Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului…

Duminica a 29-a de peste an – 16 octombrie 2011

Restituiți-i Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

După parabola nuntașilor care au refuzat invitația din interes propriu, casta preoțească aflată la putere, elita religioasă, nu arată niciun semn de căință, nicio convertire. Pentru ea este imposibil. Dar începe o serie de atacuri împotriva lui Isus care vor fi duse – vom vedea acum – de farisei, irodieni, saducei și un învățat al Legii.

Isus este un pericol care trebuie eliminat. Nu mai este timp de pierdut. Deci, în capitolul 22 din Matei, la versetele 15-21, citim: Atunci, deci după ce au ascultat această parabolă, fariseii s-au dus să țină sfat ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Termenul exact este „mesaj”; este cuvântul.

Vor de acum să găsească o contradicție în Isus, în mesajul său, astfel încât să-l facă să piardă acest mare credit, acest mare farmec pe care îl are asupra mulțimii. Și deci încep o serie de capcane bine studiate, bine concepute pe care însă Isus le va face praf. Deci i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii. Fariseii erau partidul evlavioșilor, al persoanelor religioase și îi detestau pe romani pe care îi vedeau ca fiind răul absolut. Irodienii erau partidul care susținea descendența Irozilor și erau colaboraționiști ai acestor romani.

Ei bine, între farisei și irodieni exista o ură de moarte, dar acum au un dușman comun. Dușmanul Isus este un pericol care trebuie eliminat, așa că în fața unui pericol comun iată că dușmanii se aliază. Ca să-i spună: „Învățătorule…”. Este limbajul curial obișnuit, fals. În Evanghelia după Matei, când apare termenul „învățător”, este întotdeauna în gura adversarilor, aproape întotdeauna în gura adversarilor lui Isus. Știm că ești sincer și înveți după adevăr calea lui Dumnezeu. Tu nu ții seamă de nimeni, căci nu te uiți la fața omului.

Singurul interes al lui Isus este binele omului. Iar când singurul interes este binele omului, calea lui Dumnezeu poate fi anunțată după adevăr. Spunând că Isus nu se uită la fața omului, fariseii răspund acuzației pe care Isus a adus-o împotriva lor spunând că „toate faptele lor le fac pentru a fi admirați”. De aceea fariseii nu pot vesti calea lui Dumnezeu după adevăr, ci după interesele lor.

Pe de o parte este Isus care pune interesul omului ca valoare principală, pe de altă parte sunt fariseii care își pun prestigiul, doctrina lor ca interes. Cei care pun binele omului ca valoare principală vestesc calea lui Dumnezeu după adevăr, ceilalți vestesc numai ceea ce reprezintă expresiile puterii lor, ale setei lor de prestigiu.

Spune-ne, așadar… Nu este o cerere, verbul este la imperativ; ei pretind. Este permis sau nu a plăti tribut Cezarului?

Capcana este bine gândită. Suntem în templu și ei îl întreabă pe Isus dacă este permis, conform legii, să plătească tribut Cezarului. Cezar este termenul care îl indică pe împărat, în acest caz era Tiberiu. Oricum ar răspunde, Isus își face rău: dacă este în favoarea plății tributului Cezarului, merge împotriva legii, în care Dumnezeu trebuia să fie recunoscut ca singurul domn, dacă este împotriva plății, poate fi acuzat de irodieni – brațul înarmat – de a fi un subversiv.

Revoluțiile din acea vreme începeau întotdeauna cu cei care se revoltau împotriva acestui tribut, a acestei taxe grele pe care toți, bărbați și femei de la doisprezece până la șaizeci și cinci de ani, trebuiau să o plătească. Deci, oricum ar răspunde, Isus își face rău.

