Când Satana se ridică împotriva lui însuși

Duminica a 10-a de peste an – 10 iunie 2018

Dacă Satana se ridică împotriva lui însuși şi este dezbinat, nu poate să se mențină, ci s-a terminat cu el – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp Isus a intrat într-o casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce. Când au auzit ai săi, au venit să pună mâna pe el, căci spuneau că și-a ieșit din fire.
Iar cărturarii, care coborâseră din Ierusalim, spuneau: «Este posedat de Beelzebul și îi scoate pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor».
Dar el, chemându-i, le spunea în parabole: «Cum poate Satana să-l alunge pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. La fel și Satana, dacă se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască bunurile, dacă mai întâi nu-l leagă. Numai atunci îi va putea jefui casa.
Adevăr vă spun: toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și chiar toate blasfemiile pe care le vor zice, dar cine va spune blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veci: este vinovat de un păcat veșnic». Pentru că spuneau: «Este posedat de un duh necurat». Au venit mama și frații lui și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: «Iată, mama ta, frații tăi și surorile tale sunt afară și te caută». Dar el le-a răspuns: «Cine este mama mea și cine sunt frații mei?». Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: «Iată mama mea și frații mei! Căci oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă».

Marcu 3,20-35

Isus a comis o autentică nebunie. În fața respingerii din partea Israelului, care a decis chiar să-l asasineze, Isus se separă și instituie doisprezece discipoli, doisprezece precum triburile care alcătuiau Israelul. Isus compune noul Israel. În fața acestei ruperi clamoroase a lui Isus de instituția religioasă, iată reacția familiei și a instituției. Evanghelistul Marcu scrie în capitolul 3, versetele 20-35, că „auzind acest lucru”, adică auzind de această ruptură a lui Isus de instituție, „au ieșit să-l prindă”, literalmente să-l aresteze. Este același verb care este folosit la prinderea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus. „Căci spuneau că și-a ieșit din fire”, adică este nebun, pentru că nu putea fi decât o nebunie. Pentru a justifica această acuzație de nebunie, evanghelistul introduce și acuzația cărturarilor care au coborât tocmai de la Ierusalim, sediul instituției religioase – cărturarii sunt cei mai înalți responsabili ai Sinedriului – și care sentențiază: „Acesta este posedat de Beelzebul”. Cine este Beelzebul? Exista o zeitate filisteană numită Belzebub, care era zeul muștelor, iar fariseii, pentru a împiedica cultul față de această divinitate – a existat și un rege, regele Ahazia care se dusese să invoce vindecarea –, o transformaseră în Ba‘al zĕbūl, adică zeul bălegarului, care nu numai că nu păzește de muște, ci le atrage. Acuzația adusă de cărturari este subtilă: „Feriți-vă de Isus!”. Ei nu pot nega că Isus îi vindecă pe oameni, dar spun că îi vindecă pentru a-i infecta și mai mult.

Așadar, Isus îi cheamă și le demonstrează inconsistența discursului lor, spunând: „Cum poate Satana să se alunge pe el însuși?”. Dacă Satana se alungă singur pe el, s-a terminat cu el. Și apoi, iată sentința foarte dură: „Adevăr…”, deci ceea ce spune Isus este sigur, „toate păcatele le vor fi iertate fiilor oamenilor, chiar și toate blasfemiile pe care le vor zice”… Păcatele, care sunt rodul ignoranței și al fragilității, vor fi iertate, dar, declară Isus, „cine va spune blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veci: este vinovat de un păcat veșnic”.

Și apoi evanghelistul continuă: „Pentru că spuneau: «Este posedat de un duh necurat»”. Iată motivul. Ce este acest păcat împotriva Duhului Sfânt? Este ceea ce declarase deja profetul Isaia, sunt cei care numesc răul, bine și binele, rău. Adică acești cărturari înțeleg, știu, sunt oameni culți, persoane care cunosc Biblia; ei știu că, dacă Isus acționează astfel, face acest lucru prin puterea care îi vine de la Dumnezeu, dar nu pot să admită asta, pentru că, dacă admit, tot prestigiul și stăpânirea lor asupra oamenilor se duce de râpă. Atunci îl defăimează pe Isus. Deci spun că ceea ce este bine, activitatea pe care o desfășoară Isus, este un rău, pentru a-și menține prestigiul lor. Dar de ce nu vor fi iertați niciodată? Pentru că nu vor cere niciodată iertare. Când Isus l-a iertat pe paralitic, aceiași cărturari au rostit sentința: „Blasfemiază!”, adică este vinovat de moarte.

În acest moment, scrie evanghelistul, „au sosit mama și frații săi”, deci întregul clan familial și, „stând afară”… A sta afară” înseamnă că nu au înțeles învățătura lui Isus; ei cred că au putere asupra lui. „Trimit să-l cheme”. Dar, subliniază evanghelistul, există un impediment. În jurul lui Isus era așezată mulțimea, iar termenul pe care îl folosește Marcu indică o mulțime mixtă, formată din persoane necurate, din persoane păgâne. „Și i-au spus: «Iată, mama ta, frații tăi și surorile tale sunt afară și te caută!»”. Verbul a căuta, în Evanghelia după Marcu, are întotdeauna o conotație negativă cu referire la Isus.

Și iată răspunsul teribil, cutremurător din partea lui Isus: Cine este mama mea și cine sunt frații mei?. Adică cei de acolo, de afară? Cei care se rușinează de mine, de nebunul casei? „Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui” – deci nu o vede nici pe mama, nici pe frații lui, care au rămas afară –, Isus spune: „Iată mama mea și frații mei!”.

Și apoi invitația, invitația adresată clanului său familial, în special mamei și fraților săi: „Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este și frate și soră și mamă”. La Nazaret, clanul familial al lui Isus este victima învățăturii cărturarilor (teologii oficiali), convins cu adevărat nu numai că Isus este nebun, ci că este un posedat. Isus vrea să-i facă să înțeleagă că cei cu adevărat posedați sunt reprezentanții instituției religioase care, pentru a nu-și pierde prestigiul, spun că acțiunea lui Isus este negativă și face rău.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici