Crăciunul nu este o fabulă mieroasă

„Nașterea lui Isus este ca și cum ar fi pătată cu o melasă dulceagă, care riscă să cauzeze împotmolirea adevărului evanghelic într-o frumoasă poveste care atinge corzile sentimentelor, dar care are un impact redus sau deloc asupra vieții credinciosului…” – Pe ilLibraio.it reflecția despre Crăciunul din Evanghelii de fratele Alberto Maggi, un biblist împotriva curentului

Evangheliile Crăciunului

E atât de schematic și de arid ceea ce scriu evangheliile despre Crăciun, pe cât de mieros a devenit modul de a-l prezenta și de a-l trăi. Nașterea lui Isus este, de fapt, ca și cum ar fi pătată cu o melasă dulceagă, care riscă să cauzeze împotmolirea adevărului evanghelic într-o frumoasă poveste care atinge corzile sentimentelor, dar care are un impact redus sau deloc asupra vieții credinciosului.

Evangheliștii nu au avut nicio intenție de a descrie minuțios cronica zilei, a lunii și a anului, necunoscute, în care s-a născut la Betleem un copil căruia părinții i-au dat numele de Isus, în ebraică Jeshua (care înseamnă „Domnul salvează”).

Ceea ce este prezentat în Evanghelii nu este o cronică, ci o interpretare a nașterii lui Isus, în lumina morții și a învierii sale, unde sentimentele sunt reduse la tăcere pentru a lăsa loc doar înțelesurilor. Pentru a afla care sunt acestea, este necesar să efectuăm o operațiune eficientă de curățare, pentru a ajunge la sensul profund al narațiunii evanghelice făcând-o să revină la suprafață din acea acumulare de legende, tradiții, devoțiuni, folclor, care a îngropat-o într-un fel. Lumina care apare după operațiunea de restaurare este anunțul realizării planului lui Dumnezeu pentru umanitate: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi” (In 1,14), adeverindu-se istoric în Isus din Nazaret și fiind propus, prin el, fiecărei persoane: „Celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).

Dar cine l-a primit? Nu conducătorii religioși, ci păstorii, paria lui Israel, nu evlavioșii farisei, ci magii, necurații păgâni. Cei care erau considerați excluși din planul lui Dumnezeu l-au primit pe Isus; cei care se considerau aleșii privilegiați au respins planul Domnului pentru umanitate („dar ai săi nu l-au primit”, In 1,11).

Iată, așadar, că acele detalii pe care evangheliștii le-au inclus în narațiunea lor, odată curățate de orice element străin, își dobândesc însemnătatea deplină, începând cu personajele. Matei prezintă o fată, pe Maria, care este însărcinată și este suspectată de adulter de către soțul ei și din acest motiv riscă să fie lapidată. Soțul ei, Iosif, împărțit între respectarea Legii divine, care îi impune să o denunțe și să o ucidă pe mireasa infidelă, și compasiunea pentru soția lui, alege iubirea. Acolo unde respectarea riguroasă a Legii, a moralei și a tradiției este compromisă de un sentiment de milă, i se permite lui Dumnezeu să-și croiască drum și să se manifeste în viața omului.

Vestirea nașterii lui Isus nu stârnește bucurie, ci provoacă panică în orașul sfânt, Ierusalim. Venirea „Dumnezeului-cu-noi” (Mt 1,23) înspăimântă întregul Ierusalim: de la Irod, rege nelegitim, până la preoți, de la locuitori până la teologi. Toți alarmați, îngroziți și cuprinși de teama de a-și pierde puterea și privilegiile consolidate. Iar casta preoțească, în loc să se grăbească să-l întâmpine și să-i aducă omagiu mult așteptatului Mesia, este îngrijorată de această veste. Conducătorii religioși preferă să rămână supuși unui rege nelegitim pentru a-și păstra privilegiile, mai degrabă decât să-l primească pe eliberatorul Israelului și să-și piardă dominația asupra poporului. În cuvinte își doreau venirea lui Mesia, în realitate se temeau de el. Iar steaua, un semn ceresc care nu va străluci niciodată în Ierusalim, va fi călăuză în mult disprețuita lume păgână, ai cărei reprezentanți, magii, vor veni să aducă un omagiu celui respins de poporul său. Răspunsul puterii la darul lui Dumnezeu pentru umanitate va fi masacrul, realizat cu complicitatea autorităților religioase care i-au oferit sângerosului Irod toate informațiile despre locul unde să găsească copilul.

Chiar și în Evanghelia lui Luca nu persoanele religioase vin la nașterea Mântuitorului, ci paria, disprețuiții păstori ai lui Israel („Nicio condiție a vieții nu este atât de disprețuită în lume ca cea a păstorilor”, Midrash Sal. 23). Și vor fi păstorii, nu teologii, cei care vor face cunoscut lumii marea noutate care va deveni apoi firul conductor al Evangheliei, „vestea cea bună”: atunci când Dumnezeu se întâlnește cu păcătoșii, el nu-i pedepsește, ci îi învăluie cu iubirea sa (Lc 2,9), pentru că acest Domn nu este atras de meritele persoanelor, ci de nevoile lor, și „este binevoitor față de cei nerecunoscători și răi” (Lc 6,35).

Pr. Alberto Maggi, 15/12/2016

Sursa: ilLibraio.it

AUTORUL – Alberto Maggi, călugăr di Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Arhéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice „Giovanni Vannucci” din Montefano (Macerata), se ocupă cu răspândirea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în serviciul dreptății, niciodată al puterii. A publicat, printre altele: Roba da preti (Chestii de ale preoților); Nostra Signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor); Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede) (Cum să citim Evanghelia (și să nu ne pierdem credința); Parabole come pietre (Parabole ca pietrele); La follia di Dio (Nebunia lui Dumnezeu) și Versetti pericolosi (Versete periculoase). Este în librării [publicată] pentru Garzanti Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita (Cei care nu mor se vor revedea – Călătoria mea de credință și bucurie între suferință și viață).

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pentru ilLibraio.it