Dacă cineva vrea să vină după mine

Duminica a 22-a de peste an – 30 august 2020

Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie.
Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: «Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată». Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: «Mergi în urma mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor».
Atunci Isus a spus discipolilor săi: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze! Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla.
Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde viața? Sau ce va da omul în schimb pentru viața sa?
Căci Fiul omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.
Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu-l vor vedea pe Fiul omului venind în împărăția lui».

Matei 16,21-27

Desigur, Petru l-a recunoscut pe Isus ca fiind Fiul Dumnezeului cel viu – cel care comunică viață – dar și ca fiind Cristosul, iar Isus le interzice discipolilor săi să vestească acest mesaj, și anume că el este Cristosul. De ce? Cristosul, cu articol hotărât, îl indică pe Cristosul tradiției, adică pe Mesia tradiției, cel care avea să cucerească puterea, motiv pentru care în pasajul de astăzi – capitolul 16 din Matei, versetele 21-27 – evanghelistul scrie: „Isus a început să le explice discipolilor săi că trebuia să meargă la Ierusalim…”. Acest lucru era cunoscut, cetatea sfântă… Dar trebuia să meargă pentru a cuceri puterea. În schimb, iată surpriza: „și să sufere multe…”. Chiar și acest lucru era prevăzut, pentru că ar fi trebuit să lupte. Dar din partea cui avea să sufere multe? Tocmai din partea celor mai înalți reprezentanți ai instituției religioase, întregul sinedriu. De fapt, spune Isus: „din partea bătrânilor…” – senatorii –, „a marilor preoți și a cărturarilor…” și chiar „să fie ucis”. Și apoi, adaugă Isus, „a treia zi să învie”.

Și aici are loc incidentul: Petru, care a fost proclamat o piatră pe care se construiește – pe stânca care este Isus – comunitatea sa, într-o clipită, din piatră dată pentru construcție se transformă într-o piatră a scandalului. Într-adevăr, evanghelistul scrie: „Petru l-a luat la sine…” – adică l-a prins pe Isus – „și a început să-l certe”. Evanghelistul folosește pentru acțiunea lui Petru verbul care este folosit pentru exorcisme, pentru cei îndemoniți. Deci Isus spune ceva contrar lui Dumnezeu din punctul de vedere al lui Petru. Iar aici folosește de-a dreptul o formulă de execrație, adică o formulă prin care se exprimă o condamnare severă, oroare, repugnanță față de ceea ce a spus Isus. Literalmente spune: „Dumnezeu să te ierte…”, și era o exprimare folosită pentru cei care l-au abandonat pe Domnul, „asta nu ți se va întâmpla niciodată”.

Apoi, întorcându-se, Isus i se adresează lui Petru, iar aici evanghelistul folosește același refuz pe care l-a folosit în episodul ispitirilor pentru satana: „Pleacă, Satană…”. Cu Petru, însă, Isus nu se limitează doar să-l mustre cu aceste cuvinte teribile, „pleacă, Satană”, ci îl invită: „Pleacă, pleacă de aici…”, dar „în urma mea”, adică îi reînnoiește invitația pe care i-a făcut-o în capitolul 4 la versetul 19: „Veniți după mine…”, fii discipolul meu. Deci Isus nu-l respinge, pe Satana l-a respins, dar acestui discipol îi oferă încă o șansă: „Pleacă, pune-te din nou în spatele meu”, și îl numește „Satană”, dușman, rival al lui Dumnezeu.

Și adaugă Isus: „Tu ești un scandal pentru mine…”. Iată, termenul grecesc „scandal” indică o piatră în zonele rurale, care este pe jumătate în pământ, nu este observată și îi face pe trecători să se împiedice, iar de aici este piatra scandalului, a poticnirii. Prin urmare, cel care a fost o piatră pentru construcție devine acum o piatră a scandalului, „pentru că nu gândești conform lui Dumnezeu, ci conform oamenilor”, și anume cu categoriile succesului.

Isus, văzând că Petru nu este altceva decât purtătorul de cuvânt al gândirii altora, acum se adresează tuturor discipolilor săi și reînnoiește condiția pe care a pus-o deja pentru a fi urmat: Dacă cineva vrea să vină după mine…” – Isus i-a spus lui Petru: „pleacă în spatele meu”, deci acum îi spune foarte clar ce înseamnă să meargă în spatele lui – „să se renege pe el însuși…”. A se renega pe sine nu înseamnă a renunța la propria viață, la propriile aspirații, ci la aceste idealuri de succes, de glorie, de ambiție… „Să-și ridice crucea…”. Isus aici nu vorbește despre tortura finală a morții pe cruce, ci este momentul exact în care acuzatul era condamnat la această tortură și trebuia să-și pună pe umeri axa orizontală a crucii și apoi să fie condus la locul martiriului, al uciderii. Era cel mai înfricoșător moment pentru că toată mulțimea se simțea autorizată să insulte, să jignească, să lovească. Așadar, Isus îl invită pe Petru și pe discipoli, care urmează idei de ambiție, de succes, care cred că merg la Ierusalim să împartă gloria cu regele – este de ajuns să ne gândim la cererea lui Iacob și Ioan: „Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta!” –, să accepte în schimb să fie scursuri ale societății, asemenea condamnatului care își pune pe umeri instrumentul de execuție, să fie paria societății, să fie disprețuiți.

„Și apoi să mă urmeze”. Deci, condiția pe care Isus o pune pentru a-l urma este – am putea traduce în termeni moderni și mai ușor de înțeles – aceea de a ne pierde propria reputație, a accepta să nu fim considerați, pentru că numai în acest fel suntem pe deplin liberi și Isus are nevoie de persoane pe deplin libere.

Iar apoi Isus încheie și spune: „Cine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cine își pierde viața din cauza mea, o va afla”. Omul este evaluat în funcție de viața pe care a practicat-o, nu în funcție de ideile religioase pe care le-a profesat, iar cei care își dăruiesc propria existență sunt cei care o realizează pe deplin.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici