Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său

Duminica a 4-a a Păresimilor – 14 martie 2021

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său ca lumea să fie mântuită prin el – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: «După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viață veșnică.
Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu.
Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul vine la lumină, ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu».

Ioan 3,14-21

Liturghia din această duminică ne prezintă concluzia lungii întâlniri dintre Isus și fariseul Nicodim, conducătorul Iudeilor, adică un membru al Sinedriului. Este al treilea capitol al Evangheliei după Ioan, versetele 14-21. În această încheiere a discursului, Isus demolează trei puncte fundamentale ale spiritualității fariseice. Și care erau acestea? Concepția vieții veșnice ca recompensă acordată în viitor pentru purtarea bună din prezent; judecata lui Dumnezeu, un Dumnezeu care judecă, răsplătește și pedepsește oamenii în funcție de comportamentul lor și, în al treilea rând, adevărul ca doctrină care trebuie respectată.

Așadar, Isus începe prin a se referi la un episod foarte cunoscut din istoria Israelului, atunci când, în exil, în exodul din pustiu a existat plaga șerpilor veninoși care ucideau oameni; atunci Moise a ridicat un stâlp cu un șarpe de aramă și oricine îl privea era salvat. Deci Isus face referire la acest episod pentru a spune că Fiul omului trebuie să fie înălțat. Ce înseamnă Fiul omului? Omul care are condiția divină. Aceasta nu este o exclusivitate, un privilegiu al lui Isus, ci o posibilitate pentru toți credincioșii. Ioan, în prolog, a spus: „Celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”. Și spune Isus: „Oricine crede în el…”. Crede în cine? În Fiul omului: a crede că fiecare dintre noi vine pe lume pentru că este un plan al iubirii din partea Tatălui, un plan pe care Dumnezeu dorește să-l realizeze. Oricine crede în acest lucru, și iată noutatea, „are viață veșnică. Este pentru prima dată când Isus vorbește în această Evanghelie despre viața veșnică, și nu va vorbi niciodată despre aceasta cu termeni la viitor, ci întotdeauna la prezent. Pentru Isus, viața veșnică nu este o condiție care se dobândește după moarte, ci o calitate a vieții deja în această existență și care îi va permite individului să nu experimenteze moartea.

Al doilea element de susținere al spiritualității fariseice, precum și al fiecărei religii, este un Dumnezeu care judecă, un Dumnezeu care îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Dar Tatăl lui Isus nu este așa. Tatăl lui Isus este iubire, este comunicare neîncetată și crescândă a iubirii, depinde de om să accepte sau nu această iubire. Prin urmare, nu este un Dumnezeu care judecă și cu atât mai puțin care îi condamnă pe oameni, ci oamenii înșiși, refuzând această ofertă de dragoste și viață, vor fi aceia care rămân în sfera morții. Isus folosește imaginea luminii: lumina este sursă de viață. Cine sunt cei care detestă lumina? Două categorii: cei răi pentru că se tem să fie descoperiți și cei care trăiesc în întuneric. Dacă cineva trăiește în întuneric, mereu în întuneric, când ajunge această sursă de lumină, această lumină îl deranjează și se ascunde și mai mult în întuneric. Așadar, Isus nu vorbește aici despre o judecată din partea lui Dumnezeu, ci despre o judecată pe care oamenii și-o fac prin autoexcluderea lor din acest izvor de viață.

Și, în fine, al treilea este cel al adevărului. Isus tocmai a spus că oricine face răul urăște lumina, iar acum ne-am fi așteptat să auzim contrariul: „oricine face binele…”. În schimb, Isus afirmă: „Și oricine face adevărul…”. În opoziție cu a face răul nu este a face binele, ci a face adevărul, pentru că în această Evanghelie a face adevărul nu înseamnă a respecta o doctrină, ci a face binele. În timp ce o doctrină poate dezbina, poate separa oamenii unii de alții, a face binele este ceea ce ne apropie.

Atunci Isus ne garantează că oricine face binele va ajunge întotdeauna la lumină și, când va veni momentul întâlnirii cu Dumnezeu care este lumină, această lumină nu-l va absorbi pe om, ci omul va absorbi lumina, care se va contopi cu el, îi va extinde persoana și îl va face etern și indestructibil.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici