Dacă ați avea credință!

Duminica a 27-a de peste an – 6 octombrie 2019

Dacă ați avea credință! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Dacă fratele tău îți va greși, mustră-l, iar dacă se căiește, iartă-l!
Dacă va greși împotriva ta de șapte ori pe zi şi de șapte ori se întoarce la tine, spunând: „Îmi pare rău!”, tu să-l ierți!».
Apostolii i-au spus Domnului: «Mărește-ne credința!». Iar Domnul a spus: «Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune sicomorului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!” şi v-ar asculta.
Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp îi spune: „Vino îndată şi așază-te la masă”? Nu-i va spune mai degrabă: „Pregătește-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujești până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu”? Oare e nevoie să-i mulțumească slujitorului că a făcut cele poruncite?
Tot așa şi voi, când faceți toate cele care vă sunt poruncite, spuneți: „Suntem slujitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem”».

Luca 17, 5-10

Isus vrea să-și conducă discipolii de la religie la credință, de la o relație cu Dumnezeu bazată pe supunere, pe obediența față de legile sale, o relație care face din credincios un slujitor față de Domnul său, la o relație cu Tatăl bazată pe asemănarea cu el și pe practicarea iubirii sale. Aceasta este o relație care face din credincios un fiu al lui Dumnezeu.

Pentru ca acest lucru să fie posibil – iar Isus, în această Evanghelie după Luca pe care o comentăm, i-a invitat în repetate rânduri pe discipolii săi să fie asemenea Tatălui, adică să fie buni până la capăt –, iubirea ucenicului trebuie să atingă o calitate asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu. Și care este calitatea iubirii lui Dumnezeu? Cea care se exprimă prin iertarea necondiționată.

Iată de ce – suntem la capitolul 17 din Luca, începând de la versetul 5 – Isus spune: „Dacă fratele tău greșește, mustră-l, dar dacă se căiește, iartă-l”. Și Isus, anticipând deja obiecția, spune: „Dacă va greși împotriva ta de șapte ori pe zi…” – numerele nu indică o cantitate, ci o calitate – „şi de șapte ori se întoarce la tine spunând „Îmi pare rău!”, tu să-l ierți!”.

Evanghelistul folosește această ultimă expresie cu un verb la imperativ. Deci este un imperativ să ierți pe oricine comite vreo greșeală. Numărul, după cum spuneam, nu indică o cantitate, ci calitatea. Calitatea iertării tale, spune Isus, trebuie să fie ca cea a lui Dumnezeu.

Și tocmai în acest moment intervin apostolii cu o întrebare, cu o afirmație care este complet deplasată. „Apostolii i-au spus Domnului: Mărește-ne credința!”. Dar credința nu poate fi mărită, nu poate fi dată, pentru că credința nu este dată de Dumnezeu. Credința nu este un dar pe care Dumnezeu îl dă unora într-o măsură mai mare, altora într-o măsură mai mică și altora deloc. Credința este răspunsul oamenilor la darul iubirii pe care Dumnezeu îl dă întregii omeniri.

Oricine răspunde, aceasta este credința. Deci a mări sau nu credința, nu depinde de Dumnezeu, ci depinde de răspunsul omului. Iată de ce Isus răspunde: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar…. Grăuntele de muștar este în mod proverbial cel mai mic grăunte, foarte mic, deci un nimic. „Ați spune dudului acestuia…”. Sau sicomorului… Aici traducerea poate fi dud sau sicomor, o plantă care avea rădăcini atât de adânci încât se credea că era greu de smuls, era o plantă care, odată plantată, dura șase sute de ani.

„Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare! şi el v-ar asculta”. Așadar, Isus spune că acești discipoli nu au credință deloc, pentru că ar fi de ajuns un sâmbure din această credință. Ei nu au răspuns încă la darul iubirii pe care Dumnezeu le-a oferit. De aceea Isus propune o alternativă. Dacă nu acceptă oferta lui de a deveni fii ai lui Dumnezeu, de a avea o relație cu Tatăl bazată pe asemănarea cu iubirea sa, ei rămân în condiția de slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai Domnului lor, bazați pe supunere.

În această Evanghelie, la ultima cină, Isus va afirma: „Iată, eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește”. Noutatea adusă de Isus este că Dumnezeu nu cere să fie slujit de oameni, ci El este acela care se pune în slujba oamenilor. Iar cu puțin timp înainte, în capitolul 12, aproape ca o imagine a Euharistiei, Isus vorbise despre acel domn care s-a întors noaptea acasă și, găsindu-i pe slujitori în picioare… Ce va face? Nu se va lăsa slujit, ci se va pune el să-i slujească pe slujitori.

Aici, în schimb, este exact invers.

„Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp îi spune: Vino îndată şi așază-te la masă”? Exact opusul a ceea ce afirmase Isus în capitolul 12. Acolo era domnul cel care și-a pus slujitorii la masă și a început să-i slujească. Aici se spune exact contrariul.

„Nu-i va spune mai degrabă: «Pregătește-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujești până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu»”? Ce este această contradicție? Ei bine, Isus propune o alternativă. Fie acceptați această ofertă a iubirii lui Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu vă eliberează, iar această iubire se exprimă prin iertare necondiționată, fie rămâneți în condiția de slujitori ai Domnului vostru.

Iată deci concluzia acestui pasaj care a fost adesea înțeles greșit, ca și cum ar semnifica inutilitatea acțiunii creștine. „Tot așa şi voi, când faceți toate cele care vă sunt poruncite…”. Acest verb, a porunci, se referea la respectarea legii. „Spuneți: Suntem servitori inutili”. Aici traducerea nu este exactă pentru că nu sunt slujitori inutili: făcuseră ceea ce trebuiau să facă. Nu este adevărat că sunt inutili. Este mai bine să traducem cu „Suntem pur și simplu slujitori. Am făcut ceea ce trebuia să facem”.

Iată, Isus propune o alternativă, nu impune, ci oferă. Fie devenim fii ai lui Dumnezeu, deci pe deplin liberi să iubim și să slujim, sau rămânem în condiția de slujitori. Dar cine rămâne în condiția de slujitor nu va putea niciodată să experimenteze libertatea, plinătatea și bucuria pe care le poate manifesta comuniunea lui Dumnezeu care se revelează alor săi ca Tată.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici