Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi

Nașterea Domnului (Crăciunul) – 25 decembrie 2011

Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 1, 1-18

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.

A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină.

Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.

Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.

Ioan a dat mărturie despre el și a strigat, zicând: «Acesta era cel despre care v-am spus: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”». Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au fost prin Isus Cristos.

Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unul născut al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Ioan 1, 1-18

La mulți ani! Crăciun fericit!

Cea mai frumoasă urare ne vine din liturgia acestei zile în care biserica ne propune Prologul la Evanghelia lui Ioan, primele optsprezece versete ale Evangheliei sale, care sunt un text în care evanghelistul rezumă toată teologia cărții sale.

Evanghelistul începe acest prolog prin corectarea Scripturii și îl încheie prin dezmințirea ei. De fapt, cum începe? La început era Cuvântul…

Evanghelistul se referă la prima carte a Bibliei, cartea Genezei, care începea cu aceste cuvinte: „La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul”. Dar el nu este de acord. Mai înainte de a crea cerul și pământul, la început exista deja Cuvântul. Termenul indică cuvântul creator, cel care realizează planul lui Dumnezeu în creație. Și evanghelistul se detașează și de spiritualitatea iudaică a vremii.

În această spiritualitate se spunea că la început erau cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu care sunt fundamentul celor zece porunci. Pentru evanghelist există un singur cuvânt care se va manifesta într-o singură poruncă, aceea a iubirii reciproce, pe care Isus o va da alor săi.

Deci încă de la început a existat acest plan al lui Dumnezeu, acest cuvânt creator al lui Dumnezeu, care trebuia să comunice omenirii viața. Nu putem comenta întregul Prolog aici, alegem doar câteva versete, așa că trec la versetul 4. În el era viața și viața era lumina oamenilor. În tradiția ebraică se spunea că lumina – iar prin lumină se înțelegea Legea – era viața oamenilor. Chiar și aici evanghelistul ia distanță: nu lumina este viața oamenilor, adică ceva exterior, Legea pe care individul trebuie să o respecte, ci viața este lumina oamenilor.

Răspunsul la dorința de plinătate a vieții pe care fiecare persoană o are în lăuntrul ei este lumina interioară care îi călăuzește pașii. Iar evanghelistul ne garantează că această lumină strălucește în întuneric. Lumina nu trebuie să lupte împotriva întunericului, nu trebuie să risipească energii, trebuie doar să-și extindă strălucirea. Și întunericul nu a învins-o. Iată garanția că forțele inamice ale acestui proiect al vieții nu l-au învins. Am văzut că tot ceea ce este viață, tot ceea ce este expresie a vieții vine de la Dumnezeu, iar tot ceea ce nu are viață, o sufocă sau o limitează, reprezintă întunericul conform Evangheliei.

În această Evanghelie, cu puțin timp înainte de a fi arestat, Isus va spune: „Curaj, eu am învins lumea!”. Așadar, oricine se pune de partea vieții și a luminii, este întotdeauna învingător. În centrul prologului, la versetul cel mai important, citim: A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Este un avertisment al evanghelistului adresat tuturor comunităților pentru ca acestea să nu repete greșelile lui Israel, care l-a așteptat atât de mult pe Domnul și nu l-a recunoscut atunci când a venit.

De ce? Dumnezeu face noi toate lucrurile. Oricine crede că poate descoperi noul cu parametrii vechiului, se înșală. Pentru a-l primi pe Dumnezeul care face noi toate lucrurile, este necesară o convertire, o schimbare continuă. Iar pentru a-l înțelege, trebuie să punem, ca și el, binele omului ca principală valoare a propriei existențe.

Deci există riscul ca, în numele Dumnezeului din trecut, să nu-l recunoaștem și să nu-l primim pe Dumnezeul care se manifestă în prezent. Dumnezeu este mereu nou, iar pentru a-l primi pe acest Dumnezeu care se face nou, trebuie să fim mereu noi. Există riscul ca, în numele tradiției, al doctrinei Dumnezeului din trecut, să nu fie descoperit și acceptat Dumnezeul care se face nou.

Și iată cel mai important verset din centrul prologului. Însă celor care l-au primit… Cu Isus, Dumnezeu nu mai trebuie căutat, ci primit; omul nu mai este orientat spre Dumnezeu, ci Dumnezeu este cel care cere să fie primit în viața omului și îi cere să nu mai trăiască pentru el, ci să trăiască din el și, împreună cu el și asemenea lui, să meargă spre ceilalți. Însă celor care l-au primit le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Fii ai lui Dumnezeu, potrivit acestei Evanghelii, nu ne naștem, ci devenim.

Este o propunere liberă pe care Dumnezeu o face oamenilor și pe care oamenii trebuie să o accepte. A deveni fii ai lui Dumnezeu înseamnă a avea propria sa viață, adică condiția divină, o viață capabilă să depășească moartea. Și evanghelistul continuă: Și Cuvântul s-a făcut carne.

Evanghelistul nu scrie, așa cum ne-am fi așteptat, „s-a făcut om”, ci folosește un termen grecesc care indică slăbiciunea umanității. Acest lucru este important. Nu se realizează într-un super-om pe care să-l admirăm, ci în slăbiciunea condiției umane. Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât ne face să înțelegem că nu există daruri ale lui Dumnezeu care să nu treacă prin umanitatea oamenilor.

De aceea, cu cât omul este mai uman, cu atât mai mult va străluci divinul din el. Cuvântul s-a făcut trup și a locuit, literalmente „a venit să-și ridice cortul” ca Dumnezeul Vechiului Testament care își avea cortul în mijlocul poporului, între noi. Traducerea spune „între noi”, dar evanghelistul scrie „în noi”. El nu este între noi, ci în noi. Dumnezeul lui Isus este atât de îndrăgostit de oameni încât cere să fie primit pentru a se contopi cu ei, a le extinde capacitatea de iubire și a face ca fiecare persoană și fiecare comunitate să devină singurul sanctuar adevărat în care radiază iubirea lui Dumnezeu.

Deci nu între noi, ci în noi. În această Evanghelie, Isus va spune că în cei care îl iubesc, el și Tatăl vor veni să locuiască. Deci nu mai există un sanctuar în care să mergem, ci fiecare individ devine sanctuarul care trebuie să meargă spre cei îndepărtați, cei marginalizați.

Și, încheind această analiză, sărim la versetul 17, unde acest Isus care duce la împlinire planul lui Dumnezeu indică o nouă relație cu Tatăl. Și care este aceasta? Pentru că Legea a fost dată prin Moise… Legea era ceva exterior omului și pe care omul trebuia să o respecte. Harul și adevărul, expresie care indică iubirea fidelă a lui Dumnezeu, au venit prin Isus.

Există o nouă relație cu Dumnezeu, care nu se mai bazează pe respectarea legii, ci pe îmbrățișarea iubirii sale; nu pe meritele oamenilor, ci pe nevoile lor. Aceasta este noutatea propusă de Isus. Credinciosul nu mai este cel care se supune lui Dumnezeu respectând legile sale, ci este cel care se aseamănă cu Tatăl îmbrățișând și practicând o iubire asemănătoare cu a lui.

Am văzut că evanghelistul începe prin a corecta scriptura și termină prin a o dezminți: Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Cum poate Ioan să scrie asta? Moise, Aaron și alții l-au văzut pe Dumnezeu. Nu. Evanghelistul nu este de acord. Ei au avut experiențe limitate și, fiind experiențe limitate, nu pot exprima plenitudinea voinței lui Dumnezeu.

Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, doar Fiul unul născut, care este Dumnezeu și este în sânul Tatălui, adică în deplină intimitate cu Tatăl, el l-a revelat. Iar de aici începe invitația evanghelistului de a ne concentra toată atenția asupra lui Isus. Isus nu este ca Dumnezeu, ci Dumnezeu este ca Isus. Atunci când Filip îi va spune: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”, Isus îi va răspunde: „N-ai înțeles că cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl?”.

Așadar, invitația evanghelistului de acum înainte este: „Concentrați-vă pe Isus!”. Numai înțelegându-l pe Isus și gesturile și cuvintele lui, vom ajunge să înțelegem cine este Dumnezeu.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice