Despre sensul mai profund al Crăciunului

Despre sensul mai profund al Crăciunului, dincolo de folclor și retorică: reflecția biblistului Alberto Maggi

„Ce adevăr intenționează să transmită evangheliștii odată cu nașterea lui Isus, care este sărbătorită cu Crăciunul?”… Pe ilLibraio.it reflecția biblistului Alberto Maggi

Salvatorul

Prin Scrisoarea apostolică Admirabile signum, Papa Francisc ne încurajează să realizăm, în orice formă posibilă, „frumoasa tradiție a familiilor noastre, care în zilele dinaintea Crăciunului pregătesc ieslea, ca și obiceiul de a o amenaja la locul de muncă, în școli, în spitale, în închisori, în piețe…”. Papa afirmă, de asemenea, că ieslea sau presepiul „exprimă iubirea tandră a lui Dumnezeu” care, în Isus, „se coboară la micimea noastră”.

Fără îndoială, scena nașterii lui Isus poate ajuta la reflecția și actualizarea, în realitatea cotidiană, a evenimentului nașterii Pruncului, pentru a-l putea apoi întâlni „în surorile și frații cei mai nevoiași”. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este important să cunoaștem semnificația episodului evanghelic pe care intenționăm să-l reprezentăm prin iesle, altfel există riscul de a reduce totul doar la tradiție sau pur folclor. Într-adevăr, atunci când sentimentul predomină asupra semnificației, există riscul de a considera Crăciunul ca pe o legendă sau un basm frumos, precum cel al lui Moș Crăciun, care face cu siguranță emoțiile să vibreze pentru câteva zile, dar puțin sau nimic nu influențează viața oamenilor, iar apoi, după ce a trecut Crăciunul, totul este lăsat deoparte, precum luminile și decorațiunile de Crăciun.

Ce adevăr intenționează să transmită evangheliștii odată cu nașterea lui Isus, care este sărbătorită de Crăciun? Vestea cea bună pe care ei o anunță este că planul, pe care Dumnezeu l-a avut dintotdeauna asupra umanității, chiar înainte de crearea lumii, ca fiecare om să poată deveni fiul său, și astfel să aibă însăși viața sa divină (Ef 1,4-6), o viață indestructibilă, veșnică, s-a realizat istoric în Isus din Nazaret („Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască în mijlocul nostru” , In 1,14) și, prin el, le este propus neîncetat tuturor: „Celor care l-au primit, le-a dat capacitatea de a deveni Fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12).

Crăciunul prezentat de evangheliști este o lectură sau o interpretare teologică a nașterii lui Isus în lumina morții și învierii sale și, din acest motiv, paginile despre nașterea și prima copilărie a lui Isus sunt pagini extrem de semnificative și bogate în adevăruri teologice. Pentru a le descoperi, este necesar să începem o operațiune de curățare prin îndepărtarea acelor suprastructuri, chiar frumoase, care au ajuns să sufoce și să ascundă înțelesul profund al narațiunii evanghelice, atrăgând atenția asupra detaliilor inexistente sau secundare în detrimentul adevărurilor transmise. Cel mai vechi evanghelist, Marcu, nu face nicio mențiune despre nașterea lui Isus și îl prezintă pe Cristos deja adult, în momentul botezului în râul Iordan din partea lui Ioan Botezătorul (Mc 1,9-11), hotărât să-și înceapă misiunea de a prezenta oamenilor adevăratul chip al lui Dumnezeu, un Tată care iubește toate făpturile. Evanghelistul considerat mai recent, Ioan, oferă o bogată interpretare teologică a venirii Fiului lui Dumnezeu, fără a da însă vreo indicație a originilor sale (In 1,14). Numai Matei și Luca relatează nașterea lui Cristos, dar intenția lor nu este de a descrie în mod minuțios cronica zilei, lunii și anului, complet necunoscute, în care s-a născut la Betleem, din Iosif și Maria, un copil de sex bărbătesc căruia i-au pus numele de Jeshu’a, „Domnul salvează” (echivalentul numelui „Salvator”). În evangheliști nu există nimic din retorica datei, douăzeci și cinci decembrie, a frigului și gerului, a orei atât de mistice (miezul nopții), a îngrijoratei căutări disperate a lui Iosif a unui loc unde să-i nască soția, de acum aproape de a-l naște pe Isus, a nașterii copilului într-o peșteră sau grajd, a prezenței măgarului și boului, a cometei, a celor trei regi care au venit să-l adore pe Prunc…

Nici Matei, nici Luca nu dezvăluie când s-a născut Isus. Dacă indicația lui Luca despre păstorii care, „înnoptând în aer liber, vegheau toată noaptea păzindu-și turma” (Lc 2,8), are o posibilă referință istorică adevărată, acest lucru, prin părțile Betleemului, la marginea deșertului, la aproape opt sute de metri înălțime deasupra nivelului mării, este posibil doar în lunile de vară, deoarece iarna este prea frig pentru a rămâne peste noapte în aer liber. Iar potrivit lui Matei, copilul s-a născut într-o casă, fără prezența vreunui animal (Mt 2,11).

Ceea ce intenționează să transmită evangheliștii este că, odată cu Isus, „a venit în lume adevărata lumină, care luminează pe orice om” (In 1,9), dar și-au dat seama de acest lucru cei care trăiau în întuneric. Nașterea Mântuitorului a fost receptată doar de cei care simțeau nevoia mântuirii. În Luca sunt păstorii („S-a născut pentru voi un Salvator” Lc 2,11), considerați ca făcând parte din categoriile cele mai disprețuite și marginalizate, iar în Matei sunt magii (Mt 2,1-12), persoane abominabile nu numai pentru că sunt păgâni, ci pentru că sunt dedicați unei activități strict interzise de Biblie (Lev 19,26; Fap 8,9-24) și nepermise iudeilor: „Cei care învață ceva de la un magician merită moartea” (Shab. b. 75a). Vestea cea bună despre Crăciun este pentru aceștia. În Isus Dumnezeu se manifestă ca un Domn care nu este bun, ci exclusiv bun, un Tată care își iubește fiii nu pentru că merită, ci pentru că El este bun. Iubirea Tatălui nu este acordată ca o răsplată pentru cei merituoși, ci ca un dar pentru cei nevoiași. Dumnezeul care se manifestă în Isus este ca medicul care nu a venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi, nu pentru cei drepți, ci pentru păcătoși (Mt 9,13). Un Dumnezeu care în Isus „nu zdrobește trestia frântă”, nici nu stinge „flacăra palidă” (Mt 12,20), care nu taie și aruncă în foc pomul care nu aduce roade (Mt 3,10), ci încearcă să-l reanimeze, săpând în jurul rădăcinilor și punând gunoi pentru a-l vivifica (Lc 13,8).

Vestea cea bună a Crăciunului este că Dumnezeu nu este de partea celor puternici, pe care a venit să-i răstoarne de pe tronurile lor, nici de partea celor bogați, pe care îi trimite înapoi cu mâniile goale, ci a venit să-i înalțe pe cei umiliți și să-i umple cu bunuri pe cei flămânzi (Lc 1,52-53), pentru că „Dumnezeu a ales ceea ce este slab pentru lume, ca să-i facă de rușine pe cei puternici; Dumnezeu a ales ceea ce este ignobil și disprețuit pentru lume, ceea ce nu este nimic… (1 Cor 1,28) și, asemenea unei pietre pe care oamenii o aruncă pentru că o consideră nepotrivită pentru construcție, tocmai pe aceea o folosește Dumnezeu ca fiind cea mai importantă (Mt 21,42). Din acest motiv, în Evanghelia după Ioan, samaritenii, poporul disprețuit de iudei și considerat o rasă bastardă (2 Reg 17,6.24), încât sunt tratați mai rău decât păgânii și considerați dușmani ai lui Dumnezeu, vor fi cei care îl vor recunoaște și-l vor îmbrățișa pe Isus ca „mântuitor al lumii” (In 4,42).

Pr. Alberto Maggi, 22/12/2019

AUTORUL – Alberto Maggi, frate din Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma, și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» din Montefano (Macerata), asigură divulgarea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în serviciul dreptății, niciodată al puterii.

Alberto Maggi a publicat diferite cărți, printre care: Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita (Cei care nu mor se vor revedea – Călătoria mea de credință și bucurie între suferință și viață); Roba da preti (Chestii de ale preoților); Nostra Signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor); Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede) (Cum să citim Evanghelia (și să nu ne pierdem credința); Parabole come pietre (Parabole ca pietrele); La follia di Dio (Nebunia lui Dumnezeu); Versetti pericolosi (Versete periculoase); L’ultima beatitudine – La morte come pienezza di vita (Ultima fericire – Moartea ca plinătate a vieții); Di questi tempi (În aceste vremuri) și Due in condotta (Doi la purtare).

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pentru ilLibraio.it

Sursa: ilLibraio.it