Conferință cu Enzo Bianchi și Vito Mancuso
Un extras din conferința care a avut loc sâmbătă, 5 februarie 2022, la Auditoriul Mast din Bologna cu Enzo Bianchi și Vito Mancuso pentru prezentarea noii ediții Einaudi a Bibliei.
(…). Afirmația că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu este o afirmație înșelătoare, neadevărată. Este afirmația pe care o poate face creștinismul fundamentalist, în care ceea ce este scris trebuie considerat cuvântul lui Dumnezeu, ca și când Biblia ar fi dictată de Dumnezeu, de această ființă transcendentă, dictată și apoi scrisă de un om.
O anumită tradiție iconografică pe care mulți dintre voi o cunoașteți, pentru că este prezentă în majoritatea bisericilor catolice, ar putea sugera și ea o astfel de gândire. În multe biserici catolice, în special pe arcade, lângă cupolă, sunt înfățișați cei patru evangheliști. Cred că vă amintiți. Sunt într-o poziție statică, privesc spre cer, dinspre care vine adesea o rază de lumină, țin în mână o tăbliță sau o carte și scriu fără să se uite la ce scriu, sub dictare. În imaginația catolică, multă vreme s-a gândit și în acest fel, așa cum se mai gândește și acum în alte spații religioase, de pildă islamice, unde Coranul i-a fost dictat direct lui Mahomed, care l-a scris sub dictare. Dar aceasta nu este nici o gândire creștină, nici una catolică, cu atât mai puțin una care aparține tradiției ebraice.
Rabinii au spus: „Dumnezeu nu vorbește ebraica”, adică Dumnezeu nu vorbește în mod sonor într-o limbă pe care omul o înțelege și apoi o transcrie. În consecință, desigur cu mare dificultate, s-a ajuns la Conciliul Vatican II spunând în mod clar că: „sacrae scripturae verbum Dei continent”, Sfintele Scripturi conțin cuvântul lui Dumnezeu, nu sunt în mod direct cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, scripturile sunt o lucrare umană, autorii scripturilor sunt adevărați „auctores”, cu toate limitele unui scriitor: limite ale cunoașterii, limite care permit și erori istorice, erori geografice, erori literare. Pur și simplu, în scripturi, așa mărturisește adevărata tradiție catolică, ceea ce este scris „este scris spre folosul nostru, este scris pentru mântuirea noastră”, dar nu este în mod direct cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, un oarecare fundamentalism, mai ales de matrice, dacă vreți, evanghelicală, continuă să spună asta. Iar unii catolici, tocmai din cauza întârzierii cu care a fost descoperită Biblia, după un exil secular din biserică, trebuie să recunoaștem… Să nu uităm că Biblia a fost pusă la index de Biserica Catolică în secolul al XVI-lea, la index, printre cărțile interzise. Drept urmare, mulți creștini, în entuziasmul lor, spun că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Nu, îl conține. Și eu adaug că îl conține într-un mod foarte diferit. Există cărți în care, permiteți-mi simplificarea, cuvântul lui Dumnezeu este mai prezent, cum sunt Evangheliile, dar există cărți din Biblie în care cuvântul lui Dumnezeu păstrează doar câteva fragmente și nu mai mult. Există cărți în care sunt unele pasaje care sunt de-a dreptul o contra-mărturie față de Dumnezeul lui Isus Cristos. Și trebuie să avem curajul să spunem asta.
Doar o lectură inteligentă a Bibliei, care știe cu adevărat să discearnă și să realizeze că există pasaje din Vechiul și din Noul Testament care contrazic vestea bună a lui Isus, care contrazic Evanghelia, contrazic imaginile pe care Isus a vrut să ni le ofere despre Evanghelie… Am putea da o serie de exemple, fără a apela la cele clasice ale Războiului Sfânt din Vechiul Testament sau chiar la ceea ce a însemnat o masacrare a inamicului. Dar şi în Noul Testament: dacă eu citesc pur și simplu ceea ce este scris în Faptele Apostolilor, cum, imediat ce i-a văzut și i-a întâlnit, Petru i-a făcut să moară brusc pe cei doi bătrâni care au încercat să fure la coșniță din vânzarea unui teren, aceasta nu este o imagine a Dumnezeului lui Isus Cristos. Și trebuie să realizăm acest lucru. Ni se cere inteligență. Scriptura trebuie întotdeauna interpretată. Nu poate fi citită și considerată în mod direct cuvântul lui Dumnezeu. Iar interpretarea este o operațiune umană în care trebuie să se recurgă la științele umane, la științele lingvistice, științele istorice, științele arheologice și prin aceasta să se perceapă mai întâi intenția diferiților autori și apoi să se facă o operațiune pentru a vedea dacă toate acestea sunt în concordanță sau nu cu Evanghelia, pentru că Evanghelia judecă toată Scriptura, Vechiul și Noul Testament, și are un primat asupra lui Petru, asupra lui Paul și asupra Profeților din Vechiul Testament, iar noi nu putem aplatiza Scriptura.
