Dumnezeu nu face. El face ca lucrurile să se facă
Pr. Carlo Molari: „Dumnezeu nu face. El face ca lucrurile să se facă”
Teologul Carlo Molari, susținător al unei religii deschise față de evoluționism, a fost acuzat în 1978 de Dicasterul pentru Doctrina Credinței că are poziții care nu sunt conforme cu ortodoxia. Chiar și astăzi, la vârsta de 92 de ani, își revendică forța ideilor sale: „Schimbările culturale pot și trebuie să aibă impact asupra doctrinei”.
El este cel mai mare teolog italian al zilelor noastre, a scris recent Vito Mancuso pe Twitter. Și sunt de acord cu el. Carlo Molari, asistent de studii la fostul Sfânt Oficiu [în prezent Dicasterul pentru Doctrina Credinței] și apoi profesor de dogmatică la Universitatea Urbaniană, în 1978 a cerut pensionarea după ce prefața la Dizionario teologico (Dicționar teologic) (Borla 1972) și cartea „La fede e il suo linguaggio” (Credința și limbajul ei) (Cittadella, Assisi 1972) au fost acuzați că susțin poziții care nu erau conforme cu doctrina. Cenzorii nu acceptau faptul că despre Dumnezeu nu se poate spune nimic definitiv întrucât înțelegerea lui crește odată cu evoluția omului și a capacităților sale cognitive. O gândire asupra căreia mulți sunt astăzi de acord și care a fost așternută pe hârtie de Molari într-un viguros volum publicat de Gabrielli: „Il cammino spirituale del cristiano” (Drumul spiritual al creștinului). Aici vorbesc cu el despre această carte, despre viața lui și despre viziunea lui despre creștinism pe care o simt foarte aproape de cea a mea.
«Astăzi nu mai există nicio îndoială că este mai fidel experienței creștine darwinismul decât negarea evoluției. Astăzi retrograzi sunt cei care cred că Darwin este eretic. Timpul i-a dat dreptate lui Teilhard de Chardin».
Carlo Molari
Carlo Molari zâmbește în timp ce, în biroul său din casa familiei din Cesena, răsfoiește cu delicatețe paginile marii sale iubiri teologice, scrierile iezuitului De Chardin, care a murit în 1955, și asupra lucrărilor căruia este încă valabil Avertismentul Congregației pentru Doctrina Credinței [acum Dicasterul pentru Doctrina Credinței] din 30 iunie 1962. Astăzi în vârstă de 92 de ani, Carlo Molari este unul dintre cei mai cunoscuți teologi italieni ai secolului XX.
Interviul meu cu Carlo Molari
Părinte Carlo Molari, deci în privința lui Darwin ați avut dreptate d-voastră?
«A nega evoluția înseamnă a nu ne da seama de parcursul real pe care ființele vii îl fac pe pământ».
Dumnezeu este sursa evoluției?
«Evoluția este posibilă tocmai pentru că Dumnezeu este sursa, principiul ei. Dar dacă Dumnezeu este principiul înseamnă că perfecțiunea lui nu este încă pe deplin exprimată. Numai evoluția poate explica complexitatea realității și misterul lui Dumnezeu».
Istoria este atunci necesară pentru om, dar și pentru teologie, adică pentru reflecția omului asupra lui Dumnezeu?
«Evoluția are nevoie de istorie. Anticii credeau că la început a existat un Adam perfect, dar asta nu poate fi. Omul trebuie să devină, și devine în istorie, și astfel și percepția pe care o avem despre Dumnezeu».
Părinte Carlo Molari, deci păcatul originar este fantezie?
«Nu chiar. Doctrina tradițională conține un adevăr de bază, și anume impactul negativ al unei generații asupra celei următoare. Viața este adesea comunicată cu limitări și neajunsuri. Insuficiența doctrinei tradiționale a constat în imaginarea unui început deja perfect și împlinit care s-ar fi pierdut, în timp ce era un obiectiv de atins. Totul în istorie evoluează. Și, îmi pare rău, dar și gândirea Bisericii este astfel. În Biserică și astăzi există cei care cred că ortodoxia trebuie salvgardată și că orice evoluție a ei este un rău. Dar răul este tocmai să ai această viziune asupra lucrurilor».
Să ne întoarcem la 1978. D-voastră, Carlo Molari, ați fost judecat eretic?
«Nu chiar eretic, mai degrabă nu în sintonie cu învățătura tradițională și sigură».
Cum ați reacționat?
«Am încercat să mă apăr. Le-am cerut celor care mă acuzau să încerce drumuri noi și să favorizeze căi aventuroase în țările de misiune: deci pentru a evita acest risc, trebuie să rămânem mereu în urmă cu douăzeci de ani? Mi-au răspuns cerându-mi să părăsesc învățământul. Compensasem anii celor două licențe și astfel, deși aveam cincizeci de ani, m-am hotărât să mă dau la o parte și să cer pensionarea, după cum aveam dreptul».
Ce nu acceptau din gândirea d-voastră?
«Insistam asupra faptului că schimbările culturale necesită și o adaptare continuă a formelor doctrinare. Și că, pe urmele lui Teilhard de Chardin, și gândirea pe care o avem despre Dumnezeu nu poate decât să evolueze».
