Dacă voiește cineva să vină după mine

Duminica a 22-a de peste an – 3 septembrie 2017

Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 16,21-27

În acel timp, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie.

Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: «Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată». Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: «Mergi în urma mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor».

Atunci Isus a spus discipolilor săi: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze! Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla.

Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde viața? Sau ce va da omul în schimb pentru viața sa?

Căci Fiul omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.

Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu-l vor vedea pe Fiul omului venind în împărăția lui».

Matei 16,21-27

Discipolilor care îl urmează pe Isus crezând că el este Mesia cel triumfător, cel biruitor, cel anunțat de tradiție, care va cuceri și va prelua puterea la Ierusalim, Isus le vorbește pentru prima dată în mod deschis despre ceea ce îl așteaptă la Ierusalim.

Suntem la capitolul 16 din Evanghelia după Matei, începând de la versetul 21. De atunci a început Isus, deci înseamnă o serie de învățături care continuă pe tot parcursul călătoriei sale, să le explice discipolilor săi că trebuie… Verbul „a trebui” este un verb tehnic care indică voința lui Dumnezeu. Să meargă la Ierusalim și să sufere.

Acest verb este o creație a evangheliștilor pentru că seamănă foarte mult cu cuvântul „Paște”. De fapt, verbul „a suferi” în greacă este pasco și are asonanță cu termenul Pasca, care înseamnă Paște, pentru că evangheliștii l-au văzut în Isus pe adevăratul miel pascal. Să sufere multe din partea prezbiterilor, a marilor preoți și a cărturarilor; toți aceștia sunt componenții Sinedriului, cel mai înalt organism juridic al Israelului. Să fie ucis… Deci Isus nu va merge să cucerească puterea, ci va fi ucis de deținătorii puterii religioase. Cei mai înalți reprezentanți ai instituției religioase vor fi asasinii lui Isus. Însă el adaugă: iar a treia zi să învie.

„A treia zi” nu este o indicație cronologică, numărul trei indică ceea ce este deplin, ceea ce este complet, deci va fi ucis, dar va reveni la viață pe deplin. Ei bine, de îndată ce Isus a spus asta, Petru intră în joc. Evanghelistul îl prezintă pe Simon numai cu supranumele negativ, termen tehnic cu care Matei indică opoziția, contrarietatea acestui discipol față de ceea ce anunță Isus.

Petru l-a tras spre el, deci îl înșfacă și, de îndată ce Isus începe să explice, Petru își începe rezistența. Și a început să-l certe, literalmente să-i reproșeze, și este termenul folosit pentru a-i alunga pe demoni. Deci, pentru Petru, ceea ce a spus Isus nu corespunde voinței divine, ci este de-a dreptul un gând satanic, un gând demonic.

Traducerea spune: Să te ferească Dumnezeu, dar literalmente este: Să te ierte, și se subînțelege Dumnezeu. Este o expresie care era folosită pentru cei care îl abandonaseră pe Dumnezeu. Se găsește și în profetul Ieremia, capitolul 5, versetul 7. Deci: Să te ierte, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată. Deci, pentru Petru, ceea ce spune Isus este ceva departe de Dumnezeu, pentru care Dumnezeu trebuie să-l ierte, de-a dreptul un gând demonic.

Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană!”. Sunt aceiași termeni pe care i-a folosit Isus în pustiu pentru a respinge seducțiile ispititorului. La fel ca ispititorului, diavolului, Isus spune: Pleacă de aici! Dar Isus nu o rupe cu discipolul, îi dă o șansă: Pune-te din nou în spatele meu!

Dar între timp Petru este în față și vrea să indice el calea, drumul, dar el este Satana, adversarul. Atunci Isus spune: Du-te în spatele meu, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine. Cel pe care Isus îl definise ca fiind o piatră potrivită pentru construirea ecclesiei sale, anume comunitatea credincioșilor convocați de Domnul, cel care fusese chemat să fie o cărămidă pentru construcție, devine acum o piatră de poticnire, o piatră de scandal.

De ce? Pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, adică categoriile iubirii și ale slujirii, ci la cele ale oamenilor, adică categoriile puterii și ale dominației. Isus înțelege că nu numai Petru are această mentalitate, ci și toți ceilalți discipoli. Iată atunci că se adresează celorlalți discipoli ai săi. Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine…”. Isus l-a invitat pe Petru să meargă în urma lui, iar acum arată care sunt condițiile pentru a-l putea urma.

Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine. A se renega pe sine nu înseamnă a-și mortifica existența, ci a renunța la aceste gânduri de ambiție, de succes, de supremație. Iar apoi continuă, literalmente să-și ridice crucea. Crucea nu este dată de Dumnezeu, ci este luată de oameni. Evanghelistul folosește verbul „a ridica”, care indica momentul în care condamnatul trebuia să ridice de jos patibulum-ul (stâlpul orizontal al crucii) și să și-l pună pe umeri.

Apoi de acolo, de la tribunal, să iasă pe poarta cetății pentru a merge la locul unde urma să fie executat. Era momentul cel mai teribil, momentul singurătății. Lumea avea obligația religioasă să insulte și să maltrateze această persoană.

Să-și ridice crucea… Crucea era pedeapsa cu moartea rezervată drojdiei societății. Deci Isus nu vorbește despre suferință și durere, ci vorbește despre scandalul pe care îl presupune urmarea lui Isus, un scandal care ajunge să-l considere pe Isus și pe cei care îl urmează lepădături ale societății, persoane de-a dreptul respinse de Dumnezeu, pentru că crucea era supliciul pentru cei blestemați de Dumnezeu. Și să mă urmeze.

Deci Isus nu vorbește despre moartea pe cruce, ci despre drumul spre supliciu, un drum în singurătate, un drum al dezonoarei. Dacă discipolii nu sunt gata să-și piardă reputația – pentru că despre asta este vorba – să nu se gândească să-l urmeze, pentru că a-l urma pe Isus înseamnă a se îndrepta spre cea mai mare dezonoare. Și apoi Isus adaugă: Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla.

Cei care trăiesc pentru alții își realizează pe deplin existența, cei care trăiesc centrați exclusiv pe propriile nevoi, pe propriile necesități, o distrug. Deci aceasta este alternativa pe care o oferă Isus. A trăi pentru alții, a dărui, nu înseamnă a pierde, ci a câștiga. Înseamnă a ne realiza pe deplin pe noi înșine.

Iar Isus comentează: Ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde viața? La ce folosește să câștigi atât de mult, să cucerești atât de mult și apoi să te pierzi pe tine însuți? Aceasta este semnificația. Este o critică pe care Isus o face oamenilor cu putere, orice putere. Persoanele care au cucerit puterea, devorate de ambiția lor, sunt persoane care au atât de multe, dar nu au nimic pentru că s-au pierdut complet pe ele însele.

Sunt persoane cu vieți în derivă, cu fericirea în derivă. Căci Fiul omului… Fiul omului îl indică pe Isus în plinătatea condiției divine. Va veni în gloria Tatălui său. Isus contrapune maxima dezonoare, pedeapsa cu moartea la care a fost condamnat de sinedriu, deci maxima dezonoare a instituției religioase, cu maxima onoare din partea lui Dumnezeu.

Deci în gloria Tatălui său, cu îngerii săi. Iar aici Isus citează cartea Proverbelor, capitolul 24, versetul 12, și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut, literalmente „după faptele sale”. Omul este evaluat după viața pe care a practicat-o, după faptele pe care le-a făcut și nu după ideile sau doctrinele religioase pe care le-a profesat. Tocmai ceea ce facem pentru alții este ceea ce determină existența noastră.

Există o altă parte care nu este prezentă în versiunea liturgică, dar este importantă. Isus anunță că cei prezenți nu vor muri înainte de a-l fi văzut pe Fiul omului venind cu împărăția sa. De fapt, el anunță episodul care va urma și care este cel al schimbării la față, în care Isus demonstrează că moartea nu-l distruge pe om, ci îl potențează pe deplin.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice