Duhul Sfânt vă va aminti toate

Duminica a 6-a a Paștelui – 26 mai 2019

Duhul Sfânt vă va aminti toate câte vi le-am spus eu – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Ioan 14,23-29

În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: «Dacă cineva mă iubește, va împlini cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință în el. Cine nu mă iubește, nu împlinește cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultați nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis.

V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. Dar Paracletul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.

Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!

Ați auzit că v-am spus: „Mă duc și voi veni la voi”. Dacă m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeți».

Ioan 14,23-29

Există trei întrebări adresate lui Isus de trei discipoli. Numărul trei știm că indică ceea ce este complet. Deci nu sunt atât trei discipoli, cât întreaga comunitate care se exprimă prin intermediul lor. Iar aceste trei întrebări sunt obiecții. Toma îl întreabă: „Doamne, unde mergi?”. Și Isus va răspunde că el este calea de urmat. Filip îi spune: „Arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”. Isus va răspunde: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”. Iuda (nu Iscarioteanul, ci celălalt discipol) îl întreabă: „Doamne, cum s-a întâmplat că trebuie să te arăți nouă și nu lumii?”. E o cursă pe care i-o întinde. Iuda vrea ca Isus să se manifeste ca Mesia cel așteptat.

Și iată, în acest pasaj al acestei duminici, răspunsul lui Isus, un răspuns care conține una dintre pietrele de temelie ale Evangheliei lui Ioan și o afirmație care, dacă este înțeleasă, schimbă radical relația cu Dumnezeu și, în consecință, cu ceilalți. Să ascultăm ce ne spune Ioan.

I-a răspuns Isus: „Dacă cineva mă iubește, va împlini cuvântul meu”. Împlinirea cuvântului lui Isus înseamnă a face din viața noastră, asemenea lui, un dar al iubirii în serviciul celorlalți. Ei bine, răspunsul lui Dumnezeu este: Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință în el. Această afirmație a lui Isus nu este o făgăduință pentru viața de apoi, ci răspunsul Tatălui pentru cei care aderă la Isus. La începutul Evangheliei sale, în Prolog, evanghelistul scrisese că Dumnezeu, acest Cuvânt, și-a așezat cortul printre noi, în noi. Acum Isus spune ceva extraordinar: cei care îl iubesc, deci cei care, asemenea lui, își orientează viața spre binele altora, sunt obiectul iubirii Tatălui, iar el și Tatăl vin la acest individ și își fac locuința în el.

Dumnezeu cere fiecărei persoane să fie primit în viața sa pentru a se contopi cu ea, a-i extinde capacitatea de a iubi și a face din fiecare individ și din fiecare comunitate singurul sanctuar adevărat din care se răspândește iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Deci nu mai există un templu în care Domnul locuiește, ci fiecare persoană este templul în care Dumnezeu se manifestă. Această afirmație a lui Isus are o importanță foarte mare. Pentru viață Dumnezeu nu este ceva exterior, Dumnezeu nu este o entitate îndepărtată, ci Dumnezeu este intim omului, iar acest Dumnezeu care este intim omului, în adâncul omului, se manifestă ori de câte ori omul este mai uman.

Cu cât omul este mai uman, cu atât manifestă mai mult divinul care este în el. Dar această afirmație a lui Isus nu privește numai viața individului, ci și trecerea prin moarte. Se obișnuiește să se spună că atunci când omul moare merge în cer, se întoarce la casa Tatălui; nu, noi nu mergem în cer, pentru că cerul este în noi; nu ne întoarcem la casa Tatălui pentru că noi suntem această casă.

Deci aceasta este afirmația extraordinară a lui Isus. Și el continuă: Cine nu mă iubește, nu împlinește cuvintele mele. Cine nu face din propria viață o slujire a iubirii pentru binele altora, nu are nimic de-a face cu Isus. Iar cuvântul pe care îl ascultați nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis.

Autoritățile aveau tendința de a-l despărți pe Isus de Tatăl, iar Isus aici afirmă în schimb că există unitate perfectă, există sintonie perfectă, pentru că împreună continuă acțiunea lor creatoare prin comunicarea vieții, prin restituirea vieții, prin îmbogățirea vieții altora. Și Isus continuă: V-am spus acestea cât timp mai sunt cu voi. Dar Paracletul… Ce este acest Paraclet? În traducerea anterioară a CEI [Conferința Episcopală Italiană] s-a preferat să se traducă cu „mângâietor”, dar apoi s-a văzut că acest termen nu exprimă plinătatea cuvântului grecesc, motiv pentru care s-a preferat să se revină la transliterarea acestui termen grecesc ca „cel care vine în ajutor, protectorul”.

Deci aceasta este acțiunea Spiritului. Nu este o acțiune care vine în momentul de urgență, ci o acțiune care o precedă. Așadar, Isus își invită comunitatea la deplina seninătate și îl confirmă pe Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu; el vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.

Aceasta este garanția pentru comunitatea creștină, pentru biserică. Avându-l pe Duhul Sfânt, pe acest ocrotitor, pe acest ajutător în interiorul ei, ea va fi mereu capabilă să dea noi răspunsuri noilor nevoi care vor apărea în societate. Acesta este înțelesul cuvintelor lui Isus: „vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”; a înțelege, a deveni pe deplin conștienți de mesajul lui Isus și a ști să îl reformulăm într-o formă complet nouă în fața noilor situații care apar în comunitate. Și apoi Isus spune: Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă. Nu este o urare. Isus nu spune: „Pacea să fie cu voi!”, ci este un dar, unde pacea este tot ceea ce contribuie la plinătatea vieții. Și apoi afirmă: Nu așa cum o dă lumea, v-o dau eu vouă.

Pacea era salutul adresat în momentul de adio. Pentru Isus nu este un adio, ci o prezență și mai intensă. Iată de ce spune: „Nu așa cum o dă lumea”. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă. Isus nu vrea ca în discipolii săi să fie teama, ci iubirea.

Ați auzit că v-am spus: „Mă duc și mă voi întoarce la voi”. Dacă m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. Aici Isus nu se gândește la suferințele sale, ci doar la binele discipolilor săi. De ce spune: „dacă m-ați iubi, v-ați bucura că mă duc la Tatăl”? Pentru că în plinătatea dimensiunii divine cu Tatăl, acțiunea lui Isus va fi și mai incisivă cu discipolii lui. Mergând la Tatăl, Isus nu numai că nu se desparte de ei, ci face ca această prezență să devină și mai intensă.

Mai devreme am văzut afirmația: Eu și Tatăl vom veni la el și ne vom face locuință în el. Așadar, a merge la Tatăl nu înseamnă o îndepărtare a lui Isus, ci o prezență în individ care va apărea prin acțiunile vieții persoanei.

V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeți. Și Isus propune o provocare. El va fi condamnat ca unul blestemat de Dumnezeu. Deci Isus le cere discipolilor să decidă pe cine să creadă, ori pe marele preot, ori pe el. Dacă vor crede în Isus, nu vor mai crede în marele preot. Dacă ei cred în Isus, nu vor mai crede în instituțiile religioase care l-au condamnat la moarte pe fiul lui Dumnezeu.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice