubirea Tatălui. Aceasta este semnificația botezului lui Isus, dovadă fiind faptul că, în celelalte Evanghelii, Isus va folosi chiar imaginea botezului pentru a indica moartea sa. El va spune: „Puteți primi botezul cu care eu sunt botezat?”. Iată deci impedimentul din partea lui Ioan Botezătorul, care a predicat un mesia învingător, un mesia judecător, un mesia care vine să pedepsească… El nu poate să-și imagineze, să tolereze imaginea unui Mesia învins, a unui Mesia care merge la moarte.

„Dar Isus i-a răspuns: «Lasă acum, căci se cuvine să împlinim toată dreptatea!”. Acest termen, dreptate, indică în Biblie fidelitatea față de alianță. În cartea Deuteronomului citim această expresie: „dreptatea va consta pentru noi în punerea în practică a acestor porunci, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne-a poruncit”. Așadar, dreptatea înseamnă să fii credincios legământului și deci voinței lui Dumnezeu.

Iar aici evanghelistul introduce o frază cu o semnificație ambiguă: „Atunci el l-a lăsat”. Traducătorii completează această expresie a lui Matei, ca și această traducere a CEI [Conferința Episcopală Italiană]: „Atunci el l-a lăsat să facă”, ca și cum ar fi consimțit. Dar evanghelistul nu spune asta, ci spune: „Atunci el l-a lăsat”. De ce? Această expresie va reveni mai târziu în capitolul patru, când diavolul îl va ispiti pe Isus. Așadar, prin această indicație, evanghelistul vrea să spună că, deja din momentul în care Isus intră în scenă, încep dificultățile și începe ispitirea. Care este ispita? Toți vor să-l împiedice pe Isus să meargă la moarte, pentru că Mesia nu poate muri, Mesia nu poate să dispară. Dovada că Isus nu a fost Mesia este tocmai faptul că a murit. Deci putem numi asta ca fiind prima ispită, o ispită care, desigur, nu îi vine de la dușmani, ci tocmai de la persoanele care îi sunt cele mai apropiate.

„De îndată ce a fost botezat”, deci de îndată ce Isus se scufundă în apă, „Isus”… Iar aici evanghelistul scrie că „a ieșit imediat”. Este importantă această expresie folosită de evanghelist: apa este simbolul morții, dar moartea nu îl poate reține pe cel care este plin de viață. Este tipic evangheliștilor ca, ori de câte ori menționează moartea lui Isus, să ofere imediat o imagine a învierii sale. Deci, de îndată ce Isus se scufundă în apă, el iese imediat.

„Și iată, i s-au deschis cerurile”. Se credea că cerurile erau închise pentru că Dumnezeu se simțea ofensat, pentru că era mânios pe poporul său. Din moment ce Isus, prin botez, acceptă să manifeste în mod vizibil iubirea Sa, milostivirea pentru întreaga umanitate, cerurile, adică Dumnezeu, se deschid: comunicarea dintre Dumnezeu și oameni, prin Isus, va fi continuă.

„Și el l-a văzut”, este o experiență a lui Isus, „pe Duhul lui Dumnezeu”. Aici evanghelistul evită să folosească expresia „Duhul Sfânt”. Acțiunea Duhului este de a sfinți, adică de a separa oamenii de păcat, iar când Isus le va spune discipolilor săi să meargă și să boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului, tocmai când va pronunța ultimele cuvinte, se înțelege acest Duh Sfânt care îi sfințește pe oameni. Deasupra lui Isus nu, deasupra lui Isus coboară Duhul: articolul hotărât indică totalitatea, Duhul este tăria, este energia lui Dumnezeu. În Isus este tot ceea ce este Dumnezeu, deplinătatea, plinătatea iubirii sale.

„Coborând ca un porumbel”. De ce imaginea porumbelului? Evanghelistul face referire la cartea Genezei. Matei l-a prezentat deja pe Isus ca fiind noua creație, unde Duhul plutește deasupra apelor, iar în comentariile rabinilor, acest Duh care plutește deasupra apelor, era imaginat ca un fel de porumbel. Isus este cuibul Duhului lui Dumnezeu, este cuibul în care acest porumbel al Duhului coboară și rămâne.

„Și iată un glas din ceruri”. Desigur, un glas din ceruri înseamnă o experiență divină, este Dumnezeu însuși, cerul îl indică pe Dumnezeu. „Care spunea…”. Iar aici evanghelistul, probabil un cărturar priceput, unește trei texte din Vechiul Testament: unește Psalmul 2, cartea Genezei, și pe profetul Isaía în trei texte foarte importante.„Acesta este fiul meu”, este Psalmul, care indică consacrarea regelui ca Mesia, deci Dumnezeu îl vede în Isus pe fiul. Prin „fiu” nu se înțelege numai cel care a fost născut, ci cel care seamănă prin comportament cu cel care l-a născut. Deci evanghelistul spune: cine îl vede pe Isus îl vede pe Dumnezeu. Văzând și înțelegând cine este Isus, înțelegem cine este Dumnezeu. „Cel iubit”. Iar aici este referirea la cartea Genezei, Isaac era fiul iubit al lui Abraham. „În el mi-am pus mulțumirea”, în Mesia care este Isus, care este hotărât să manifeste în mod vizibil tandrețea, iubirea Tatălui pentru întreaga omenire; asupra lui este aprobarea, binecuvântarea din partea Domnului.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice