Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame

Duminica a 18-a de peste an – 1 august 2021

Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 6,24-35

În acel timp, când a văzut mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. Găsindu-l pe țărmul celălalt al mării, i-au spus: «Rabbi, când ai ajuns aici?».

Isus le-a răspuns şi le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun: mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini şi v-ați săturat. Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său». Atunci i-au zis: «Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?».

Isus a răspuns şi le-a zis: «Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în cel pe care l-a trimis el». Iar ei i-au spus: «Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuiești? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer”».

Atunci Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viață lumii».

Ei i-au zis: «Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!». Isus le-a spus: «Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată».

Ioan 6,24-35

Odată cu episodul împărtășirii pâinilor și peștilor care prefigurează euharistia, Isus a condus mulțimea să crească, să devină matură și liberă. Din păcate, a eșuat: participanții nu au înțeles semnificația gestului lui Isus. Pasajul pe care îl citim acum este capitolul șase din Ioan, este continuarea versetelor, de la 24 până la 35. Și, din nou, cei pe care Isus îi condusese la condiția de bărbați adulți, maturi ajung să fie „mulțime”, pentru că nu au înțeles. Această mulțime pleacă în căutarea lui Isus. Acest verb, „a căuta”, în Evanghelia după Ioan are întotdeauna o conotație negativă și indică intenția de a prinde, a lapida, a ucide. Îl caută, îl găsesc și i se adresează numindu-l „Rabbi”, învățător al legii. Asta vor ei: legea. Isus a vrut să-i elibereze și ei vor să se supună.

„Iar Isus le-a răspuns…”. Și este o afirmație care este precedată de o declarație solemnă: „Adevăr, adevăr vă spun”, adică „ceea ce vă spun acum este sigur, este adevărat”. „Mă căutați nu pentru că ați văzut semne”. Care era semnul pe care l-a făcut Isus? Acela de a deveni mâncare pentru alții, aceasta este semnificația euharistiei și a împărtășirii pâinilor. „Ci pentru că ați mâncat”, adică mâncarea pentru sine, „din pâini şi v-ați săturat”. Deci, Isus i-a invitat să se facă pâine pentru alții, ei au înțeles doar pâinea pentru ei înșiși.

Iar aici verbul este la imperativ, „munciți”, literalmente „lucrați”, „nu pentru hrana care nu durează”. Care este hrana care nu durează? Cea care privește corpul, partea fizică, biologică. „Ci pentru hrana care rămâne pentru viața veșnică”. Viața se numește veșnică nu atât pentru durata ei nedeterminată, ci pentru calitatea ei indestructibilă. „Și pe care v-o va da Fiul omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său”. Isus este garanția prezenței divine, Isus manifestă prezența lui Dumnezeu.

„Atunci i-au zis: «Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?»”. Și din nou există o neînțelegere: Isus îi invită să fie liberi, ei vor să se supună, nu sunt obișnuiți cu o relație cu Dumnezeu bazată pe libertate, ci pe supunere, întreabă ce trebuie să facă. Și iată răspunsul lui Isus: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu”. Singura dată în care apare expresia „lucrarea lui Dumnezeu” în Vechiul Testament este în cartea Exodului, capitolul 32 versetul 16, și indică tablele legii. Așadar, „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu”, adică ceea ce înlocuiește tablele legii, „să credeți în cel pe care l-a trimis el”. Nu mai trebuie să respectăm o lege, ci să ne asemănăm cu o persoană care este Isus, iar Isus este iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.

Dar dialogul este din nou între surzi, ei nu înțeleg. „Atunci i-au spus: «Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine?»”. Este tipic religiei să ceară un semn pe care să-l vadă pentru a putea apoi crede, dar Isus nu acceptă niciodată, Isus răstoarnă întrebarea: nu un semn pe care să-l vezi ca să poți crede, ci să crezi pentru a deveni un semn care să se vadă. Și se referă la „părinții noștri”: „Părinții noștri au mâncat mană în pustiu”. Isus tocmai a vorbit despre Părintele, iar ei se referă la părinți, Isus vorbește despre prezent, iar ei se referă la trecut, Isus vorbește pentru omenire, ei se referă la Israel.

Și iată răspunsul lui Isus, din nou cu declarația solemnă: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată”. Sublinierea că cea a lui Isus este cea adevărată indică faptul că există și alte pâini care sunt false, iar dacă celelalte pâini sunt false, ele nu pot transmite viața, ci doar comunică moartea; respectarea legii nu-l realizează pe om.

Și iată concluzia lui Isus: „Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer”, adică are origine divină, „şi dă viață lumii”. Revine această temă a vieții indestructibile. În sfârșit, încep să înțeleagă: „Atunci i-au spus: Doamne…”. În sfârșit, îl numesc Domn. I s-au adresat numindu-l Rabbi, l-au crezut un profet, în cele din urmă au înțeles că el este ceva mai mult. „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Este fraza care seamănă cu cererea din Tatăl Nostru. „Iar Isus le-a răspuns: «Eu sunt…»”. „Eu sunt” este numele lui Dumnezeu, deci Isus revendică condiția divină. „Pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”. Ce vrea să spună prin această declarație solemnă? Că Isus este răspunsul deplin la exigențele omului, că răspunsul la dorința de plinătate pe care fiecare om o poartă în interiorul său se găsește în Isus. Cum? Isus nu-i invită pe oameni să se centreze asupra lor înșiși, asupra propriei lor perfecțiuni spirituale, pe atât de îndepărtată și de neatins pe cât de mare este ambiția de a o atinge, ci asupra dăruirii de sine față de ceilalți, iar acest lucru este realizabil și imediat și îi oferă omului plinătatea vieții.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice