Cuvântul s-a făcut trup și a venit în noi

Nașterea Domnului (Crăciunul) – 25 decembrie 2016

Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască între noi – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 1,1-18

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.

Acesta era la început la Dumnezeu.

Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există.

În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.

A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan.

Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el.

Nu era el lumina, ci [a venit] să dea mărturie despre lumină.

[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om.

Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut.

A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.

Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.

Şi Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască în noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.

Ioan a dat mărturie despre el și a strigat, zicând: «Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine».

Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har.

Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.

Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul primul născut, care este Dumnezeu și este în sânul Tatălui, el l-a revelat.

Ioan 1,1-18

Liturgia din această duminică ne prezintă prologul Evangheliei după Ioan. Sunt primele 18 versete ale Evangheliei sale, în care evanghelistul rezumă și anticipează toată Evanghelia sa. Fiecare cuvânt din acest Prolog va fi apoi dezvoltat. Ei bine, evanghelistul începe prin a corecta Scriptura și termină prin a o dezminți. Într-adevăr, el își începe Evanghelia scriind: „La început era Cuvântul”, Este un cuvânt creator, care realizează planul lui Dumnezeu în creație. „Era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Evanghelistul corectează interpretarea biblică din cartea Genezei, prima carte cu care se deschide Biblia, unde este scris: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul”. Pentru evanghelist, încă înainte de a crea cerul și pământul, Dumnezeu a avut acest proiect, pe care a dorit să-l realizeze. Mai mult decât atât, folosind termenul „cuvânt”, evanghelistul contrastează cu tradiția biblică, care spunea că lumea a fost creată în vederea celor zece cuvinte, adică Decalogul; nu, există un singur cuvânt care se va manifesta în această Evanghelie, într-o singură poruncă, aceea a lui Isus: „să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu!”.

Dacă evanghelistul începe prin a corecta Biblia, el își încheie prologul dezmințind-o. Într-adevăr, el scrie la versetul 18, în mod peremptoriu: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu”. Dar cum poate evanghelistul să spună așa ceva? În Biblie citim totuși că Moise, Aaron și alți 70 de bătrâni l-au văzut pe Dumnezeu. Evanghelistul nu este de acord: au avut experiențe parțiale și, prin urmare, legea pe care o exprimă, pe care o exprimă Moise, nu poate manifesta plinătatea voinței lui Dumnezeu. Deci evanghelistul este lapidar: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu”.

„Fiul primul născut, care este Dumnezeu și este în sânul…”. În sân înseamnă în deplină intimitate. „Tatălui, el l-a revelat”. Este importantă această afirmație: pentru evanghelist Isus nu este ca Dumnezeu, ci Dumnezeu este ca Isus. Tot ceea ce credeam că știm, că am fost învățați despre Dumnezeu, trebuie acum verificat cu ceea ce vedem în Isus în această Evanghelie… Tot ceea ce corespunde, coincide, trebuie menținut, dar tot ceea ce se distanțează sau chiar îi este contradictoriu, trebuie eliminat. Atunci când, în această Evanghelie, în capitolul 14, unul dintre ucenici, Filip, îi cere lui Isus: „Arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”, Isus va răspunde: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”. Deci Isus nu este ca Dumnezeu, ci Dumnezeu este ca Isus. Așadar, evanghelistul își încheie prologul cu o invitație de a ne concentra toată atenția asupra figurii lui Isus.

Ei bine, mergând în sens contrar, în acest prolog, evanghelistul afirmă: „Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul…”, o expresie care indică iubirea generoasă, iubirea credincioasă care se face dar, „au venit prin Isus”. Isus, care este singura manifestare adevărată a lui Dumnezeu, inaugurează o nouă relație cu Dumnezeu: în timp ce Moise, slujitorul lui Dumnezeu, impusese o lege între slujitori și stăpânul lor, bazată pe ascultarea față de lege, Isus, care nu este slujitorul lui Dumnezeu, ci fiul lui Dumnezeu, propune o alianță între fii și tatăl lor, care nu mai este bazată pe supunerea față de lege, ci pe îmbrățișarea și practicarea iubirii sale.

Și, mergând tot în sens contrar în acest prolog pentru a-l înțelege, „din plinătatea lui…”, din realizarea acestui cuvânt în Isus, „noi toți am primit: har peste har”. Iată dinamica vieții credinciosului, a comunității creștine: este o iubire care hrănește iubirea, iubire comunicată care se transformă apoi în iubire dăruită. Iar versetul cel mai important, pus chiar în centrul acestui prolog, este versetul 12, unde mai devreme evanghelistul scrisese: „A venit la ai săi”, acest proiect, această realitate,  „dar ai săi nu l-au primit”. Nu este o polemică cu o lume de care comunitatea creștină s-a îndepărtat de acum, ci este un avertisment să fim atenți să nu comitem aceleași greșeli, ca, atunci când Dumnezeu se prezintă, și se prezintă mereu sub forme noi, în numele Dumnezeul din trecut să nu-l recunoaștem pe Dumnezeul care vine.

Dar iată versetul cel mai important plasat în centru: „Însă celor care l-au primit”, care au îmbrățișat acest plan al lui Dumnezeu care se manifestă în Isus, „le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”. Nu ne naștem fii ai lui Dumnezeu, ci devenim, devenim primindu-l pe Isus în propria noastră existență și imitându-l în dragostea lui. Odată cu Isus, Dumnezeu nu mai trebuie căutat, ci îmbrățișat. Odată cu Isus omul nu mai trăiește pentru Dumnezeu, ci trăiește din Dumnezeu și, împreună cu el și asemenea lui, se îndreaptă spre ceilalți.

Iar la versetul 14 evanghelistul afirmă: Și acest plan „s-a făcut trup”, s-a realizat în slăbiciunea umanității „și a venit să locuiască în noi”. Nu înseamnă doar că a venit să locuiască printre noi, ci în noi. Odată cu Isus, Dumnezeu cere fiecărui om să fie primit în viața lui, pentru a se contopi cu el, pentru a dilata capacitatea sa de a iubi și a face din el singurul sanctuar adevărat din care să radieze iubirea și milostivirea Sa. În timp ce în vechiul sanctuar erau oamenii cei care trebuiau să meargă, și nu toți aveau acces, în noul sanctuar este acest sanctuar cel care merge spre cei din urmă, care merge spre cei excluși. Faptul că acest plan al lui Dumnezeu se manifestă în trup, în slăbiciunea cărnii, indică faptul că nu există dar al lui Dumnezeu care să nu treacă prin umanitate: cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult se manifestă divinul care este în noi.

Așadar, revenind la începutul prologului, am mers un pic în zig-zag pentru că este foarte lung, dar ca să-i înțelegem semnificația, iată că înțelegem ce a vrut să spună evanghelistul: încă de la început a existat acest proiect, acest plan al lui Dumnezeu, un cuvânt care se întrupează, se manifestă condiția divină și, în acest plan, scrie evanghelistul, „era viața și viața era lumina oamenilor; lumina în întuneric luminează, și întunericul nu a biruit-o”. Iată marea încurajare pe care ne-o dă evanghelistul: trebuie să îmbrățișăm această iubire a lui Dumnezeu și să o manifestăm. Nu trebuie să combatem întunericul, nu trebuie să risipim energie pentru a combate, ci trebuie să se extindă lumina. Pe măsură ce lumina se extinde, întunericul dispare. Această idee, care va circula apoi prin întreaga Evanghelie, va fi formulată mai târziu de Isus, cu câteva clipe înainte de a fi arestat, când Isus va spune: „Curaj, eu am învins lumea!”. Cei care se plasează de partea adevărului, a luminii, a iubirii, vor fi întotdeauna învingători asupra întunericului, a urii și a morții.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice