Cereți și vi se va da

Duminica a 17-a de peste an – 28 iulie 2019

Cereți și vi se va da – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum Ioan i-a învățat pe discipolii lui». Atunci le-a zis: «Când vă rugați, spuneți: „Tată, să fie sfințit numele tău, să vină împărăția ta! Dă-ne în fiecare zi pâinea cea supranaturală și iartă-ne păcatele pentru că și noi iertăm datornicilor noștri; și nu ne abandona în încercare!”».
Apoi le-a spus: «Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: „Prietene, împrumută-mi trei pâini pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie și nu am ce să-i pun înainte!”, dacă celălalt dinăuntru, răspunzând, îi zice: „Nu mă deranja; ușa este deja închisă și copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau”, vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și-i va da ceea ce are nevoie.
De aceea și eu vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Căci oricine cere primește; cine caută găsește; iar celui care bate i se va deschide. Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Așadar, dacă voi, cei care sunteți aici, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?».

Luca 11,1-13

Singura rugăciune pe care ne-a învățat-o Isus, Tatăl Nostru[1], a ajuns la noi în trei versiuni diferite. Acest lucru se datorează faptului că evangheliștii nu intenționau să transmită cuvintele exacte ale lui Isus, ci semnificația lor profundă.

Avem deci o versiune a Tatălui Nostru în Matei, versiunea mai lungă, apoi o versiune mai scurtă, aceasta, din Luca, pe care o vom comenta acum, luată din capitolul 11, iar apoi în primul catehism al bisericii care se numește Didahia (8, 2), un cuvânt grecesc care înseamnă „învățătură”.

Dar, deși aceste trei versiuni sunt diferite, toate conțin un mister pe care acum vom încerca să-l înfruntăm. Deci să vedem această singură rugăciune învățată de Isus și să vedem importanța ei. Discipolilor care îi cer să-i învețe să se roage, Isus le spune: Când vă rugați, spuneți: „Tată…”. El nu se adresează lui Dumnezeu folosind acele formulare ceremoniale, liturgice prin care Dumnezeu era exaltat cu toate numele sale (cum ar fi „preaînalt”). Nu. Isus se adresează lui Dumnezeu numindu-l Tată, pentru că aceasta este relația pe care a venit să o inaugureze cu ai săi: relația unui tată cu un fiu.

Și să avem în vedere că în acea cultură tatăl este cel care transmite viața, deci el este izvorul vieții. Iar prima cerere care este formulată, Să fie sfințit numele tău… Verbul „a sfinți” are semnificația de a consacra, a separa, dar atunci când este adresat lui Dumnezeu înseamnă a recunoaște ceea ce el este.

Așadar, prima cerere pe care comunitatea credincioșilor o adresează Tatălui este ca „acest nume al său să fie recunoscut”, și anume ca oamenii să-l cunoască drept Tată. Iar în acest pasaj al evangheliei Isus va spune că Tatăl preîntâmpină nevoile fiilor săi, ba chiar le precedă, pentru că Tatălui îi pasă de viața și fericirea fiilor săi. Deci comunitatea cere ca „acest nume al tău, cu care noi te-am cunoscut și pe care îl experimentăm – Tată –, să fie recunoscut”.

Cealaltă petiție: Să vină împărăția ta. „Să vină împărăția ta” nu are înțelesul de a cere ceva care nu este și de aceea trebuie să vină. Semnificația verbului este „să se extindă, să se lărgească această împărăție a ta”. Împărăția, împărăția Tatălui există deja. Isus, proclamând fericirile, i-a proclamat fericiți pe cei săraci pentru că a lor este împărăția lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu nu este viața de apoi, ci o societate alternativă în care în loc să se acumuleze pentru sine, se împărtășește cu generozitate cu ceilalți, unde în loc să se poruncească, se slujește.

Așadar, prin fidelitatea față de fericiri, comunitatea cere ca această experiență a împărăției să fie extinsă. Iar aici la mijloc există un verset greu de tradus, deoarece conține un cuvânt grecesc care pur și simplu nu există în limba greacă. Este ceea ce noi traducem prin dă-ne în fiecare zi pâinea cea de toate zilele. Evanghelistul scrie – încerc să traduc literalmente din text –: pâinea cea, și apoi este acest cuvânt grecesc, epioúsion[2], care nu există în limba greacă, dă-ne-o în fiecare zi.

Sfântul Ieronim, primul traducător al Evangheliei, în fața acestui termen care nu există în limba greacă, a făcut o alegere. În Evanghelia după Matei, el l-a tradus cu „supersubstantialem”, ceea ce înseamnă o pâine care este dincolo de substanță, mai presus de substanță. În Evanghelia după Luca, în schimb, el l-a tradus cu „cea de toate zilele”. Apoi, în versiunea liturgică, Biserica a ales varianta lui Matei, dar în loc de „supersubstantialem”, dificil de pronunțat și de înțeles, a pus „cea de toate zilele”.

Este o alegere care cauzează multe daune, pentru că prin această alegere aproape că se pare că trebuie să-i cerem lui Dumnezeu pâinea pe care o mâncăm, pâinea care îi hrănește pe oameni. Nu, pâinea care îi hrănește pe oameni este sarcina oamenilor să o obțină și să o împartă cu cei care nu au. Aceasta este o pâine specială pentru că este cerută de la Dumnezeu. Probabil traducerea „supersubstantialem” era cea exactă. Cine este această pâine? Această pâine este prezența lui Isus în mijlocul comunității, așa cum este în mijlocul Tatălui Nostru: Isus ca hrană, drept cuvânt care ne hrănește viața și ca pâine, pâinea Euharistiei care ne dă puterea să trăim acest cuvânt. Deci nu se cere pâinea. Isus spusese: „Nu vă frământați, nu vă îngrijorați pentru ceea ce veți mânca sau pentru ce veți bea! La aceste lucruri se gândesc păgânii”. Dacă i se cere lui Dumnezeu înseamnă că este vorba de prezența Domnului ca hrană a vieții.

Apoi clauza și iartă-ne, adică literalmente șterge-ne, păcatele noastre pentru că și noi iertăm – ștergem – datornicilor noștri. Dumnezeu ne iartă, dar iertarea sa devine eficientă și operativă în momentul în care se traduce în iertarea noastră față de ceilalți.

Apoi ultima dintre invocații, tot prost tradusă, mai ales în Matei, a provocat multe probleme… celebra expresie și nu ne duce în ispită! Acum traducerea a devenit mai bună: Nu ne abandona în ispită!, literalmente „în timpul încercării”.

Care este această încercare la care comunitatea cere să nu fie abandonată? Este încercarea în care a eșuat. În Grădina Măslinilor, Isus le-a cerut discipolilor: „Rugați-vă să nu intrați în încercare, să nu cedați încercării!”. Încercarea era cea a lui Isus care era prins ca un răufăcător, care sfârșea asasinat ca un delincvent, ca un blestemat de Dumnezeu, o încercare care a pus comunitatea în criză. Prin urmare, în această rugăciune Isus cere comunității să ceară să rămână puternică în momentul încercării, în momentul acestei ispite.

Apoi pasajul se încheie cu încrederea deplină în Domnul și mai ales cu un aspect foarte important: singurul lucru pe care Isus îl garantează că va fi dat este în mod normal lucrul care se cere cel mai puțin în listă, în listele de rugăciuni. De fapt, pasajul se încheie spunând: Așadar, dacă voi, care sunteți răi, nu pentru a spune că suntem răi, ci pentru a compara bunătatea Tatălui cu atitudinea noastră față de ceilalți spune că suntem răi, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri nu-l va da pe Duhul Sfânt (literalmente Duh Sfânt, fără articol, pentru că nu dă plinătatea Duhului Sfânt, ci Duh Sfânt în măsura în care persoana este capabilă să-l primească) celor care i-l cer!

Iată, este singurul lucru pe care Isus îl garantează că Tatăl îl va da: Duh Sfânt. La ce folosește acest Duh? Duhul este forța iubirii lui Dumnezeu care folosește la realizarea planului iubirii Tatălui pentru fiecare dintre noi. Pentru că Dumnezeu nu-i guvernează pe oameni emițând legi pe care aceștia trebuie să le respecte, ci comunicându-le Duhul său, energia interioară care îi face să înțeleagă drumul pe care trebuie să-l urmeze.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] Tatăl nostru care ești în ceruri, să fie sfințit numele tău. Să vină împărăția ta. Să se împlinească voința ta, precum în cer, așa și pe pământ. Dă-ne astăzi pâinea cea supranaturală și iartă-ne datoriile, precum și noi iertăm celor care ne sunt datori. Și nu ne abandona în încercări, ci mântuiește-ne de cel rău (Mt 6, 9-13). N. tr.

[2] Adjectivul epioúsion este format din prepoziția epí, „deasupra”, și din substantivul ousía, „esență”, deci literalmente „deasupra esenței”, adică supra-natural. Cf. Vito Mancuso, La forza di essere migliori, Garzanti, Milano 2021, p. 224 (N. tr.).