De ce vrem să stabilim limite pentru Dumnezeu?
Marți din săptămâna a 2-a din Advent – 6 decembrie 2022
Milostivi „pe gratis”
Matei 18, 12-14
Aceasta este voința Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceștia mici.
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Ce părere aveți? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una dintre ele, oare nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă pe munte și se duce să o caute pe cea rătăcită? Și, dacă se întâmplă să o găsească, adevăr vă spun că se bucură pentru ea mai mult decât pentru cele nouăzeci și nouă, care nu se rătăciseră. Aceasta este voința Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceștia mici».
Matei 18, 12-14
În cuvinte, toți suntem dispuși să recunoaștem că da, Dumnezeu este milostivire. Dar apoi simțim imediat nevoia să „temperăm” această revelație a lui Isus cu un frumos: dar Dumnezeu este și dreptate. Mi se pare că suntem aproape invidioși pe această milostivire divină gratuită și necondiționată, pentru că așa este. Pentru noi toate acestea nu sunt bune: nu, milostivirea trebuie să fie neapărat condiționată de căință (eu nu pot să înțeleg această chestiune de a lega mâinile milostive ale lui Dumnezeu de simpla iertare a păcatelor. Dar de ce vrem să stabilim limite pentru Dumnezeu? Cine suntem noi ca să-l obligăm să-și îndrepte milostivirea doar spre simpla iertare a păcatelor? Iar restul?).
Nu vrem să înțelegem că milostivirea lui Dumnezeu este gratuită și nu depinde de nimic: nu trebuie să o merităm! El însuși ne-o oferă, și, pornind de la acceptarea acestui dar, va avea loc schimbarea, „metanoia” din viața noastră. Altfel ne vom lupta mereu să „merităm” atenția sa. Dar oare trebuie să merităm atenția unui Tată și mai ales a unui Tată așa cum ni l-a prezentat Isus prin felul său de a trăi, de a vorbi, de a vindeca, de a iubi?
Noi, nu! Noi trebuie să trasăm întotdeauna linii și să punem limite. Astfel încât până la urmă trebuie să facem o comisie pentru a stabili dacă chiar merită să mergem să căutăm singura oaie care s-a rătăcit din cauza ei, provocând pierdere de timp și resurse în detrimentul celor care vor să pășească corect, urmând regulile, făcându-și temele. Până la urmă, în timp ce noi discutăm, Tatăl, păstorul autentic, a plecat deja să caute oaia, iar noi, în schimb, suntem acolo să ne gândim cum ar face Dumnezeu, care este voința lui, dacă Dumnezeu vrea cu adevărat acest lucru, și dreptatea, și căința, și penitența… iar în acest timp Dumnezeu este afară și noi l-am pierdut. Da, îl pierdem pe Dumnezeu în timp ce ne asigurăm ortodoxia raționamentelor noastre și învățăm pe de rost paginile Catehismului.
O îmbrățișare tuturor! Să aveți o viață plăcută!
Pr. Luciano Locatelli
Sursa: Il Popolo della Senape