Dacă numele lui Dumnezeu, încredințat lui Moise, este, știți asta, milostiv, milostiv, milostiv este Domnul, plin de har, încet la mânie, mare în iubire, bogat în fidelitate, este adevărat că există un profet care atunci când menționează din nou numele lui Dumnezeu spune: răzbunător, răzbunător, răzbunător este Domnul. Și este nevoie de inteligență pentru a înțelege că chipul lui Dumnezeu este cel dat de Moise în Tora, nu dat de acest profet care, la fel ca diverșii predicatori, crede că îi poate converti pe oameni cu un Dumnezeu care pedepsește și care înspăimântă…
Orice lectură a Bibliei trebuie să fie o lectură în care trebuie să intervină rațiunea umană. Mereu. Nu există posibilitatea unei lecturi fundamentaliste. Și aici îmi permit să spun, împotriva opiniei predominante, să-i mulțumim lui Benedict al XVI-lea, care a avut curajul de mai multe ori să spună că datorită rațiunii religia poate fi salvată și nu devine magie și ideologie. Datorită rațiunii, datorită iluminismului. Acestea sunt cuvintele lui Benedict al XVI-lea, care înlătură posibilitatea oricărei lecturi fundamentaliste. Deci să fim atenți!
Biblia este o bibliotecă, cuprinde șaptezeci și două de cărți, scrise în trei limbi: ebraică, aramaică și greacă. Scrisă pe cuprinsul unui mileniu, din anul 1000 până în secolul I î.C.. Scrisă într-o zonă care începe de la Roma până în Irakul de astăzi, așa-numitul Babilon. Este o bibliotecă de autori foarte diferiți, genuri literare foarte diferite, iar fiecare dintre aceste cărți are absolut nevoie de un itinerariu specific, astfel încât noi să o putem citi și să o citim cu inteligență.
(…). [Vito Mancuso] spunea: „cuvântul lui Dumnezeu”, dar Dumnezeu… Vreau doar să vă spun că Dumnezeu, în creștinism, în creș-ti-nism, este un cuvânt ambiguu și insuficient. Amintiți-vă de acest lucru! Creștinismul, după frumoasa definiție a unui filozof francez prieten de-al meu, este „la religion de la sortie de la religion” [religia ieșirii din religie], este religia care ne cere să abandonăm religia. Și ca atare, Dumnezeul lui Isus Cristos – vi-l citez pe Hipolit Romanul, un părinte al Bisericii, episcop al Romei printre altele, care a spus că pentru noi, creștinii, Dumnezeu este un cuvânt ambiguu, este un cuvânt insuficient, este doar un nume… Apoi, ce punem în spatele acestui nume, asta depinde de imaginea fiecăruia dintre noi. Atenție! Eu nici nu sunt sigur că printre catolici există același Dumnezeu. Nu este suficient să spunem Crezul. Eu încep să spun ceva despre Dumnezeu atunci când spun: este Dumnezeul lui Isus Cristos. Cu toate limitele pe care le are această afirmație. Dar Dumnezeu în sine? Cine știe? Când se spune că toți avem același Dumnezeu… Cine știe? Chiar nu sunt convins deloc. Există anumite momente din viața mea când i-am auzit pe mulți alți catolici spunând despre Dumnezeu: „Dumnezeu care pedepsește prin SIDA”, „Dumnezeu care a trimis pandemia pentru că a vrut să ne pedepsească pentru păcate”, și îmi spun: acel Dumnezeu nu este Dumnezeul meu. Deci atenție!
Dumnezeu este cu adevărat un cuvânt de nespus. Când un creștin spune „Dumnezeu”, el trebuie să adauge: Dumnezeul relatat de Isus Cristos. Și să ne amintim de prologul celei de-a patra Evanghelii, care spune: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu” și nimeni nu-l va vedea decât la moarte. Dar Isus Cristos „exeghesato” (în greacă), adică ne-a oferit exegeza, narațiunea lui Dumnezeu. Este cel mai înalt lucru pe care un creștin îl poate spune. Dumnezeul meu este cel povestit de Isus Cristos, nu cel pe care mi-l imaginez. Altminteri, Dumnezeu este într-adevăr un cuvânt, credeți-mă, prea mare pentru ca noi să știm și să spunem cine este. Este inexprimabil, este inefabil. Singura cale este teologia apofatică, negativă, cea care spune: Dumnezeu nu este nici asta, nici asta. Când spunem „cuvântul lui Dumnezeu”, este un cuvânt care vine de dincolo de om, este un cuvânt care a plămădit, a modelat un popor, Israelul, care l-a modelat și l-a inspirat pe Isus Cristos. El, de-a dreptul, este umanitatea acestui cuvânt al lui Dumnezeu, el este cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, carne, și acesta este rezultatul ultim și definitiv dincolo de care creștinul nu poate trece. (…).
Enzo Bianchi
Sâmbătă 5 februarie 2022.