Dar Isus, cunoscând răutatea lor, literalmente „malignitatea lor”… Este aceeași răutate de la care Isus cere să fie scutită comunitatea sa, „eliberează-ne de cel rău” (Mt 6, 9-13). Le-a răspuns: „Ipocriților…”. Isus nu se lasă încântat de aceste personaje care ostentau atâta religiozitate și atâta apropiere de Domnul. Isus îi numește „ipocriți”, care, în limba vremii, înseamnă „comedianți, persoane cu atitudini teatrale”. Toată religiozitatea lor de care făceau paradă, toată spiritualitatea lor este doar o comedie pe care o fac pentru a câștiga aplauzele și admirația oamenilor.

De ce vreți să mă puneți la încercare? Evanghelistul scrie „de ce mă ispitiți”. Fariseii, cei care se considerau conducătorii spirituali ai poporului, cei mai apropiați de Dumnezeu, sunt în realitate instrumente ale diavolului și, asemenea diavolului, continuă să-l ispitească pe Isus. Deci evanghelistul ne invită să nu ne lăsăm înșelați de cei care poartă aceste veșminte, aceste însemne religioase, care par să semnifice apropierea lor de Domnul. Sunt unelte ale diavolului.

Isus îi recunoaște și spune: De ce mă ispitiți? Apoi, pe cei care au vrut să-i întindă o capcană, el este cel care îi bagă în încurcătură. De fapt, pe neașteptate, el spune: Arătați-mi moneda tributului! Suntem în zona templului. În templu nu poate intra nicio monedă cu efigie umană, iar moneda împăratului îl înfățișa pe Tiberiu cu chipul lui Dumnezeu.

De aceea existau schimbătorii de bani care schimbau acești dinari. Deci în templu nu se putea intra cu banii păgânilor, era un sacrilegiu. Ei bine, Isus le cere pe neașteptate să-i arate moneda tributului. Iar ei, fără să se gândească de două ori, i-au prezentat un dinar. Dar cum? Tocmai fariseii, susținătorii fanatici ai purității, fanaticii convinși, tradiționaliștii care respectau toate legile și preceptele, tocmai ei le încalcă în templu?

Evanghelistul spune de fapt că, arătându-i dinarul, ei îi arată care este adevăratul lor Dumnezeu. Adevăratul Dumnezeu al fariseilor nu este Tatăl lui Isus; este mamona, interesul. De aceea, în templu, în sanctuarul lui Dumnezeu, ei au dinari, pentru că este singurul lor dumnezeu adevărat. Conveniența, interesul este ceea ce determină acțiunea lor.

El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta și inscripția?”. În imagine era înfățișat împăratul Tiberiu ca un Dumnezeu. I-au răspuns: „Ale Cezarului”, ale împăratului. Atunci le-a zis: „Restituiți-i, așadar…”. Ei l-au întrebat dacă trebuie să plătească, dar Isus nu spune să plătească, spune să restituie, adică să-i dea înapoi Cezarului ceea ce este al Cezarului, adică să nu recunoască domnia Cezarului. Dar, pentru a nu o recunoaște, trebuie să-i restituie moneda. Dacă o păstrează înseamnă că într-un fel sunt complici la această asuprire.

Și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. De ce trebuie să restituie fariseii lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu? Pentru că fariseii au uzurpat și desfigurat chipul și imaginea lui Dumnezeu cu tradițiile lor. După cum a anunțat deja Isus, ei au anulat porunca lui Dumnezeu pentru a face loc invențiilor lor, tradițiilor lor. Deci Isus spune: „Negați domnia Cezarului, dar restituiți-i dinarul! Și restituiți-i lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, poporul pe care l-ați luat în stăpânire!”

Versetul final, care nu este în partea liturgică, este important. Când au auzit, au rămas uluiți și l-au lăsat, exact ca diavolul după ispitiri. Pe farisei, cei mai apropiați de Dumnezeu, evanghelistul îi denunță ca instrumente ale diavolului, pentru că Dumnezeu este iubire generoasă care se pune în slujba oamenilor, diavolul este puterea și interesul.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici