De unde îmi este dată mie aceasta?
Duminica a 4-a din Advent – 23 decembrie 2018
Cum de mi-a fost dat să vină mama Domnului meu la mine? – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM
Luca 1,39-45
În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda.
A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duh Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: «Binecuvântată ești tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!».
Luca 1,39-45
În cartea a doua a lui Samuel, precum și în prima a Cronicilor, este relatat un episod foarte important din istoria lui Israel: recucerirea de către David a chivotului legământului pe care dușmanii, filistenii, îl cuceriseră. Transportând această arcă a alianței de pe câmpul de luptă la Ierusalim, această arcă a stat pe loc în casa lui Óbed-Edóm timp de trei luni și Domnul a binecuvântat toată această familie. Prin chivotul legământului înțelegem un cufăr din lemn acoperit cu aur, care conținea cele două table de piatră ale legii. Era darul lui Dumnezeu pentru poporul său Israel. Ei bine, evanghelistul o prezintă pe Maria drept chivotul noului legământ: și ea, asemenea chivotului legământului, va rămâne trei luni în casa Elisabetei, iar prezența ei va fi o binecuvântare. De ce? Pentru că Maria nu conține tablele legii în sânul ei, ci o persoană, pe Isus, nu un dar pentru un popor, ci pentru întreaga omenire. Dar să vedem ce ne scrie evanghelistul, este primul capitol, începând de la versetul 39, este imediat după buna vestire.
În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă. Când îl ai pe Domnul în tine, autenticitatea acestei prezențe se vede în voința de a te face un dar de iubire față de ceilalți. În grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. Este surprinzător că Maria, fiind nevoită să meargă în Iudeea, nu străbate valea mai liniștită a Iordanului, mai lungă, dar mai sigură, ci înfruntă cu zona muntoasă, adică Samaria, și era periculos să frecventezi acele locuri. Dar dorința de a comunica viață altora este mai importantă pentru Maria decât propria ei viață. Intrând în casa lui Zaharia, iar aici evanghelistul scrie în mod straniu: a salutat-o. Nu îl salută pe Zaharia, pe stăpânul casei, pe preot – Zaharia este omul ritualului, este omul cultului care nu a crezut in cuvântul Domnului și din acest motiv rămâne mut –, ci o salută pe Elisabeta. Are loc întâlnirea dintre fecioară și stearpă, cea care, împotriva tuturor așteptărilor și cea care, împotriva oricărei speranțe, s-au deschis la viață.
De îndată ce Elisabeta a auzit salutul… Salutul nu este o formalitate, nu se limitează la a dori binele, ci este ceea ce îl aduce. A tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duh Sfânt. Evanghelistul anticipează în acțiunea Mariei ceea ce va fi mai târziu activitatea lui Isus, a boteza în Duhul Sfânt, a-i impregna, a-i îmbiba pe oameni cu însăși viața divină. Și a exclamat cu glas puternic… Iar aici evanghelistul introduce o serie întreagă de citate, de episoade din Vechiul Testament referitoare la figurile marilor eroine ale poporului de la Iaéla până la Iudíta. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cărui lucru îi datorez ca maica Domnului meu să vină la mine? Expresia este aceeași pe care Arávna, proprietarul zonei în care va fi amplasată ulterior această arcă a alianței, i-a spus-o lui Davíd.
„Iată, de îndată ce a ajuns salutul tău la urechile mele, a tresăltat copilul în pântecele meu”. Și se încheie cu prima fericire a Evangheliei: Fericită aceea care a crezut… Dar trebuie să citim în contra luminii: dacă Maria este fericită pentru că a crezut, soțul, Zaharia, nu este fericit pentru că nu a crezut ceea ce i-a propus Domnul. Că se vor împlini cele spuse ei de Domnul! Pentru împlinirea cuvântului este necesară o colaborare deplină și activă din partea omului. Și care este împlinirea a ceea ce i-a spus Domnul? La buna-vestire, îngerul a spus: „Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu”. Iată, Maria care îl poartă pe Isus în sânul ei este imaginea că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.
Pr. Alberto Maggi, biblist.
Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.
Sursa: Centrul de Studii biblice
