Deschiși la suflarea lui Dumnezeu
Vineri din săptămâna a 4-a din Advent – 23 decembrie 2022
Luca 1, 57-66
Nașterea lui Ioan Botezătorul
Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul și-a arătat marea îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea.
În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului și voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. Însă, luând cuvântul, mama lui a spus: «Nu, ci se va numi Ioan». Dar ei i-au zis: «Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta». I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. Cerând o tăbliță, a scris: «Ioan este numele lui». Și toți s-au mirat. Îndată i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu. I-a cuprins frica pe toți vecinii și în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. Toți cei care le auzeau le puneau la inima lor, spunând: «Ce va fi oare acest copil?», pentru că mâna Domnului era cu el.
Luca 1, 57-66
Numai după ce a îmbrățișat darul milostivirii lui Dumnezeu (semnificația numelui Ioan este „Dumnezeu s-a îndurat”, dar și „Darul lui Dumnezeu”) Zaharia își recapătă capacitatea de a vorbi. În casa Elisabetei dispare un preot și se naște un tată/profet.
De fiecare dată când se deschide o crăpătură în zidul de certitudini de granit construit asupra Legii, Duhul se strecoară și creează oameni noi. De fiecare dată când ne deschidem darului milostivirii suntem făcuți capabili să vorbim într-un mod nou, nemaifiind preocupați să salvgardăm cu orice preț modelele unei tradiții care este de acum incapabilă să se deschidă către noutatea Celui care vine.
Zaharia a avut curajul să se lase învins în fața propunerii lui Dumnezeu, de aceea acum poate vorbi din nou, ba chiar poate vorbi într-un mod nou: după ce a abandonat o tradiție sterilă, incapabilă să-l transmită și să-l ofere pe Dumnezeu omenirii, după ce a părăsit de acum un templu care a devenit doar un simbol al unei puteri care nu are nicio urmă de divin în sine, Zaharia poate acum să fie cu adevărat considerat un tată și să se deschidă la darul vieții comunicându-l cu un cuvânt dătător de viață. Iată o bună provocare pentru comunitățile noastre, care încă sunt refractare la darul Duhului, adesea închise în păstrarea tradițiilor mucegăite, reduse de multe ori la rangul de păzitoare de muzee. Vă doresc o zdruncinătură puternică în așteptarea Celui care vine!
O îmbrățișare tuturor! Să aveți o viață plăcută!
Pr. Luciano Locatelli
Sursa: Il Popolo della Senape