Cine este Dumnezeu pentru Carlo Molari?
«Despre el nu știm nimic absolut. Putem doar schița ceva, dar adaptând mereu ceea ce spunem la experiența pe care o facem, la faptul că evoluăm».
Nu putem spune nimic definitiv despre Dumnezeu?
«Dacă am ști ceva definitiv despre Dumnezeu, am fi la înălțimea lui, dar nu suntem».
Pentru creștinism, însă, Dumnezeu s-a întrupat în Isus.
«Isus este numele realității umane care „creștea în înțelepciune, vârstă și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Lc 2,52). Isus este un om ca noi toți. Logosul este numele pe care îl dăm dimensiunii divine care s-a manifestat drept Cuvânt. Duh este numele pe care îl dăm dimensiunii divine care se revarsă din viitor și ne face să devenim fii în Fiul. Formulele trinitare traduc relația noastră cu Dumnezeu în timp».
Dar Isus nu l-a revelat pe Dumnezeu?
«L-a revelat într-un mod uman, într-un mod progresiv și mereu inadecvat. El ne-a vorbit despre Dumnezeu conform nivelului uman prin care se putea exprima, conform culturii vremii sale».
Atunci la ce folosește Isus?
«El a trasat o cale, noi o continuăm. Devenim fii ai lui Dumnezeu în Fiul care este el, dar Dumnezeu ca atare rămâne de necunoscut».
Cine credea Isus că este?
«Credea că este un trimis al lui Dumnezeu, cel uns, Cristosul. Mântuitorul. Și asta a fost».
Teilhard De Chardin exalta aspectul cosmic al lui Cristos, Isus salvatorul tuturor ființelor vii existente in cosmos. Împărtășiți ideea?
«Acest aspect este discutabil. Eu cred că Cristos este mântuirea umanității, dar astăzi nu putem spune că umanitatea este centrul cosmosului și deci că Cristos are o funcție cosmică, pentru că omenirea este un mic fragment din univers. Nu este exclus că există și alte forme de viață inteligentă si nu cred că pentru ele Cristos este mântuirea. Nu suntem autorizați să spunem asta».
Despre celelalte religii ce părere aveți?
«Cu fiecare trebuie să dialogăm pentru a primi darul lor și a le oferi darul nostru».
«Tăcerea înseamnă crearea unui mediu de ascultare a realităților pe care încă nu le putem trăi. Înseamnă crearea posibilității de ascultare a cuvintelor pe care nu le putem pronunța, dar care privesc viitorul nostru».
Carlo Molari
Cum vă imaginați viața de apoi?
«Despre viața de apoi nu putem spune nimic. Nu avem elemente. Primii discipoli se așteptau la sfârșitul lumii dintr-un moment în altul, dar acesta nu a sosit. Nu putem ști».
Ar putea fi neantul?
«Pe vremea lui Isus, mulți evrei gândeau astfel și credeau că numai la sfârșitul timpurilor va avea loc învierea. Modelul grecesc, în schimb, susținea prezența sufletului nemuritor. Acest model, care apare în cartea Înțelepciunii, a prevalat și în creștinism».
Vă temeți de moarte?
«Nu aș spune, mă tem mai mult de suferința bolii care ar putea duce la moarte. Ideal ar fi să mori într-o clipă. În orice caz, încerc să fiu pregătit. La vârsta mea mă gândesc adesea: și dacă aș muri acum?».
Ce s-ar întâmpla?
Nu știu să răspund. Ceea ce se va întâmpla nimeni nu poate ști cu siguranță».
Dar va fi ceva?
«Eu am încredere. Este posibil și ca pentru unii să existe continuitate, în timp ce pentru alții nu. În acest sens am fi responsabili de viitorul nostru. Vom fi ceea ce am crezut că putem deveni».
Am citit că pentru d-voastră tocmai în tăcere putem descoperi ceea ce vrem să fim.
«Tăcerea înseamnă crearea unui mediu de ascultare a realităților pe care încă nu le putem trăi. Înseamnă crearea posibilității de ascultare a cuvintelor pe care nu le putem pronunța, dar care privesc viitorul nostru».
Ce înseamnă atunci să avem credință în Dumnezeu?
«Modalitatea concretă de a avea credință în Dumnezeu este să avem credință în noi înșine, pentru că Dumnezeu este în noi și ne face să existăm. Dacă credem în noi ca fii ai lui Dumnezeu, credem în el ca principiu și fundament al devenirii noastre».
Dar de ce răul?
«Nu poate să nu existe pentru că este condiția pentru a crește, pentru a evolua. Creația este posibilă tocmai pentru că este devenire, iar devenirea implică imperfecțiune, trecerea de la imperfecțiune la împlinire. Dacă Dumnezeu creează, nu poate evita răul pentru că trebuie să înceapă de la nimic, de la imperfecțiune. Chiar și noi, atunci când acționăm, trebuie să riscăm imperfecțiunea, efortul de a depăși răul».
În tăcere putem dori ce să fim?
«Da, dar trebuie să fim dispuși să acceptăm să se realizeze ceea ce nu puteam suspecta, ca forța creatoare a lui Dumnezeu să ne ducă acolo unde nu ne putem imagina».
Paolo Rodari, 19/03/2021
Sursa: Paolo Rodari
