De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți?

Învierea Domnului (Paștele) – 21 aprilie 2019

De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți?– Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Capitolul 24 este capitolul în care evanghelistul ne descrie învierea lui Isus și impactul ei asupra credinței discipolilor, dificultatea lor în a înțelege acest lucru. Dar capitolul 23 se încheia cu această adnotare: „Iar sâmbăta s-au odihnit conform poruncii”. Sunt femeile care merseseră la mormânt să vadă unde fusese îngropat Isus, dar nu încep ungerea, îmbălsămarea lui Isus, pentru că este deja sâmbătă. Iar sâmbăta nu se poate face nicio lucrare.

Evanghelistul denunță dificultatea comunității de a abandona vechiul – încă respectă porunca odihnei sabatului –, de a se deschide față de noutatea adusă de Isus. Respectarea legii o împiedică să facă experiența lui Cristos cel înviat. Scrie evanghelistul în capitolul 24: În prima zi a săptămânii… Această primă zi ne amintește de prima zi a creației. Este o creație nouă, în care omul are o viață capabilă să depășească moartea.

Dis-de-dimineață, femeile au plecat la mormânt ducând aromele pe care le-au pregătit. Exact. Sâmbăta nu reușiseră să facă acest lucru din cauza respectării poruncii. Au găsit piatra de la mormânt rostogolită. Evanghelistul nu specifică modalitățile. Iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. Este clar că nu găsesc trupul Domnului Isus, pentru că îl caută pe Isus în singurul loc unde nu poate fi. Isus este cel viu, dătătorul de viață și nu poate rămâne în împărăția morții, în locul morților.

Pe când ele se întrebau ce sens ar avea toate acestea, iată doi bărbați… Pe acești doi bărbați i-am văzut deja în episodul schimbării la față: erau Moise și Ilie. Este o tehnică a evanghelistului Luca să-i numească doar prima dată când apar. Deci, îi indică pe Moise și Ilie.

Prezentându-li-se în haine strălucitoare. La fel ca la schimbarea la față. Cuprinse de spaimă, și-au plecat fața spre pământ. Atunci ei le-au spus… Iar ceea ce evanghelistul pune acum în gura acestor două personaje este un nespus de mare adevăr de credință care privește nu numai experiența lui Cristos înviat, ci privește viața tuturor credincioșilor și impactul lor cu moartea. De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți? Mormântul este ultimul loc unde îl puteau găsi pe Isus. Dacă credem că moartea nu numai că nu întrerupe viața, ci îi permite individului să intre într-o condiție nouă, deplină și definitivă a vieții, mormântul este ultimul loc unde poate fi găsit.

Când ne moare cineva drag, chiar dacă este dureros, trebuie să alegem dacă să-l plângem ca pe un mort sau să-l experimentăm ca pe un viu. Dacă îl plângem ca pe un mort, ne ducem la mormânt, dar acolo, în mormânt, nu-i; trebuie să-l experimentăm ca fiind viu. Iată, așadar, avertismentul celor doi: De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți? Nu-l putem căuta printre morți pe cel care continuă să trăiască.

Nu este aici. A înviat. Amintiți-vă cum vă vorbea pe când era încă în Galileea. Și astfel le trimite pe femei, pe discipole la învățătura lui Isus. Spunând că trebuia… Acest termen în limba greacă indică voința lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu. Ca Fiul omului… Nu se vorbește despre Mesia, ci despre Fiul omului, adică omul care a atins condiția divină, care nu este o caracteristică exclusivă a lui Isus, ci o posibilitate pentru toți cei care îl urmează. Iar aici evanghelistul plasează o acuzație cutremurătoare la adresa castei sacerdotale aflate la putere.

Pentru toți să fie dat pe mâna păcătoșilor. Când Isus își anunțase moartea în Galileea, a spus: „Fiul omului trebuie să sufere multe, să fie reprobat de bătrâni, de marii preoți, de cărturari”, adică de membrii sinedriului, cel mai înalt organ juridic al Israelului, „să fie ucis și a treia zi să învie”.

Cei pe care Isus i-a indicat ca fiind membri ai sinedriului, acum, în gura acestor două personaje, sunt numiți „păcătoși”. Oamenii care se considerau cei mai apropiați de Dumnezeu, cei mai îndepărtați de lumea păcatului, în realitate aceștia sunt „oameni păcătoși”, pentru că au ucis viața, au acționat împotriva vieții.

Iar ele și-au amintit de cuvintele lui. A-și aminti în sensul de a înțelege. Întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece. Nu mai sunt doisprezece, numărul nu va fi reconstituit. Și tuturor celorlalți. Erau: Maria Magdalena, pe care evanghelistul ne-a prezentat-o ​​drept femeia din care au ieșit cei șapte demoni, Ioana, soția lui Cuza, administratoarea finanțelor lui Irod, și Maria, mama lui Iacob. De asemenea și celelalte care erau împreună cu ele au povestit acestea apostolilor.

Iată reacția apostolilor: Cuvintele acestea li s-au părut vorbe goale și nu le-au crezut. De ce? Pentru că femeile nu sunt credibile ca martore. Conform tradiției ebraice, Dumnezeu nu vorbise niciodată cu o femeie. Este adevărat, vorbise cu o femeie, Sara, dar de vreme ce ea îi răspunsese cu o minciună, o minciună inofensivă, din acel moment Dumnezeu nu a mai vorbit niciodată cu vreo femeie.

Iar din cauza minciunii Sarei, femeile nu erau considerate martore credibile. Ei bine, anunțul învierii este încredințat tocmai persoanelor care nu sunt credibile. Însă Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt… Tocmai i se spusese că Isus nu poate fi în locul morților, dar Petru încă nu înțelege și aleargă la mormânt.

Aplecându-se, a văzut numai giulgiurile și s-a întors mirat de ceea ce s-a întâmplat. Credința că Isus a înviat nu vine prin a merge să vedem un mormânt gol, ci prin a întâlni un om viu. Iar pe cel viu îl întâlnim… Și apoi evanghelistul va continua în episodul de la Emáus, când Isus va frânge pâinea. Când ne frângem viața pentru alții, există posibilitatea de a-l experimenta pe cel care a înviat.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici